Sbornicul – Culegere despre rugăciunea lui Iisus

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare…

Iubitori de rugăciune,
   Îndemnurile Sfinților Părinți au putere. Ele învață, lămuresc, îndrumă și însuflețesc spre activități spirituale necesare creștinului spre a avea realizări.
   ierom. Nectarie

Treptele Rugăciunii

   Mi-aduc aminte că Sf. Vasile cel Mare, pus în faţa întrebării despre chipul în care au putut Apostolii să se roage neîncetat, dă următoarea dezlegare: ei cugetau în toate lucrările lor la Dumnezeu şi trăiau într-o viaţă neîncetat închinată Domnului. Această stare sufletească era pentru  ei o rugăciune neîncetată.

   Vă pare rău că rugăciunea lui Iisus nu este neîncetată – că nu o rostiţi neîncetat – dar nici nu se cere asta, ci ceea ce se cere este să aveţi o necurmată simţire de Dumnezeu, care poate avea loc şi în timpul vorbirii şi în timpul citirii şi în timpul observării şi cercetării oricăror lucruri. Cum însă rugăciunea lui Iisus – atunci când vă rugaţi cu ea, se face în chipul de mai sus, atunci urmaţi să lucraţi în acest chip şi rugăciunea îşi va lărgi câmpul.
   
   Uneori se poate folosi toată vremea rânduită pentru pravilă, în rostirea unui psalm pe de rost, alcătuind din fiecare stih o rugăciune deosebită. Mai mult: uneori se poate săvârşi întreagâ pravilă, folosindu-ne de rugăciunea lui Iisus făcută cu metanii. Iar câteodată se poate lua câte puţin din toate acestea, atât din prima cât şi din cea de a doua şi din cea de a treia. Lui Dumnezeu îi trebuie inima (Pilde, 23, 26) şi îi este de ajuns dacă ea va sta cât mai grabnic cu evlavie în faţa lui. Rugăciunea neîncetată tocmai în aceasta stă: să ne aflăm întotdeauna cu evlavie în faţa lui Dumnezeu. Iar peste această stare, pravila nu face decât să pună lemne pe foc, în cuptorul care trebuie încălzit cu puterea duhului.

   Din rugăciunea cea neîncetată, nevoitorul ajunge la sărăcia cea duhovnicească: învăţând să ceară necontenit ajutorul lui Dumnezeu, pe nesimţite, îşi nimiceşte încrederea în sine; astfel încât, dacă va face ceva bun, nu vrednicia lui va vedea în această faptă, ci mila lui Dumnezeu, pe care neîncetat i-o cere Celui Prea Înalt.