Canonul Sfintei Împărtășanii

Ierom. Nectarie | Canonul Sfintei Împărtășanii, Studiu Theologico – Liturghic

                               Dar, comuniunea deplină cu Cerul, cu Preasfânta Treime, cu toţi îngerii şi Sfinţii toţi, cu Maica Domnului Fecioara Preacurată, rămâne pentru creştini ţinta finală, scopul şi sensul vieţii. Dobândirea Duhului Sfânt se face treptat, iar omul urcă progresiv treptele de la rob, la angajat, până la Fiu, după har. În această evoluţie spirituală el va trebui adesea să contemple „scara din visul lui Iacov” care era ,,sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea”, şi să urce împreună cu Sfântul Ioan Scărarul cele treizeci-şi-trei de trepte ale ,,Scării Raiului”. Mântuirea, nefiind un moment sau o clipă, ci o lucrare permanentă, a omului dispus să înveţe legile vieţii veşnice, tinzând să devină cetăţean al unei noi împărăţii (Matei 3, 2; 4, 17; 5, 3) În această Împărăţie însă nu va intra nimeni decât prin Sângele Mielului înjunghiat (Apoc. 5, 12). În Împărăţia Cerurilor şi în minunatul oraş al Noului Ierusalim „temeliile zidului cetăţii sunt împodobite cu tot felul de pietre scumpe: întâia piatră de temelie este de iaspis, a doua din safir, a treia din halcedon, a patra de smarald, a cincea de sardonix, a şasea de sardiu, a şaptea de hrisolit, a opta de beril, a noua  de topaz, a  zecea de  hrisopras, a unsprezecea de iachint, a douăsprezecea de ametist”  (Apocalipsa 19, 20). „Iar cele douăsprezece porţi sunt douăsprezece mărgăritare; fiecare din  porţi este dintr-un mărgăritar. Şi piaţa cetăţii este de aur curat, şi străvezie ca sticla” (Apocalipsa 19, 21). Porţile împărăţiei rămân şi azi larg deschise pentru toţi cei care vor să se învrednicească de intrarea într-acolo…
În acest mod biblic şi patristic, care  niciodată  nu  este lipsit de nădejdea eshatologică şi bucuria aşteptării Parusiei, vom aborda rugăciunile, pe care le avem cuprinse în forma actuală a Canonului Sfintei Împărtăşanii.

                               … O lucrare teologică care ne vorbeşte deci despre Dumnezeu şi om, despre vremelnicie şi veşnicie; o încercare de a fi în  acelaşi timp şi o lucrare liturgică – adică de  slujire, care pune Canonul Sfintei Împărăşanii, deşi se săvârşeşte particular, în strânsă relaţie cu cele şapte laude zilnice, şi mai ales cu Sfânta Liturghie în jurul căreia gravitează întreaga  viaţă liturgica şi creştină. Acest mod de viaţă atât de dorită de Domnul nostru, atât de plăcut Maicii Domnului şi tuturor Sfinţilor, are neapărat nevoie de  o  pregătire, şi aici ne este de  ajutor Canonul sau Regula Sfintei Împărtăşanii…

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns