„Canonul Sfintei Împărtășanii”

Canonul Sfintei Împărtășanii | Studiu Teologico-Lirurghic | Ierom. Nectarie



Capitolul I

Pregătirea sufletească și cea trupească pentru primirea Sfintei Împărtășanii



„Tânjește sufletul meu după Domnul și cu lacrimi îl caut, cum să nu Te caut Doamne dacă Tu primul m-ai căutat și m-ai iubit”

Sfântul Siluan Athonitul „Între iadul deznădejdii și iadul smereniei”

                        Omul, de la începuturi a fost creat ca să se bucure de plinătatea vieții care se află în comuniunea lui cu Dumnezeu, Creatorul și Părintele său Cel din veșnicie.14 Prin păcatul originar, Adam a părăsit calea pe care îl așezase Dumnezeu la crearea lui. Și astfel omul s-a abătut de la țelul care-i era hărăzit prin însăși natura sa.15

                        Dumnezeu însă îl caută pe om pe toate cărările lui ,,căci Fiul omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut”- ne înștiințează Sfântul Apostol Luca (Luca, 19.10), și că ,,Ochii Domnului supraveghează cărările omului și vede toți pașii lui” putem afla în Cartea lui Iov (Iov 34,21). Dar, încetând să mai tindă cu toată ființa lui spre Dumnezeu și să se mai deschidă cu toate puterile sale harului necreat, și-a întunecat oglinda sufletului, care a încetat să-L mai oglindească pe Creatorul lui – subliniază cunoscutul teolog Jean-Claude Larchet.16 Și pentru că Adam nu s-a mai împărtășit din Izvorul a toată desăvârșirea, virtuțile i-au slăbit și a pierdut asemănarea cu Dumnezeu, pe care începuse s-o înfăptuiască din chiar momentul creării sale. Chipul lui Dumnezeu, de neșters, există în continuare în omul căzut,17 dar nu mai este scos la iveală și luminat prin legătura omului cu Dumnezeu și, neajungând la desăvârșire prin dobândirea asemănării, care este menirea lui cea adevărată, s-a desfigurat18 și s-a întunecat. În vreme ce înaintarea omului spre desăvârșire făcea strălucitor acest chip luminat de Duhul, păcatul l-a întunecat dintr-o dată și astfel, omul a uitat care este adevărata sa natură, nu își mai cunoaște adevăratul său destin, nu mai știe care este viața sa cea adevărată și nu mai știe aproape nimic despre sănătatea sa cea dintâi. Cu toate acestea, omul nu poate să nu-L caute pe Dumnezeu, dacă El este Fericirea lui, Sensul și Viața însăși.19





 

14 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Ediția IV-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010, p.352

15 Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, trad. în rom. de Marinela Bojin, Editura Sofia, București, 2006, p.20

16 Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, p.20

17 Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvântul XXVI. 10, apud Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, p.20

18 Sf. Macarie Egipteanul. Omilii duhovnicești (Col. 111). XXVI. 4. 4; 5,1. apud Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, trad. în rom. de Marinela Bojin, 2006, p.20

19 Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Însemnări duhovnicești, Ediția a IV-a revizuită

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns