„Lucrarea minții”

Sbornicul – Culegere despre rugăciunea lui Iisus

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare…

                Iubitori ai rugăciunii,
                fii duhovnicești,

                Dacă suntem atenți la cuvintele sihaștrilor experimentați, cum sunt autorii prezentei colecții – Sbornicul – cuvintele sau învățăturile lor fiind energie sau duh, ne dau putere spre rugăciune. Să zicem așa: este hrană duhovnicească pentru cei care doresc să se roage.

                Dar de ce este recomandată rugăciunea continuu a lui Iisus sau alte rugăciuni asemănătoare scurte? De unde această necesitate? Exemplu cum să ne rugăm l-a dat personal Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, El însuși petrecându-și nopțile în rugăciuni dumnezeiești. Despre necesitatea rugăciunii continue citim la Sfinții Apostoli, mai departe la Sfinții Părinți, la Părinții Patericului Egiptean, Părinții Sinaiți, Părinții Filocalici, dar la fel și la Sfinți cum este Ioan de Kronstadt, dar și la theologi, de exemplu, Preacucernicul Părinte Dr. Dumitru Staniloae, care a considerat că este important să fie accesibilă creștinului „Literatura Filocalică”…

                Și dacă știm despre necesitatea rugăciunii continue, am putea să ne întrebăm și despre efectele ei. Desigur că primul efect și beneficiu ar fi acela ea nimicește patimile și că-l unește pe om cu harul Duhului Sfânt. Practicarea rugăciunii se cere ca să se sfințească inimile: gândrurile, simțurile, voința. În același timp Părinții trăitori ai trezviei minții ne recomandă atenția în privința înșelării, abaterii sau îngâmfării… 

            Vă dorim în continuare citire plăcută și mare folos,
            ierom. Nectarie


Rugăciunea lui Iisus

                Această rugăciune e numită a lui Iisus, pentru că este îndreptată către Domnul Iisus şi este aşa, chiar după alcătuirea ei, să fie cuvântată ca orice altă rugăciune scurtă. Ea este a miniii şi se cade să se numească astfel, atunci când este înălţată nu numai prin cuvântul cel simplu, ci încă şi cu mintea, precum şi cu inima, adică cu conştiinţa cuprinsului ei, şi cu simţirea ei, dar, mai ales, – când printr-o întrebuinţare mai îndelungată, făcută cu toată luarea aminte, acestea se contopesc aşa de bine cu mişcările duhului, încât ele singure se văd de faţă înlăuntru, iar cuvintele parcă nici n-ar fi. De altminteri, orice rugăciune mică şi scurtă poate să se ridice până la această treaptă. Numai că rugăciunea lui Iisus are o întâietate, fiindcă, ne uneşte sufletul cu însuşi Domnul Iisus, iar Domnul Iisus este unica uşă ce duce la legătura cu Dumnezeu, spre căutarea Căruia anume se şi sileşte toată rugăciunea. El însuşi a şi spus: „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”.(Ioan, 14, 6). De aceea, cel ce o dobândeşte, îşi dobândeşte toată puterea de a-şi zidi lăcaşul său lăuntric, ce se întrupează în noi înşine, lucrare în care constă însăşi mântuirea noastră. Auzind toate acestea, nu te vei mira de ce râvnitorii mântuirii nu cruţau o osteneală, stăruindu-se să capete deprinderea acestei rugăciuni şi să- şi însuşească puterea ei. Ia pildă şi tu de la ei!

                Deprinderea rugăciunii lui Iisus în forma ei de din afară, stă în crearea unei stări în care rugăciunea să se poată rosti singură şi neîncetat cu limba, iar în forma ei lăuntrică stă în concentrarea atenţiei minţii în inimă şi în starea neîncetată în faţa lui Dumnezeu ce se petrece acolo, însoţită de o căldură a inimii după feluritele ei trepte, de tăierea tuturor gândurilor şi mai ales, de căderea zdrobită şi smerită la aşternutul picioarelor Domnului. Pun început acestei deprinderi, printr-o cât se poate mai deasă repetare a acestei rugăciuni prin toată luarea aminte întru inimă. Statornicindu-se ea; deasa repetare, strânge mintea într-o unitate, în aşezarea înaintea Domnului. Statornicirea unei stări lăuntrice este insolită de încălzirea inimii şi alungarea gândurilor, chiar şi a celor simple, iar nu numai a celor pătimaşe. Când în inimă va începe să se încălzească în mod neîncetat focul de alipire către Dumnezeu, atunci împreună cu aceasta, se va instala înlăuntru o întocmire paşnică a inimii întovărăşită de o zdrobită şi smerită cădere cu mintea în faţa Domnului. Până aici ajunge propria noastră osteneală cu ajutorul darului lui Dumnezeu. Ceea ce se poate săvârşi în lucrarea rugăciunii pe o treaptă mai înaltă decât cea arătată mai sus, va fi numai darul Sfântului Duh. La Sfinţii Părinţi se aminteşte numai de această treaptă, pentru cel ce a ajuns la hotarul arătat, să nu creadă că el nu mai are ce dori şi să nu-şi închipuie că el se află pe culmea cea mai înaltă de desăvârşire în ale rugăciunii sau în cele duhovniceşti.

                Nu te grăbi să rosteşti o rugăciune după alta, ci rosteşte-le cu măsurată lungime, aşa cum de obicei se spun ele în faţa unei feţe slăvite, când cineva i se roagă pentru ceva. Totuşi, nu te îngriji numai de cuvinte, ci mai ales de faptul ca mintea să fie în inimă, şi să stea în faţa lui Dumnezeu, ca înaintea unuia care se află prezent, cu deplină conştiinţă a slavei, a darului şi a dreptălii Lui .

                Ca să scapi de cele de greşală, tu să ai un sfătuitor, un părinte duhovnicesc sau un sfătuitor – un frate de acelaşi gând cu tine; şi încredinţează-le lor tot ce li se întâmplă în vremea unei astfel de osteneli. Iar tu însuţi lucrează cu cea mai mare simplitate, în cea mai adâncă smerenie şi fără să socoteşti că al tău e succesul. Să ştii că adevărata izbândă se petrece înlăuntru, lucru care nu se poate băga de seamă, fără să se dea pe faţă, aşa cum se face şi creşterea trupului. De aceea, când vor răsuna înlăuntrul tău cuvintele: a, iat-o: să ştii că aceasta este răsunetul din partea vrăjmaşului, care-ţi scoate ceva părelnic, în locul realităţii. Aici se ascunde începutul propriei înşelări; înăbuşă îndată acest glas: altminteri el ca o trâmbiţă va răsuna în tine, hrănind îngâmfarea de sine.

Lasă un răspuns