„Lucrarea minții”

Sbornicul – Culegere despre rugăciunea lui Iisus

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare…

                  Rugăciunea lui Iisus

                        Aceast rugăciune mântuitoare este de obicei, la început ostenitoare, lucrătoare. Dar dacă nu se va lenevi cineva în săvârşirea ei, ea va deveni chiar de sine mişcătoare, se va face singură, întocmai cum un pârâiaş care murmură în inimă, Face să te osteneşti, ca s-o dobândeşti. Ostenitorii care au propăşit în rugăciune, ne arată că nu e nevoie de o prea mare osteneală pentru ca să ajungi aici, nici de o prea trainică încordare în rugăciune, ci este trebuinlă ca, înainte sau după pravilă de rugăciune, de dimineaţă sau de seară, ba chiar şi ziua, să fixezi câtva timp pentru săvâşirea acestei unice rugăciuni şi fă-o astfel: aşază-te, sau mai bine stai, cum se cuvine să stai la rugăciune, concentrează- te cu luare aminte în inimă, înaintea Domnului, suind la încredinţarea că El este aici şi ia seama la tine şi cheamă-L: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”. şi fă închinăciuni, până la brâu sau până la pământ. Fă aşa un sfert de ceas, mai mult sau mai puţin, după cum îţi vine mai bine. Cu cât te vei trudi cu mai multă osârdie, cu atât mai repede această rugăciune ţi se va altoi în inimă. E mai bine să te apuci de treabă cu mai multă râvnă şi să nu cedezi până nu vei ajunge la cele dorite, sau până când această rugăciune va începe să se mişte singură în inimă; după aceasta, trebuie numai să păstrezi ce ai dobândit. Căldura inimii sau aprinderea duhului, de care a fost vorba mai înainte, vin pe această cale. Cu cât mai mult se înfige în inimă rugăciunea lui Iisus, cu atât mai tare, se încălzeşte inima, şi cu atât rugăciunea ajunge mai de sine mişcătoare, aşa că focul vieţii duhovniceşti se înflăcărează în inimă şi arderea ei ajunge neîncetată pe măsură ce rugăciunea lui Iisus va cuprinde întreaga inimă şi va ajunge necurmat mişcătoare. Din această pricină, cei ce s-au învrednicit de naşterea unei vieţi desăvârşite, lăuntrice, se roagă aproape întotdeauna cu această rugăciune, printr-însa hotărând şi pravila lor de rugăciune.

                        Sfântul Grigorie Sinaitul spune: „Ceea ce am primit noi întru Hristos la Sfântul Botez, nu se nimiceşte, ci se află numai îngropat, aşa cum se află în pământ o compară. Atât dreapta socoteală, cât şi recunoştinţa cer să ne îngrijim ca s-o dezgropăm şi s-o scoatem la arătare această comoară. Următoarele mijloace duc la aceasta: mai întâi darul acesta se descoperă prin îndeplinirea cu trudă a poruncilor. În măsura în care împlinim poruncile, în aceiaşi măsură darul îşi descoperă inima şi strălucirea lui . În al doilea rând, darul acesta iese cu totul la iveală, şi se desăvârşeşte printr-o neîncetată chemare a Domnului Iisus sau, ceea ce e tot una, prin necurmata aducere aminte de Dumnezeu. şi întâiul mijloc este puternic, dar cel de-al doilea este încă şi mai puternic, aşa încât, chiar şi cel dintâi primeşte de la cel de al doilea puterea lui întreagă. De aceea, dacă cu sinceritate voim să descoperim sămânţa cea de dar în ascuns sădită în noi, atunci să ne însuşim cât mai grabnic descoperirea lucrării inimii şi să ţinem aşa mereu această lucrare unică a rugăciunii, cea fără de chip şi fără de închipuiri, până ce ne va aprinde inima şi ne va înflăcăra până la negrăita dragoste de Dumnezeu.

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns