Canonul Sfintei Împărtășanii

Ierom. Nectarie | Canonul Sfintei Împărtășanii, Studiu Theologico – Liturghic

                   1.1.1  Pregătirea din punct de vedere liturgic

                        „ (…) Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el (…)” (Ioan 6, 53-56).

                        Pregătirea credincioşilor pentru Împărtăşania cu Sfintele Taine ale lui Hristos presupune cea mai serioasă luare aminte şi o lucrare continuă. Scara Sfântului Ioan Scărarul cu capitolele ei, ca şi trepte spre ceruri, chiar dacă nu ne vorbeşte direct despre viaţa liturgică, ne pregăteşte prin întreg conţinutul ei  pentru Împărtăşania cu Trupul  şi  Sângele  lui Hristos, urcând de la o treaptă a despătimirii spre cealaltă, pe scara raiului, de la înţeleaptă împreună-vieţuire creştină cu fraţii, spre mai multa filosofie harică. De la virtuţile începătoare ale ascultării, spre vieţuirea în prezenţa Puterilor Cereşti, cele în dragoste de-Dumnezeu-ascultătoare şi de-comuniune-iubitoare.

                        Scara Sfântului Ioan ne luminează mintea prin învăţătură  şi  ne  pregăteşte, prin practicarea celor cuprinse în ea, pentru împreună petrecerea cu Dumnezeu şi cu Sfinţii Săi. Totodată, de la o treaptă a ei la cealaltă, nimeni nu urcă cu puterile proprii: „(…) căci fără Mine  nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5).

                        Omul curăţit de păcatele mari prin Sfântul Botez, şi mai departe prin Sfânta Spovedanie, luminat de învăţăturile Sfântului Ioan Scărarul şi ale părinţilor Filocalici,  se  apropie spre Sfintele Taine ale lui Hristos, împărtăşindu-se, şi de aici din  Izvorul  vieţii,  ia putere mai multă ca prin aceasta să urce mai departe, pe următoarea treaptă a Scării. De la despătimire spre desăvârşirea celor cereşti, şi spre punerea mai multă în practică a învăţăturilor patristice ale filocaliei, precum: isihia, liniştea, trezvia, rugăciunea neîncetată şi trăirea în permanentă amintire de Dumnezeu, prin rugăciunea lui Iisus.

                        Filocaliile puse la îndemâna creştinului, Scara Sfântului Ioan pusă în atenţia  sa, Patericul sau apoftegmele părinţilor Egiptului şi al Sfântului Munte şi ale celor români, îl învaţă pe fiul credincios al Bisericii cum să se nevoiască, cum să se pocăiască, şi să-şi îndrepte viaţa păcătoasă, spre a ajunge vrednic de comuniune. Comuniunea liturgică a creştinului, ca şi persoană individuală, îl pune în legătură cu întreaga obşte creştină prin Sfânta Liturghie, şi îl împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus. Ca iarăşi cu puterea lui Hristos să facă mai multă nevoință în viaţa sa personală de fiecare zi.

                        Aşa, de exemplu, creştinul este chemat şi îndemnat de Biserică să stăruiască în citirea Sfintelor Scripturi ale Noului şi Vechiului Testament. Cu rânduială să-şi împlinească rugăciunile personale, de dimineață şi seară, şi altele rânduite de duhovnic. Călugării în mod  deosebit, împlinesc canonul rugăciunilor de chilie; iar Preoţii vor sta permanent pregătiți, cu epitrahilul, primind mărturisirile fiilor duhovniceşti şi dând îndrumările necesare… Toate în Biserică se fac spre împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine, iar preoții au grija ca ele să fie „spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci, iar nu spre judecată sau spre osândă” [24].

                        Rugăciunile Sfintei Liturghii „zise în auzul întregii comunități rugătoare” reprezintă mijloace ce le stau la dispoziție preoților, aşa încât şi pe parcursul desfășurării slujirii Sfintei Liturghii, mai mult să-i conștientizeze pe creştinii prezenți, să-i trezească,  să-i facă părtaşi dragostei lui Dumnezeu!
                        Astfel, rugăciunile zise de  preot cu voce tare, ca sa audă întreaga comunitate creștină, care acum deja devenise împreună-slujitoare la Dumnezeiasca Slujire, îi împărtăşesc pe credincioşi de teologia bogată a părinților liturgici. În acest fel și prin această lucrare sunt ei făcuţi şi mai mult părtași ai harului lui Dumnezeu, care lucrează puternic în Biserica Sa.





[24] Liturghier, Canonul Sfintei Împărtăşanii, p. 189

Lasă un răspuns