Canonul Sfintei Împărtășanii | Povățuiri din Liturghier

Ierom. Nectarie | Canonul Sfintei Împărtășanii, Studiu Theologico – Liturghic

( Următoarele cinci piedici arătate în Liturghier sunt: )

A doua este tulburarea cea dinlăuntru sau întristarea. Preotul și credinciosul să aibă nădejde că o va îndepărta de la sine, prin stăruința de a primi harul lui Dumnezeu, adică de a se împărtăși cu Sfintele Taine. În rugăciunile Sfintei Împărtășanii, precum vedem și într-a doua observație din Liturghier, că nimeni nu se desăvârșește de la sine, din propriile puteri, ci se va împărtăși ca să primească ajutorul dumnezeiesc care îl va ajuta să ajungă desăvârșit. (In 15. 1-17)

A treia este mâhnirea și trândăvia, care, cu deșteptarea, cu privegherea și cu împuținarea somnului, de asemenea se înlătură.

A patra este tulburarea sau zburdarea trupească, care se face în vis și care, dacă se va întâmpla, să nu îndrăznească a sluji Sfânta Liturghie, decât numai la mare nevoie. Iar dacă el singur a dat pricină acestei piedici, cu vorbele sau cu gândurile cele necurate de cu seară, sau cu mâncare și cu băutură, sau cu lungimea somnului, nicidecum să nu îndrăznească a liturghisi, până ce nu se va mărturisi la părintele său duhovnicesc și va lua de la dânsul canon și dezlegare. Mai presus de toate, însă, prin rugăciunea cea fierbinte, prin lacrimile cele de durere și cu inimă înfrântă, atât mai înainte de slujire cât și în timpul slujirii, să căutăm să dezrădăcinăm de la noi aceste păcate.

A cincea piedică la vrednica slujire și împărtășire cu Sfintele Taine este și aceasta: de a ocărât preotul sau diaconul pe cineva și l-a amărât sau l-a nedreptățit și știe că acela este mânios și supărat pe el; sau dacă însuși preotul sau diaconul, fiind nedreptățit sau scârbit de cineva, ține mânie și se supără, să nu îndrăznească a sluji Sfânta Liturghie, ci, mergând mai înainte, după porunca Domnului, să se împace cu fratele său și așa să slujească. Iar dacă va fi cel jignit undeva departe, și va fi nevoie să slujească, măcar gând bun să aibă că, dacă se va întâlni cu dânsul, negreșit se va împăca și în inima sa să-i pară rău de acestea și așa, de nevoie, să slujească. Așadar, preotul și diaconul, mai înainte de pregătirea spre Dumnezeiasca Liturghie, sunt datori, mai întâi, să se păzească de piedicile cele ce s-au arătat mai sus [34].


[32] Starețul, în slavonă, în gr. Gheronda, iar în lb. română ar putea fi tradus și prin cuvântul „ bătrânul” fiind vorba despre sensul de bătrân duhovnicește și neavând legătură cu anii omului ci cu experiența îndelungă în lucrarea harului Sfântului Duh. De exemplu: Starețul Siluan Athonitul, cu toate că știm că Sfântul Siluan nu era superiorul mănăstirii sau Starețul Iosif Isihastul

[34] Pr. Prof Dr. Braniște Ene, Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila, București, p.238

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns