Canonul Sfintei Împărtășanii ca îndreptar al vieții omului înspre Împărăția Cerurilor

Ierom. Nectarie | Canonul Sfintei Împărtășanii, Studiu Theologico – Liturghic

“Și cel ce vorbea cu mine avea pentru măsurat o trestie de aur, ca să măsoare cetatea și porțile ei și zidul ei. Și cetatea este în patru colțuri și lungimea ei este tot atâta cât și lățimea. Și a măsurat cetatea cu trestia: douăsprezece mii de stadii. Lungimea și lărgimea și înălțimea ei sunt deopotrivă. Și a măsurat și zidul ei: o sută patruzeci și patru de coți, după măsura omenească, care este și a îngerului” (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 21, 15 – 17).

                               Rolul canonului sau pravilei Sfintei Împărtășanii este ca să-l pună pe om față în față cu evenimentul dumnezeiesc și mistic al împărtășirii cu Sfintele și dumnezeieștile Taine. Toate sunt puse înainte, se arată în fața celor ce se pregătesc: mărimea decăderii, necesitatea îndreptării prin pocăință, precum și exemplele păcătoșilor care s-au pocăit și s-au mântuit.

                               Autorii canonului se arată a fi mari cunoscători ai antropologiei, dar și participanți la noua fire umană transfigurată prin lucrarea lui Hristos . Omenirea este chemată prin pocăință la viața veșnică. Sunt nenumărate aceste evenimente în cuprinsul Vechiului și Noului Testament. Sunt precizate metodele îndreptării. Canonul cuprinde rugăciunile marilor dascăli și învățători ai lumii, ale asceților și dogmatiștilor. Întreaga comunitate, precum și fiecare credincios în parte, sunt chemați împreună prin conținutul rugăciunilor canonului, prin conștientizare și părere de rău, prin îndreptare, și trăire creștină, spre marele eveniment al Parusiei Domnului Iisus, care va veni în sunetul trâmbițelor îngerești. În fața întregii omeniri se vor petrece cele de mult anunțate. Oamenii și îngerii vor trebui să locuiască împreună. În canon sunt prezentate toate la un loc și cu trecerea timpului toate vor trebui să se împlinească.

                                Cel care vorbește cu Apostolul Ioan în cartea Apocalipsei are ca instrument de măsură o trestie de aur, pregătit să măsoare cetatea, porțile, zidul:

                               „Și cel ce vorbea cu mine avea pentru măsurat o trestie de aur, ca să măsoare cetatea și porțile ei și zidul ei”. (Apocalipsa 21,15).
Frumusețea Cetății este foarte expresivă, și cu greu se poate reduce la dimensiuni omenești, iar măsura îngerului și măsura omului era aceeași. Canonul Sfintei împărtășanii îl conduce pe om pe cele trei trepte cunoscute: ale pocăinței, curățirii și spre îndumnezeire. Măsura la care îl dorește canonul pe om, este și măsura îngerului, adică îndumnezeirea firii lui prin participare la firea lui Dumnezeu.

                              

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns