Scrisoare, partea II-a

Binecuvânteze, har și pace de la Domnul,

            Sora noastră, domina S. L.  

Desigur mă voi gândi la aceea ce îmi spuneți. Acum fiind ocupat cu disertația de master („magistratură” în rusă), chiar atât de ocupat…că vă cer rugăciunile, în viitor mă voi gândi cum am putea să facem mai mult pentru prietenia între popoarele noastre creștine ortodoxe, din Uniune și din Federație.
            Și până acum m-am gândit ce frumos ar fi dacă am putea să traducem în românește din aceea mulțime de cărți pe care le văd zilnic în magazinele bisericești ale Lavrei Sfântului Serghie de Radonej, și care nici nu sunt cunoscute în România. Chiar și operele marilor Sfinți ai Bisericii Ruse, au întregi tomuri care în România nu le cunoaștem. Mai departe, teologii contemporani, precum și filmele creștine ortodoxe ne rămân puțin accesibile. 

            De aceea, chiar că ceea ce spuneți ar putea fi o idee pentru viitor, ca la început poate singur, dar cu trecerea timpului cu alții, cu un grup de colaboratori, să lucrăm în această direcție.
Să-l rugăm pe Dumnezeu să ne lumineze dacă aceasta ar fi necesar și dacă este Voia Lui. 
           O voi pomeni pe M. care se roagă Sf. Doctor Luca, medicul mare între sfinți.

          Pace și milă de la Domnul, 
          sora noastră spirituală

 —
           Cu respect și dragoste în Hristos,

ierom. Nectarie de la Sfânta cu Apostoli-egala Maria de Magdala, Romania
Sfânta Lavră a Preasfintei Treimi – a Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Serghie de Radonezh, Rossia

Lasă un răspuns