Canonul Sfintei Împărtășanii

Ierom. Nectarie | Canonul Sfintei Împărtășanii, Studiu Theologico – Liturghic

                        Tot astfel creștinul, fiind cunoscător al Sfintelor Scripturi și conștient  de râurile sângelui de om curse pe pământ, știind bine că n-a luptat permanent sub conducerea lui Moise împotriva păcatelor, nici a lui Iosua pentru a intra în ,,Țara Făgăduinței”, nici sub aripa Arhanghelului Mihail – conducătorul oștilor cerești, ci a mai  robit  în oastea lui Satan,  urâtorul și ucigătorul omului, nu se amăgește că va scăpa prin dreptatea sa cea multă, ci cu multă smerenie și nădejde se pleacă spre comuniunea epitrahilului și a Euharistiei care îl pot mântui. Creștinul știe ce este pocăința adevărată și urmează căile ei, caută scăpare de putreziciunea trupului și fiind el, încă de la Botez, înzestrat cu Înțelepciunea Duhului Cincizecimii, caută schimbarea firii sale adamice, prin nădejde davidică și înțelepciune solomonică – se avântă  înspre harul ceresc, și strigă împreună cu părintele nostru Siluan Athonitul: “ Unde ești dorirea mea, unde Te-ai ascuns de mine?”, mărturisind împreună cu Părintele Arsenie  românul: “cel  care nu trăiește încă de acum Împărăția cerurilor, să nu nădăjduiască că va intra într-însa nici după moarte”.

                        „(…) căci fără Mine nu puteți face nimic” (In 15, 5) – ne descoperă Domnul  Iisus. “Cel ce  nu mănâncă Trupul Meu și nu bea Sângele Meu, n-are viața  veșnică (…)”,  învăța  Domnul,  acum două mii de ani, pe ucenicii săi. Cât de înfricoșătoare vor fi sunat, atunci, aceste cuvinte dezvăluite ucenicilor în lume? Că ei inevitabil vor trebui să se hrănească cu trupul și sângele învățătorului lor! Ca vor trebui să mănânce trupul și sângele lui Mesia ! Noi cei de azi, citim aceste cuvinte înfricoșătoare în Noul Testament, le apreciem ca pe o  bogăție  enormă  descoperită întâi Bisericii și apoi lumii, ne punem nădejdea în ele – în cuvintele Domnului  nostru cuprinse în Noul Testament – precum savantul în știința sa, precum țăranul în ogorul său  și generalul în armata sa; îl adorăm pe Domnul Iisus, Eroul cel Mare, Personajul cel  mai minunat din întreaga istorie a omenirii, de la Adam până la ultimul om de pe fața pământului, și lucrăm cu “frică și cutremur” la mântuirea noastră.

                        Acum, la mai mult de două mii de ani după venirea Mântuitorului în lume, lucrurile au devenit foarte clare, oamenii cucernici s-au umplut de cunoștință de la Duhul Sfânt, duhovnicii Bisericii lui Hristos fiind prezenți, ca îndrumători și slujitori, peste tot, în orașele și satele toate, confuzia rămânând o stare a celui mândru și leneș, cuprins de patimi și păcate,  căruia i se pare în libertatea lui fals înțeleasă, că ar fi  mare  lucru de  a petrece în împotriviri, a nu asculta, subminând orice autoritate, și a nu vrea nimic altceva decât împlinirea absolută a propriei voințe. Omul este și acum tare la cerbice, asemeni celor din vechime, pe care Moise, alesul lui Dumnezeu, cu greu i-a scăpat de mânia lui  Dumnezeu ca  să nu  moară  în  pustie (Deuteromonul 9, 13-14; I, Corinteni 10, 10).





[22] Daniil Stoenescu, Episcop-locțiitor al Daciei Felix, Atotprezență și Parusie, Editura Episcopiei Daciei Felix,Vârșeț, 2009, p.170

[23] Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la Psalmi, traducere Ierom. Agapie, Editura Sfântul Nectarie, Arad, 2011, p.95

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns