Către acelaşi, despre rugăciune şi răspuns la întrebări

Mărturii din viața monahală | Sfântul Iosif Isihastul

Scrisoarea a II-a 

M-am bucurat mult de dorinţă pe care o ai de a fi de folos sufletului tău. Şi eu însetez să fiu de folos fiecăruia dintre fraţii care caută să se mântuiască.

Aşadar, iubitul şi dragul meu frate, deschide-ţi bine urechile. Ţelul final al omului, din momentul în care s-a născut la viaţă, este de a-L afla pe Dumnezeu. Nu-L poate însă găsi dacă mai întâi nu l-a găsit Dumnezeu pe el. ” În El trăim şi ne mişcăm „, dar patimile ne-au închis ochii noştri duhovniceşti şi nu-L vedem. Când însă Prea Bunul Dumnezeu Îşi va întoarce ochiul Său către noi, atunci ne vom trezi că din somn şi vom începe a căuta mântuirea.

Deci, la prima ta întrebare, răspund : acum te-a văzut Dumnezeu, te-a luminat şi te îndruma. Oriunde te-ai afla, lucrează. Spune fără încetare rugăciunea, cu gura şi cu mintea. Când limba oboseşte, începe cu mintea. Iar când mintea se îngreuiază, spune iarăşi cu gura. Numai să nu încetezi. fă multe metanii. Priveghează noaptea cât poţi de mult. Şi dacă se aprinde în inima ta flacără şi dragostea pentru Dumnezeu şi vei dori liniştea şi nu vei mai putea să stai în lume – deoarece în tine se aprinde rugăciunea -, atunci scrie şi îţi voi spune ce să faci. Şi iarăşi, dacă harul nu va lucra aşa, dar zelul te va ţine până vei împlini poruncile Domnului cele ce privesc pe aproapele, atunci mulţumeşte-te cu starea aceasta şi va fi bine. Nu căuta altceva. Diferenţa între treizeci, şaizeci şi o sută o vei afla când vei citi Everghetinosul. Vei găsi acolo multe astfel de lucruri şi mult te vei folosi.

Răspunsul la celelalte întrebări : rugăciunea aşa trebuie să se spună, cu cuvântul lăuntric. Dar pentru că la început mintea nu a deprins încă rugăciunea şi o uita, trebuie să o spui când cu gura, când cu mintea. Şi aceasta să o faci până când mintea se umple şi devine lucrare, energie. Lucrare ( energie ) se cheamă aceea când spunând rugăciunea, simţi înlăuntrul tău bucurie şi dulceaţă şi doreşti să o spui mereu. Când mintea va prelua rugăciunea şi aceasta va deveni bucuria despre care îţi scriu, atunci rugăciunea se va spune în tine fără încetare, fără strădania ta proprie. Aceasta se numeşte simtire-lucrare, deoarece acum harul lucrează fără strădania omului. Acesta mănâncă, merge, doarme, se trezeşte, iar înlăuntrul său strigă continuu rugăciunea. Şi are pace, bucurie.

Acum, despre orele de rugăciune. Deoarece eşti în lume şi ai diferite griji, oricând găseşti timp, fă rugăciune. Străduieşte-te însă continuu să nu neglijezi rugăciunea. În ceea ce priveşte ” contemplaţia ” pe care o doreşti, aceasta este foarte greu de atins, deoarece este nevoie de multă linişte.

În trei categorii se împarte starea duhovnicească, şi în funcţie de această lucrează şi harul dumnezeiesc în om. O stare se cheamă de curăţire, în care omul se curăţeşte. Ceea ce ai tu acuma se numeşte har curăţitor. Acesta îndeamnă pe om spre pocăinţă. Orice dorinţă a ta spre cele duhovniceşti vine de la harul acesta. Nimic nu este al tău. Acesta lucrează totul în chip tainic.

Harul acesta, când te străduieşti şi tu, rămâne cu tine câţiva ani. Şi dacă omul înaintează prin rugăciunea minţii, primeşte un har mult mai diferit.

Primul, cum am spus, se numeşte simtire-lucrare şi este acest har curăţitor. Acum cel care se roagă simte mişcarea, lucrarea dumnezeiasca înlăuntrul său.

Celălalt har se cheamă _luminator_. Prin acesta, cel ce se roagă primeşte lumina cunoştinţei, este ridicat la contemplarea ( vederea ) lui Dumnezeu. Nu este vorba de lumini, vicleniii sau închipuiri, ci de limpezirea gândurilor, adâncimea înţelesurilor. Pentru ca să vină acest har, cel care se roagă trebuie să aibă multă linişte şi îndrumător nerătăcitor.

A treia stare, umbrirea harului, care vine după aceasta, harul cel desăvârşitor, este dar mare. Nu îţi scriu acum despre acesta, deoarece nu este nevoie. Însă dacă vrei să citeşti despre acesta, am scris, cu agramatismele mele, un manuscris despre ” trâmbiţa duhovnicească „. Căută să-l găseşti. Cumpără şi pe Sfântul Macarie, pe Avva Isaac şi te vei folosi mult. Şi orice nelămurire întâlneşti, scrie-mi şi eu îţi voi răspunde cu multă dragoste.

Eu, în timpul acesta, scriu celor care mă întreabă. Anul acesta au venit din Germania numai şi numai ca să afle despre rugăciunea minţii. Din America, iarăşi, îmi scriu cu multă dorire. De la Paris sunt atâţia care cu multă căldură caută răspuns. Noi, aici, la picioarele noastre, de ce oare nu ne îngrijim ? Este atât de greu să strigăm continuu numele lui Hristos că să ne miluiască ?

În fine, persista şi o idee greşită, mare ispită, cum că dacă spune cineva rugăciunea minţii există riscul să rătăcească, în timp ce aceasta este rătăcire – adică a spune aşa ceva.

Cine doreşte, să încerce. Şi când lucrarea rugăciunii va dura mai mult timp, atunci se va face rai înlăuntrul său. Se va elibera de patimi. Va deveni alt om. Şi dacă nu se afla în pustnicie, bunurile pe care le va dobândi prin această rugăciune nici nu se pot spune !

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns