Către un Călugăr care a intrat pe câmpul de luptă

Mărturii din viața monahală | Sfântul Iosif Isihastul

Scrisoarea a III-a 

Bucură-te în Domnul, iubite fiu pe care harul lui Iisus te-a luminat şi te-ai lepădat de lume. Te-a aruncat în Pustie şi te-a trimis în obşte. Şi acum slăveşti din suflet pe Dumnezeu şi Îi mulţumeşti. Harul dumnezeiesc, fiul meu, este că ceva care pătrunde în suflet şi-l atrage pe om fără să-l silească spre cele înalte. El cunoaşte modul în care să încânte pe peştii cei înţelegători şi să-i scoată din marea acestei lumi. Ce se întâmplă însă după aceasta ? După ce Dumnezeu scoate din lume pe cel acel vrea să trăiască în pustnicie şi îl aduce în pustie, nu îi arătă la început nici patimile sale şi nici ispitele, până când nu devine călugăr şi îl leagă Hristos cu frică Să. După aceea vine încercarea, strădania, luptă. Şi dacă, de la început, cel încercat se străduieşte şi apucă să aprindă, prin multe nevoinţe, făclia ascezei, aceasta nu se va stinge atunci când, retrăgându-se harul, vin ispitele. Astfel, când harul pleacă, acesta va servi la starea lui de dinainte. Şi, în funcţie de patimile pe care le-a avut în lume, ispitele se vor trezi şi vor pune în mişcare obiceiurile rele care îl înrobeau.

Mai întâi să ştii fiule ca om de om este mult diferit. La fel şi călugăr de călugăr. Sunt suflete moi, care se lăsă convinse cu multă uşurinţă. Sunt însă şi suflete tari, care nu se supun uşor. Pot fi atât de diferite, cum este bumbacul de fier. Bumbacul are nevoie numai de atingerea cuvântului, în timp ce fierul are nevoie de focul şi de cuptorul ispitelor ca să poată fi prelucrat. Acesta din urmă trebuie să aibă multă răbdare în ispite pentru a primi curăţirea. Dacă nu are răbdare, este ca opaiţul fără untdelemn. Se stinge repede şi piere. Aşadar, dacă cineva care are o astfel de fire tare ca fierul vrea să se facă monah, de cum vine se şi ridică împotriva ascultării, se leapădă de făgăduinţe şi părăseşte luptă. Şi vezi ? Numai ce se retrage un pic harul pentru a se pune la încercare voinţă şi răbdarea să, acesta aruncă armele şi începe să-i pară rău că a venit să se facă monah. Şi îşi petrece zilele în neascultare şi amărăciune, plin de contradicţii şi de revoltă. Prin rugăciunile părintelui său harul poate să alunge pentru puţin norii ispitelor, pentru că acesta să-şi poată reveni un pic, dar după puţin timp iarăşi va birui voia proprie şi neascultarea şi iarăşi va veni tulburarea şi confuzia.

Îmi scrii despre fratele pe care dacă îl vezi te minunezi cum că atâta osteneală depune în ascultarea lui şi totuşi egoismul îl stăpâneşte dinlăuntru. Crezi că uşor este să biruiască omul patimă ? Faptele bune şi milosteniile şi orice lucru bun dinafară nu reuşesc să stingă semeţia inimii, ci exerciţiul minţii, suferinţa pocăinţei, inimă înfrântă şi smerită, acestea smeresc cugetul cel nesupus. Şi cere osteneala multă şi greu de dus pentru omul cel nesupus, neascultător. Numai cu neţărmurită răbdare poate acesta să reuşească. Numai cu răbdarea fără de margine a duhovnicilor, cu îngăduinţa şi cu dragostea fraţilor este posibil să ajungă la simţire cei tari la suflet. Dar să vezi cum sunt adeseori atât de folositori şi aceştia, ca şi mâna dreaptă. Aproape totdeauna acei care au un dar oarecare , pe care ceilalţi nu-l au, este greu să se smerească. Cred că ei sunt ceva, iar ceilalţi nu. Este, prin urmare, nevoie de multă osteneală şi de multă răbdare şi îngăduinţa până când se va dărâma temelia cea veche a mândriei şi se va pune o altă temelie, cea a smereniei şi a ascultării lui Hristos. Văzând Domnul şi ostenelile şi dorinţă, şi a celor împricinaţi dar şi a celorlalţi, le îngăduie alta ispita care se împotriveşte patimii lor şi, cu mila Lui, îi izbăveşte şi pe aceştia ” Cel ce vrea ca toţi să se mântuiască „. Tu vezi numai cui vrei să te asemeni. Cel mai bine ar fi fost ca toţi să fi avut fire bună, smeriţi şi ascultători. Dar dacă se întâmplă ca cineva să fie cu firea tare ca de fier, să nu deznădăjduiască. Cere multă luptă, dar, cu harul lui Dumnezeu, poate să biruiască. Iar Dumnezeu, să ştii, nu este nedrept să ceară altceva decât ceea ce a dat. În măsura în care a dat darurile, în aceeaşi măsură cere şi lucrarea lor. Căci, de la începutul creaţiei, în trei categorii a împărţit pe oameni : unora a dat cinci talanţi, altora doi şi altora unul. Cei dintâi au daruri superioare. Cu mintea cuprinzătoare, unul dintre aceştia se numeşte de Dumnezeu învăţat, deoarece primeşte cunoaşterea de la Dumnezeu, fără să înveţe. Aşa au fost în vechime Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Onufrie, Cuvioasa Maria, Chiril Filoteos, Luka cel din Stiria şi mulţi alţii, care fără îndrumător au ajuns desăvârşiţi. Ceilalţi trebuie să înveţe bine ca să facă ceva. Iar ultimii, chiar dacă aud, chiar dacă învăţa, îngroapă totul în pământ şi nu fac nimic. De aceea exista atâta diferenţa între oameni, şi există atâta diferenţa între călugări. De aceea este nevoie, mai înainte de toate, să te cunoşti pe tine însuţi, să ştii cine eşti cu adevărat, nu cine crezi că eşti. Dacă ajungi la această cunoaştere de sine, devii mai înţelept decât toţi oamenii. Cu astfel de cunoaştere ajungi la smerenie şi primeşti harul de la Domnul. Iar dacă nu dobândeşti cunoaşterea de sine şi te încrezi numai în ostenelile tale, să ştii că te afli departe de cale. Deoarece profetul nu zice : ” vezi, Doamne, osteneala mea „, ci : ” vezi smerenia şi osteneala mea „. Osteneală este pentru trup, smerenia este pentru suflet, iar amândouă la un loc, osteneala şi smerenie, sunt pentru omul în întregimea lui. Cine a biruit pe diavol ? Cel care şi-a cunoscut cu adevărat boală, patimile şi lipsurile pe care le are. Cel ce se teme să se cunoască pe sine, acesta rămâne departe de cunoaşterea adevărata şi altceva nimic nu-i place decât să vadă numai greşelile celorlalţi şi să-i judece. Acesta nu vede la ceilalţi calităţile, ci numai defectele, după cum la sine nu vede defectele, ci numai calităţile. Şi aceasta este, cu adevărat, boala de care suferim noi, oamenii acestui veac, aceea că nu recunoaştem unul altuia darul său. Unul este lipsit de multe, iar cei mulţi le au pe toate. Ceea ce are unul, nu are celălalt. Dacă recunoaştem acest lucru, vom dobândi multă smerenie. Dumnezeu se cinsteşte şi se slăveşte pentru că a încununat pe oameni în diferite feluri şi a arătat diversitate în toate creaturile Sale. Nu este aşa cum gândesc cei fără de lege, care vor să impună egalitate în Creaţia dumnezeiasca. Dumnezeu toate cu înţelepciune le-a făcut.

Aşadar, fiul meu, acum, că te afli la început, îngrijeşte-te să te cunoşti mai bine pe tine însuţi, pentru ca să pui temelie tare smerenia. Îngrijeşte-te să înveţi ascultarea, să dobândeşti rugăciunea : ” Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă „. Rugăciunea să-ţi fie răsuflarea ta. Nu lasă mintea ta înceată pentru ca să nu înveţi cele rele. Nu lăsa să vezi lipsurile celorlalţi, deoarece, fără să-ţi dai seama, te vei afla împreună lucrător acelui rău şi împotrivitor binelui. Să nu te aliezi din neştiinţa cu vrăjmaşul sufletului tău. Fiind prea iscusit, vrăjmaşul ştie bine să se ascundă în spatele patimilor şi slăbiciunilor tale. Aşa încât, pentru a lovi în acesta, trebuie să lupţi, să te biruieşti pe tine însuţi, să omori toate patimile. Când omul cel vechi va muri, atunci puterea vrăjmaşului şi a potrivnicului se va desfiinţa. Lupta noastră nu este împotriva omului, pe care poţi să-l ucizi în multe feluri, ci este împotriva începătoriilor şi puterilor întunericului. Şi împotriva acestora nu se lupta cu dulceţuri, ci cu râuri de lacrimi, cu durere în suflet până la moarte, cu nemărginită smerenie şi cu multă răbdare. Să cazi epuizat ca lovit de boală grea săptămâni întregi. Şi să nu părăseşti lupta până când nu vor fi biruiţi şi nu se vor retrage demonii. Atunci vei primi eliberarea de patimi. Aşadar, fiul meu, sileşte-te pe tine însuţi dintru început să intri pe poarta cea strâmtă, deoarece numai această duce la libertatea Paradisului. Taie-ţi în fiecare zi şi în fiecare ceas voia ta şi nu căuta altă cale în afară de aceasta. Aceasta a fost bătătorită de picioarele părinţilor cuvioşi. Descoperă şi tu Domnului calea ta, şi Acesta te va îndruma. Descoperă părintelui tău gândurile tale şi acesta te va vindeca. Să nu ascunzi niciodată gândurile tale, deoarece înlăuntrul lor se află ascunsă viclenia diavolului, care dispare atunci când sunt spuse. Nu descoperi greşeală altcuiva spre îndreptăţirea ta, pentru că îndată harul le va descoperi în faţa oamenilor pe ale tale, pe cele pe care până acum le acoperea. Atât cât tu acoperi pe fratele tău, tot atât harul te va păzi pe tine de defăimarea oamenilor.

Cât despre celălalt frate de care îmi scrii, se vede că are păcate nemărturisite, pentru că se ruşinează să le spună părintelui său. De aceea vine ispită. Trebuie să îndrepte aceasta neorânduială, pentru că fără spovedanie curata şi deplina nu se curată. Şi este păcat să fie batjocorit de diavol. Înlăuntrul său, în adânc, este ascuns egoismul, orgoliul. Tu roagă-te şi să ai dragoste pentru el şi pentru toţi.

Păzeşte-te de tot răul. Acum, că ai intrat pe câmpul de luptă, vei fi încercat cu multe feluri de ispite. Pregăteşte-te să rabzi. Spune neîncetat rugăciunea şi Domnul te va ajuta cu harul Său. Niciodată ispitele nu sunt mai tari decât harul.

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns