Cultura umanistă și lucrarea Dumnezeu–Omenească

 Sfântul Preacuviosul Justin Noul Theolog: Biserica Ortodoxă și Ecumenismul

Oare n-ați observat că omul european, în culturomania sa, a prefăcut Europa într-o fabrică de idoli? Aproape toate bunurile culturii au ajuns idoli. Drept aceea, epoca noastră este, mai înainte și mai presus de toate, o epocă a închinării la idoli. Nici un continent nu e atît de inundat de idoli ca Europa actuală. Nicăieri oamenii nu se închină atît înaintea lucrurilor și nu se trăiește atît de mult pentru lucruri și de dragul lucrurilor, ca în Europa. Aceasta este o închinare la idoli de cel mai rău soi, fiindcă e închinare în fața lutului. Spuneți- mi, oare nu se închină omul humei, atunci cînd își iubește cu egoism trupul de lut și zice cu încăpățînare: Trup sînt, și numai trup? Spuneți-mi, nu se închină omul european lutului roșu, atunci cînd vestește ca ideal al său lupta de clasă, sau nația, sau omenirea?

Sf. Cuvios Justin Noul Theolog

                Europa deci nu suferă de pe urma ateismului, ci a politeismului; nu suferă din pricina lipsei de dumnezei, ci a mulțimii dumnezeilor. Pierzînd pe Dumnezeul cel adevărat, a vrut să își sature foamea de Dumnezeu prin făurirea de dumnezei mincinoși, de idoli. A plăsmuit idoli din știință și din teoriile ei, din tehnică și din invențiile ei, din religie și din reprezentanții ei, din politică și din partidele ei, din modă și din manechinele ei, iar în mijlocul tuturor acestor idoli, pe tronul împărătesc al egoismului, l-a așezat pe omul european, pe Dalai-lama european.

                În esența sa, civilizația europeană este un fetișism ajuns vampir, un fetișism în ediție europeană, în costum european. Trăsătura cea mai de seamă a omului european este „lăcomia de lucruri”. Metafizica fetișistă a omului european se manifestă în chip practic printr-o etică fetișistă. Vechiul fetișism idolatru avea drept însușire canibalismul; dar noul fetișism european nu se deosebește oare tocmai prin canibalism, numai că unul mascat, cult? Civilizația europeană nu a propovăduit oare, prin gura științei sale, drept cel dintîi principiu al vieții lupta pentru autoconservare? și ce altceva este oare aceasta, dacă nu o chemare la canibalism? Nu înseamnă oare: Omule, luptă-te pentru autoconservare cu toate mijloacele; luptă-te, dacă este nevoie, folosindu-te și de canibalism? Important este să te ții în viață! Cum? Lucrul acesta nu este supus judecății conștiinței. Viața e un măcel, în care cel mai puternic are dreptul să ucidă pe cel mai slab. Chiar așa: oamenii mai slabi sînt material pentru cei mai puternici. Întrucît nu există nici Dumnezeu, nici nemurire, toate îi sînt îngăduite omului pentru autoconservare. Este îngăduit păcatul, este îngăduit răul, este îngăduită crima. știința pozitivistă a arătat că tot ceea ce se întîmplă se întîmplă potrivit legilor firii. În natură domnește ca primă lege legea necesității. Ea conduce pe oameni și toate gîndurile, simțămintele, năzuințele, faptele lor. Cînd oamenii păcătuiesc, ei păcătuiesc din necesitate. Omule, tu nu ai de dat seamă nici pentru cea mai mare greșeală a ta; nu ai de dat răspuns, pentru că orice faci, faci din necesitate… Să nu vi se pară curios: păcatul nu poate exista pentru omul pentru care nu există Dumnezeu, fiindcă păcatul este păcat doar prin punerea lui în legătură cu Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu există, atunci nici păcat nu există, nici rău nu există, nici crimă nu există.

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns