Către același: Creatorul a suflat în tine și ți-a dat duh de viață

Mărturii din viața monahală | Sfântul Iosif Isihastul

Scrisoarea a 8-a 

            Harul este – ca să spun cu mai multă claritate – un dar mai mare sau mai mic al rodirii dumnezeieşti celei nesfârşite, pe care Dumnezeu, ca un Bun, îl împarte din nemărginita bunătate. Primind de la noi ceea ce noi Îi întoarcem ca mulţumire , adică recunoştinţa către Dumnezeu, din care izvorăşte adorarea, dragostea, închinarea, laudă, slăvirea. Acestea primindu-le cu bucurie Bunul dăruitor, iarăşi ne răsplăteşte cu”ale Sale dintru ale Sale”. Din bogăţia Să împarte tuturor. Iar noi, cei săraci, orbi şi şchiopi, din această ne îmbogăţim, şi bogăţia Lui rămâne la El, cu nimic împuţinându-se şi cu nimic adăugându-se. O, măreţie de neînchipuit ! Pe toţi îi îmbogăţeşte, mii şi mii şi mulţimi nenumărate s-au îmbogăţit şi au ajuns sfinţi, iar bogăţia aceeaşi rămâne la Dumnezeu. Trebuie să ştii, fiul meu, ca orice lucru bun îşi are începutul la Dumnezeu. Nu este gând bun decât de la Dumnezeu, după cum nu este gând rău decât numai de la diavol. Orice lucru bun îţi trece prin minte, îl spui sau îl sfătuieşti, toate sunt daruri de la Dumnezeu.”Tot darul desăvârşit de sus este, coborând de la Tine”. Toate ţin de darul lui Dumnezeu. Al nostru nu este nimic.

Imagini pentru Gheron Iosif

            Oricine doreşte şi caută să primească harul dumnezeiesc, să i-l dăruiască Dumnezeu, trebuie întâi de toate să-şi cunoască foarte bine propria existenţă, să se cunoască pe sine. Acesta este adevărul adevărat. Pentru că orice lucru are un început. Şi dacă începutul nu-l poţi afla, nu ai cum să ajungi la bun sfârşit. Iar începutul şi adevărul este să cunoască omul că este nimic, zero, şi că din nimic au fost toate făcute.”A zis şi s-au făcut”. A zis şi s-a facut pământul. Şi luând ţărână a sădit pe om. Fără suflare, un om de pământ. Aceasta este existenţa ta. Aceasta suntem toţi. Pământ şi ţărână. Aceasta este prima lecţie pe care trebuie să o înveţi foarte bine pentru că harul lui Dumnezeu să vină şi să rămână pentru totdeauna cu tine. Din această vine cunoştinţă adevărata şi tot din aceasta se naşte smerenia. Să nu fii greoi la cuvinte când spui acestea, ci foarte sigur pe tine să mărturiseşti adevărul :”sunt pământ, praf şi ţărână”. Aceasta este prima noastră mama.

            Dacă pământul este călcat de picioare, şi tu trebuie să te laşi călcat de picioare. Eşti ţărână, nu ai nici o valoare. Te transformi dintr-una în alta ca orice materie nefolositoare.

Dar Creatorul a suflat în tine duh de viaţă. Şi iată, dintr-o dată, ai devenit om raţional. Vorbeşti, lucrezi, scrii, înveţi. Nu uita însă că rădăcină ta este pământul. Şi dacă Cel care ţi-a dat duhul ţi-l ia înapoi, tu devii din nou pământ bun de făcut cărămizi. De aceea,”adu-ţi aminte de cele din urmă ale tale şi să nu mai păcătuieşti în veac”. Acesta este cel dintâi lucru, care nu numai că atrage harul, dar îl şi înmulţeşte şi-l păstrează. Acesta ridică mintea la cea dintâi contemplare a firii. Şi în afara acestui început poate cineva să afle câte ceva, dar după puţin timp pierde totul. Pentru că nu zideşte pe temelie tare, ci încearcă cu tot felul de meşteşuguri. Spui de exemplu :”sunt păcătos”, dar înlăuntrul tău te socoteşti drept. Nu poţi să eviţi rătăcirea. Harul vrea să rămână, dar pentru că încă nu ai aflat în fapt adevărul, el este obligat să plece. Fără îndoială că vei da crezare gândului tău că eşti ceea ce nu eşti de fapt şi te vei rătăci. De aceea harul nu rămâne.

            Mai ţine minte că avem un potrivnic care este meşter mare, este neîntrecut inventator de rele şi creator de rătăciri. Acesta veghează la căpătâiul nostru. El s-a făcut din lumină întuneric şi toate le cunoaşte. Este duşman al lui Dumnezeu şi încearcă să ne facă pe toţi duşmani ai lui Dumnezeu. În fine, el este duh rău şi foarte uşor se poate amesteca cu duhul pe care ni l-a dăruit Dumnezeu şi, aşezându-se la cârmă bărcuţei noastre, ne duce cu uşurinţă unde vrea. Se uită să vadă încotro se apleacă dorinţa sufletului şi în ce fel îl ajuta Dumnezeu şi imediat scorneşte lucruri asemănătoare. Sunt lupte pe care omul le cunoaşte şi le ocoleşte, dar sunt altele pe care nu le cunoaşte, mai ales atunci când luptă este la nivelul minţii, când nu este deloc uşor să o distingi. Sunt înstrăinări sufleteşti, mişcări ale raţiunii, slăbiciuni şi modificări trupeşti. Creatorul, atunci când a făcut pe om, a luat alcătuirea din cele patru elemente : uscat, umed, cald şi rece. În consecinţă, este nevoie ca în fiecare clipă omul să sufere, în funcţie de schimbarea fiecărui element. Adică sa se usuce, să se umezească, să se încălzească sau să se răcească. Iar când prisosesc atributele vreunui element, trupul se îmbolnăveşte şi suferă. împreuna cu el suferă şi sufletul. După aceea, mintea nu mai poate să distingă şi să redea mişcările sale, întrucât boleşte împreună cu trupul. Se usucă trupul de la căldura soarelui, se usucă şi mintea. Se umezeşte şi se înmoaie trupul dacă este udat, se înmoaie de asemenea şi mintea. Se răceşte trupul dacă suflă vântul, se întunecă şi mintea şi dănţuiesc victorioase nălucirile.

            În toate aceste rătăciri, deşi harul există, el nu lucrează, deoarece mădularele prin care lucrează bolesc. Vrăjmaşul nostru, diavolul, ştie bine cum trebuie să ne lupte în fiecare rătăcire de-a noastră. Din uscat, te împietreşte pentru ca să nu asculţi şi să te împotriveşti cu cuvântul. Din rece, cunoaşte cum să-ţi răcească zelul ca să devii rece faţă de cele dumnezeieşti. Din cald să te înfierbânţi, să te mânii şi să te tulburi, ca să nu mai poţi distinge ce este adevărat, întrucât prisoseşte sângele, aşa cum am spus, şi cu căldură pune în mişcare poftă şi mânia. Iar din umed îţi naşte somnolenţa, relaxare, moleşeala a întregului trup. În toate acestea, deci, pătimeşte trupul, dar pătimeşte împreună cu el şi sufletul – deşi acesta netrupeşte, desigur.

Asemenea şi harul. Când se apropie de om, nu preschimba firea omului, ci atributele naturale şi privilegiile cele bune cu care este înzestrată firea – atât cât pot cuprinde vasele fiecăruia -, suplineşte şi adăugă sau, dimpotrivă, micşorează şi înlătura. Şi aşa cum crearea precede suflarea de viaţă, la fel trebuie şi fapta să preceadă contemplaţia. Numim”fapta”tot ceea ce se săvârşeşte prin trup şi”contemplaţie”(theoria) toate câte lucrează gândirea cu mintea. Este imposibil să ajungi la contemplaţie fără fapta. Străduieşte-te, aşadar, acum să săvârşeşti ceea ce cere fapta, şi cele mai înalte vor veni de la sine.

