Zi: 24 ianuarie 2020

Canonul Sfintei Împărtășanii | Povățuiri din Liturghier Spiritual life

Canonul Sfintei Împărtășanii | Povățuiri din Liturghier

Ierom. Nectarie | Canonul Sfintei Împărtășanii, Studiu Theologico – Liturghic ( Următoarele cinci piedici arătate în Liturghier sunt: ) A doua este tulburarea cea dinlăuntru sau întristarea. Preotul și credinciosul să aibă nădejde că o va îndepărta de la sine, prin stăruința de a primi harul lui Dumnezeu, adică de a se împărtăși cu Sfintele Taine. În rugăciunile Sfintei…
„Lucrarea minții” Spiritual life

„Lucrarea minții”

Sbornicul – Culegere despre rugăciunea lui Iisus Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţişi din îndrumările oamenilor încercaţi,care au pus rugăciunea în lucrare… Roadele Rugăciunii Rugăciunea inimii nu-şi arată niciodată roadele înainte de vreme, Ea este începutul lucrării. Prin întărirea ei în inimă, lucrarea Domnului capătă pârg şi coacere de rod. Ea trebuieşte dezvoltată fără să cruţăm osteneala. Dumnezeu, văzându-ne osteneala,…
Către același: Nu te acoperi cu frunze Spiritual life

Către același: Nu te acoperi cu frunze

Mărturii din viața monahală | Sfântul Iosif Isihastul Scrisoarea a 5-a  Fiul meu iubit în Domnul, născut de la Duhul Cel dumnezeiesc. Mă bucur şi eu dacă tu te bucuri. Se bucura Începătoriile şi Stăpânirile, Heruvimii şi Serafimii şi toate puterile Îngereşti, cetele Apostolilor şi ale Profeţilor, ale Martirilor şi ale Drepţilor. şi Preacurată Maica noastră, Împărăteasa şi Doamna tuturor. Astăzi…
Ispite și nădejde Spiritual life

Ispite și nădejde

Uneori pot unii oameni să-ți creeze atâtea ispite ca să nu mai știi unde le este capătul și să ajungi să gândești: „Când oare se vor termina odată toate acestea?”. Dar nădejdea noastră în Domnul să nu piară că îndurând Domnul se va ridica și va răsplăti celor răi; pe viclean și pe cel urât îl va mustra. Iar…
Din nou în Rusia Spiritual life

Din nou în Rusia

Doamne ajută, Zilele astea am fost ocupat cu pregătirile și călătoria în Russia. De aceea nu am mai ajuns să vă las scrisorile și textele de la Sfinții Părinți. Timpul petrecut în România și în Serbia a fost frumos și binecuvântat de Dumnezeu. Slavă Domnului pentru toate.