„Lucrarea minții”

Sbornicul – Culegere despre rugăciunea lui Iisus

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare…

Roadele Rugăciunii

Rugăciunea inimii nu-şi arată niciodată roadele înainte de vreme, Ea este începutul lucrării. Prin întărirea ei în inimă, lucrarea Domnului capătă pârg şi coacere de rod. Ea trebuieşte dezvoltată fără să cruţăm osteneala. Dumnezeu, văzându-ne osteneala, ne dă cele ce căutăm. Adevărata rugăciune nu este de sine însăşi lucrătoare; ea este un dar de la Dumnezeu. Căutaţi şi veţi afla! Că n-aţi întrebuinţat mijloacele neobişnuite pentru altoirea rugăciunii, nu este nici o pagubă. Aceste mijloace nu sunt de neapărată trebuinţă; se poate şi fără ele. Principalul este poziţia trupului, ci orânduirea lăuntrică. Toată lucrarea se cuprinde aici: „să stai cu luare aminte în inimă şi să priveşti la Dumnezeu ca să-L chemi”. Eu n-am întâlnit încă pe nimeni care să încuviinţeze metodele meşteşugite. Prea Sfinţitul Ignatie şi Părintele Macarie de la Optina de asemenea nu le aprobă.
Lucrarea meşteşugită a rugăciunii lui Iisus, săvârşirea ei în modul cel mai simplu cu luare aminte în inimă, sau umblarea cea cu aducere aminte de Dumnezeu, sunt chiar osteneala noastră însăşi, îşi au prin ele înşile rodul lor firesc, dar plin de dar. Rodul acesta este adunarea cugetelor, evlavia şi frica lui Dumnezeu, pomenirea morţii, liniştirea dinspre gânduri şi o anumită căldură a inimii. Toate acestea sunt roadele fireşti ale rugăciunii lăuntrice. Trebuie să ne pătrundem bine de aceasta, pentru ca să nu facem zvoană mare faţă de noi înşine şi faţă de alţii şi să nu ne înălţăm dintru una cu aceasta. Atâta timp cât în noi nu suntem numai roade fireşti, până atunci noi nu preţuim doi bani, atât după ceea ce este fiinţa lucrului în sine, cât şi după judecata lui Dumnezeu. Preţ nu avem decât numai când va veni darul. Fiindcă de va veni el, asta va însemna că Dumnezeu a privit spre noi cu un ochi milostiv.



Lasă un răspuns