Cultura umanistă și lucrarea Dumnezeu-Omenească

Sfântul Preacuviosul Justin Noul Theolog: Biserica Ortodoxă și Ecumenismul

Nihilismul metafizic al civilizației europene, dezvăluit prin principiul „Dumnezeu nu există”, s-a manifestat în chip necesar ca un nihilism practic, al cărui principiu este: Nu există păcat, toate sînt îngăduite! Băgați de seamă: prin filosofia și știința ei, prin tehnica și politica ei, civilizația europeană alungă din om tot ceea ce este nemuritor și veșnic, paralizează în el cu măiestrie simțămîntul nemuririi, micșorează sufletul pînă nu mai rămîne nimic din el.

„Trebuie să ne liberăm de Dumnezeu”: iată dorința vădită sau ascunsă a multora dintre arhitecții civilizației europene. Pentru aceasta, ei lucrează prin umanism și Renaștere, prin naturalismul lui Rousseau și „furtunosul” romantism, prin pozitivism și agnosticism, prin raționalism și voluntarism, prin parlamentarism și revoluționarism. Iar cei mai îndrăzneți dintre ei au slobozit chemarea: „Dumnezeu trebuie ucis!”; și în cele din urmă, cel mai statornic mărturisitor al culturii europene, Nietzsche, a vestit din vîrful piramidei antropomane a egoismului: „Dumnezeu a murit!”

Atunci cînd nu există nici Dumnezeul veșnic, nici nemurirea sufletului, nu mai există nimic absolut, nici o a-tot-valoare, și atunci totul e relativ, totul e trecător, totul e muritor; și, într-adevăr, au fost alungate toate valorile absolute și au început să predomnească cele relative. Nu există nici o îndoială că relativismul este și temeiul, și firea, și sufletul umanismului. Teoria relativității lui Einstein este încheierea ultimă și sinoptică a umanismului și a tuturor ramurilor lui filosofice, științifice, tehnice și politice. și nu numai atît, dar pînă la urmă umanismul nu este nimic altceva decît nihilism.

Filosoful german Karl Joel descrie în felul următor criza gîndirii europene: „Din felul nostru de a vedea lumea lipsește cuprinderea întregului și calea desăvîrșirii. Ne lipsește întregimea convingerii și, odată cu marea putere a convingerii, și marea putere a credinței. Morala noastră nu are nici un fel de caractere; istoria noastră nu are personalități prin care să vorbească întreg poporul și întreaga vreme a noastră cu puterea cea mai concentrată. Ne lipsește marea poezie, fiindcă fantezia noastră, ruptă de întregimea cosmică, e prinsă de lucrurile mărunte, iar cu cele mai mari nu face altceva decît să se joace, fiindcă pe poeții noștri nu-i mai animă sentimentul cosmic al clasicilor, care dădeau versurilor lor expresie superioară și eroilor lor întemeiere lăuntrică. Avem cea mai fermecătoare artă a tonului fără melos, cel mai mare patos fără etos, cea mai variată instrumentare, ilustrare, punere în scenă, cea mai perfecționată tehnică fără suflet. Avem cea mai bogată artă teatrală, cu cea mai vie acțiune fără eroi, cu mase și marionete drept eroi. Avem regia ca artă de cel mai puternic efect, arta fenomenelor fără esență. Avem viața cea mai bogată, dar ea este lipsită de pace și de plinătate, de armonie lăuntrică, pentru că îi lipsește simțămîntul întregului, al împăcării omului cu universul. Astfel, criza filosofiei ajunge criza epocii.”

Lasă un răspuns