Lucrarea minții

Sbornicul – Culegere despre rugăciunea lui Iisus

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare…

         Iubiților,

         Astăzi fiind ultima zi a anului calendaristic și fiind multe preocupări care distrag atenția, vă lăsăm doar puțin din scrierile Părinților despre „Lucrarea minții”, cu intenția ca inimile voastre, să se aprindă de dragoste sfântă către Dumnezeu și către rugăciune,  asemeni lumânărilor și candelelor care ard în fața sfintelor icoane, sau chiar asemenea luminilor care ard în cinstea trecerii dintre ani, după sfatul și îndemnurile sfinților care au practicat și recomandat această rugăciune.

                Ierom. Nectarie de la Mănăstirea Sfintei apostolic-egale Maria de Magdala

Rugăciunea lui Iisus

                Acum vă voi descrie şi despre mijloacele, prin care ni se descoperă cum putem aprinde acest mic foc, ce arde necontenit, sau căldura în inimă. Amintiţi-vă cum ia fiinţă căldura cea din lumea fizică: se freacă un lemn de un alt lemn, de unde se iscă şi căldura şi de asemeni şi focul; se ţine un obiect la soare şi el se înfierbântă, dar dacă mai multe raze se vor concentra, atunci el se va aprinde. Mijlocul de a naşte căldura duhovnicească se aseamănă cu acesta. Ostenelile sunt frecuşurile nevoinţelor ascetice; ţinerea în soare este rugăciunea minţii la Dumnezeu.

                Prin ostenelile nevoinţelor, focul se poate aprinde şi în inimă, dar nu degrabă, de vor rămâne numai ele singure; calea aceasta are multe piedici. De aceea, râvnitorii mântuirii, cei din vechime, fiind încercaţi în viaţa duhovnicească, şi fără să dea înapoi faţă de aceste osteneli, au descoperit prin insuflarea dumnezeiască şi au dat spre întrebuinţare tuturor un alt mijloc spre încălzirea inimii, care pe deasupra, este cel mai simplu şi mai uşor la înfăţişare, dar nu mai puţin greu de îndeplinit, care duce totuşi lesne la scopul dorit; este rugăciunea minţii săvârşită cu toată cuviinţa în faţa Domnului Mântuitor. Ea constă în cele ce urmează: stai cu tot cugetul şi cu luare aminte în inimă şi, având încredinţarea că Domnul e aproape şi ia seama la tine, cheamă-L cu umilinţă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul” sau păcătoasa – şi fă aceasta neîncetat şi în biserică şi acasă, şi pe drum şi în timpul lucrului, şi în vremea mesei şi în aşternut, într-un cuvânt, din clipa în care vei deschide ochii şi până în clipa când îi vei închide. Asta va fi întocmai ca şi cum ai ţinea un lucru în faţa soarelui, pentru că în această lucrare te ţii înaintea feţei lui Dumnezeu, care este soarele lumii cugetătoare. Trebuie să ştim, că roadele acestei rugăciuni încep atunci, când ea se va altoi aevea în inimă şi se va adânci în ea; dar pentru aceasta trebuie să ne ostenim de a o săvârşi din deprindere; pentru aceasta, trebuie să ne hărăzim în chip deosebit, numai şi numai pentru săvârşirea ei, o anumită parte din vreme, dimineaţa şi seara.

                Când toate acestea se vor face cu stăruinţă osârdnică, fără de vreo lenevire şi fără încetare – milostiv e Dumnezeu – se va aprinde focul mic din inimă, care va mărturisi despre, naşterea vieţii lăuntrice duhovniceşti” ce se face în vremea concentrării fiinţei noastre sau despre împărăţia Domnului în noi.

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns