Despre Sfântului Niceta de Remesiana

Psalmodierea în lumina operei Sfântului Niceta de Remesiana | Adrian Mazilița

Abstract: The meaning of comunication refers to a great personality and a great saint of the Church of the first centuries of christianity, St. Niceta of Remesiana, contemporary of St. Basil the Great. The author makes a brief presentation of the life and work of St. Nicetas, highlighting in his principal work: „De psalmodiae bono”, an important part of singing in the first centuries of christianity – „singing together”.

Keywords: St. Niceta of Remesiana, the benefit of singing psalms, chant.

  Viaţa Sf. Niceta de Remesiana (338 – 420)

Poporul român şi limba română s-au format pe o întinsă arie geografică, cuprinzând nu numai teritoriile din nordul Dunării, adică Dacia de altădată, ci şi teritorii din sudul marelui fluviu, de pe atunci aparţinătoare Imperiului Roman, învăţătura creştină a fost cunoscută încă din „veacul apostolic”, continuând apoi cu veacurile următoare. Pe la începutul secolului al IV-lea, în provincile romane din sudul Dunării existau vreo 40 de scaune episcopale, cu ierarhi de seamă, dintre care unii au luat parte şi la lucrările primelor Sinoade ecumenice, ori au scris lucrări de teologie prin care apărau dreapta credinţă în faţa unor învăţături greşite1.

Binecunoscut contemporanilor, Sf. Niceta a desfăşurat o activitate misionară intensă în Dacia Mediteraneană (Dacia Mediterranea), creată în sudul Dunării după retragerea aureliană (271 – 275) avându-şi scaunul episcopal la Remesiana astăzi Bela Palanca în Serbia2.

Datele externe, puţine la numă, ne lasă să înţelegem faptul că Sf. Niceta era originar din această regiune, că a vieţuit între anii 338 şi 420, fiind contemporan cu marii scriitori ai epocii de aur a literaturii creştine, că a avut relaţii chiar strânse şi durabile cu membri ai elitei culturale bisericeşti atât din Răsărit cât şi din Apus3.

Jurisdicţia episcopului de Remesiana se întindea asupra daco- romanilor din Bulgaria şi Serbia de azi, dar şi asupra celor din nordul Dunării (Dacia Traiană-România de azi) şi a besilor (ramură dacă), încorporaţi toţi în dieceza Iliricului, supusă canonic, între anii 366-535 Vicariatului apostolic al Tesalonicului, acesta fiind supus direct Papei. Mai târziu, între 535-540, aceiaşi daco-romani erau supuşi Arhiepiscopiei Iustiniana Prima, subordonată direct Papei. Exista apoi o veche şi bogată datină în virtutea căreia episcopii din sudul Dunării aveau misionarii lor la populaţia daco-romană în nordul Dunării şi sigur Sf. Niceta a îmbogăţit această tradiţie activă apostolică4.

De altfel, în urma celor două vizite din 398 şi 402 făcute de Sf. Niceta la Roma, căreia îi este subordonat canonic, şi Sfântului Paulin de Nola (lângă Neapoli), prietenul său, pentru a venera cu aceste prilejuri şi mormântul Sf. Felix, Sf. Paulin a scris, în cinstea lui, două poeme, dintre care, în Carmen XVII scrie:

Pe tine, părinte te numeşte toată regiunea Nordului;
La vorba ta Sciţia se îmblânzeşte şi cei confuzi, la învăţătura ta îşi leapădă firea sălbatică…
şi Geţii aleargă şi, amândoi Dacii.
Cel ce locuieşte în ţara mijlocie (sau cel ce bogat în cirezi de vite), îmblănit locuieşte la ţărm.
Prin tine toţi barbarii din acele regiuni tăcute, învaţă să laude pe Cristos cu inimi romane şi să trăiască în curăţie şi plăcută pace…5

Din strofele citate aflăm că atunci când Sf. Paulin îşi scria poemul său, Sf. Niceta predica pe Hristos în limba latină strămoşilor noştri geţi şi daci, besi şi sciri (hunilor).

După Vasile Pârvan, jurisdicţia Sf. Niceta s-ar fi întins asupra întregului teritoriu de astăzi al Bulgariei, Dobrogei şi asupra unor părţi nedeterminate ale Munteniei şi Olteniei6.

Aşadar Sf. Niceta a avut jurisdicţie şi asupra ţinuturilor care formează astăzi actualul judeţ Mehedinţi, sediul episcopului de Remesiana fiind la o distanţă de numai 230 de kilometri de Drobeta.



1 Mircea Păcurariu, Sfinţi daco-romani şi români, Iaşi, Editura Moldovei şi Bucovinei, 1994, p. 58.

2 Niceta de Remesiana – Opere – trad. din lb. latină, introd şi note de Ovidiu Pop, Bucureşti, Editura Sofia, 2009, p.6.

3 Ibidem, p. 7.

4 Nestor Vornicescu, Primele scrieri patristice în literatura noastră, Craiova, 1984, p. 82 şi Ioan G. Coman, “Izvoarele ortodoxiei româneşti în creştinismul daco-roman”, în Ortodoxia, XXXII, 1981, p. 340.

5 Nestor Vornicescu, op.cit., p. 83.

6 Vasile Pârvan, Contribuţii epigrafice la istoria creştinismului daco-roman, Bucureşti, 1911, p 62.

Lasă un răspuns