Cultura umanistă și lucrarea Dumnezeu-Omenească

Sfântul Preacuviosul Justin Noul Theolog: Biserica Ortodoxă și Ecumenismul

Cultura europeană are ca temei omul. Prin om se epuizează programul și scopul civilizației europene, mijloacele și conținutul ei. Umanismul este cel mai de seamă arhitect al ei. El e clădit în întregime pe principiul și criteriul sofistic care spune: Măsura tuturor lucrurilor, văzute și nevăzute, este omul, și anume omul european. Acesta e desăvîrșitul plăsmuitor și dătător de preț. Adevăr este ceea ce el va propovădui ca adevăr; rostul vieții este acela pe care el îl va propovădui ca rost al vieții; binele și răul sînt acelea pe care el le va numi astfel. Ca s-o spunem simplu și sincer: Omul european s-a numit pe sine dumnezeu. Oare n-ați observat cît de statornică este dorința lui de a face pe dumnezeul, prin știință și prin tehnică, prin filosofie și prin cultură, prin religie și prin politică, prin artă și prin modă; de a face pe dumnezeul cu orice preț, chiar prin inchiziție și prin papism, chiar prin foc și sabie, chiar prin trogloditism și antropofagie? El a propovăduit, pe limba științei sale umanist-pozitiviste, că Dumnezeu nu există. și, călăuzit de această logică, a tras plin de curaj următoarea încheiere: De vreme ce Dumnezeu nu există, înseamnă că eu sînt dumnezeu!

Nimic nu vrea mai mult omul european decît să se prezinte ca dumnezeu, măcar că se află în universul acesta ca un șoarece în cursă. Ca să arate și să dovedească dumnezeirea sa, el a propovăduit că toate lumile de deasupra noastră sînt goale: fără Dumnezeu și fără ființe vii. El vrea, cu orice preț, să domnească asupra firii, să o supună sieși; drept care a pus la cale un război sistematic împotriva ei, război pe care l-a numit „cultură”. La el a înhămat filosofia și știința sa, religia și etica sa, politica și tehnica sa. și a izbutit să defrișeze o bucățică de pe suprafața materiei, dar n-a preschimbat-o. Luptîndu-se cu materia, omul n-a reușit să o înomenească, ci ea a reușit să îl restrîngă pe om și să-l mărginească la ceea ce e de suprafață, să îl reducă la materie. și omul, îngrădit din toate părțile de materie, se vede pe sine ca materie, și doar materie.

Sf. Cuviosul Justin de la Celie

                Și știți cine a învins? Este o ironie: civilizația l-a făcut pe om rob al materiei, rob al lucrurilor. Autopropovăduitul dumnezeu se închină lucrurilor, idolilor pe care el însuși și i-a făurit. E limpede că omul european nu mai e dumnezeu, ci un simplu rob al lucrurilor. În războiul său împotriva a tot ce e mai presus de fire, el a înlocuit cu fabricatele civilizației sale orice năzuință spre cele mai presus de materie: a înlocuit cerul, a înlocuit sufletul, a înlocuit nemurirea, a înlocuit veșnicia, a înlocuit pe Dumnezeul cel viu și adevărat și și-a făcut Cultura dumnezeu; fiindcă omul nu poate dura pe astrul acesta întunecat fără dumnezeu, oricum ar fi acest dumnezeu, fie el chiar un dumnezeu mincinos; aceasta e fatala ironie a sorții omului cu astfel de alcătuire sufletească.

Lasă un răspuns