            Iată, ai învăţat că eşti pământ, sărac şi gol. Acum cere de la Cel ce poate să rezidească firea să te îmbogăţească. Şi fie că îţi dăruieşte puţin, fie că îţi dăruieşte mult, fii recunoscător binefăcătorului tău. Şi nu râvni la cele străine ca la ale tale. Cu suferinţă şi cu lacrimi vei primi harul. Şi iarăşi cu lacrimi de bucurie şi cu mulţumiri, cu frică de Dumnezeu vei reuşi să-l păstrezi. Cu căldură şi zel este atras, în timp ce cu răceală şi nepurtare de grijă se pierde.

Nimic mai mult nu-ţi cere Hristos pentru ca să-ţi dea darurile Sale cele sfinte, decât să recunoşti că tot ceea ce este bun este ai Lui. Şi să compătimeşti pe cei care nu are. Să nu-l judeci pentru faptul că nu are: că este păcătos, viclean, guraliv, hoţ, desfrânat, pervers sau mincinos. Dacă dobândeşti aceasta cunoştinţă n-ai să mai judeci niciodată pe nimeni, chiar dacă ai să-l vezi că păcătuieşte de moarte, deoarece ai să spui imediat:”Hristoase, nu are harul Tău, de aceea păcătuieşte. Dacă pleci şi de la mine şi eu voi săvârşi fapte şi mai rele. Dacă nu cad, nu cad pentru că mă ţii Tu. Atâta vede fratele, atâta face. Este orb. Cum vrei să vadă fără ochi? Este sărac. Cum să-i ceri să fie bogat? Dă-i Tu bogăţie ca să aibă, dă-i ochi ca să vadă”.

            Dacă vei căuta dreptate pentru orice lucru cu care te-ar nedreptăţi semenul tău sau te-ar necinsti, te-ar înjura, te-ar lovi, te-ar alunga sau chiar viaţa ta ar urmări să-ţi ia, tot tu eşti nedrept dacă îl vei considera vinovat şi-l vei acuza cu patimă. Deoarece ceri de la acesta ceea ce nu i-a dat Dumnezeu. Dacă vei înţelege bine tot ceea ce ţi-am spus eu, toţi ceilalţi îţi vor fi nerăspunzători pentru orice greşeală, în timp ce tu vei fi pentru toate răspunzător.

Trei duşmani lupta împotriva neamului omenesc: demonii, firea proprie a fiecăruia şi obişnuinţa. În afara acestora alt război, nu mai există. Dacă dai la o parte pe demoni, care chinuie întreaga omenire, atunci suntem toţi buni. Iată cui trebuie să reproşezi nedreptatea. Pe aceştia să-i urăşti, să-i judeci şi să-i ai drept duşman. Alt duşman, am spus, este firea noastră, care, din momentul în care omul ajunge să înţeleagă lumea, se împotriveşte legii duhului şi caută tot ceea ce este spre pierzania sufletului. Iată deci un alt duşman, care este vrednic de ură pe viaţă. Şi pe acesta trebuie să-l judeci şi să-l condamni. Mai avem încă un duşman, obişnuinţă. Obişnuindu-ne să săvârşim tot felul de răutăţi, aceasta devine pentru noi o a două fire şi are drept lege păcatul. Şi aceasta cere aceeaşi lupta pentru ca să primim izbăvire dumnezeiasca. Iată şi al treilea duşman, care este vrednic de ură desăvârşită. Dacă vrei ca aproapele tău să fie mereu bun, aşa cum îţi place, dă-i la o parte pe toţi aceşti trei duşmani cu harul pe care îl ai. Aceasta este dreptatea, dacă vrei neapărat să o afli: să te rogi la Dumnezeu să-l izbăvească de aceşti trei duşmani. Atunci veţi fi în pace unul cu altul. Dacă vei căuta altcumva să afli dreptatea, vei fi întotdeauna nedrept şi, prin urmare, harul va fi nevoit să plece şi să nu vină la tine până nu va afla odihna sufletul tău. Deoarece atât har este îndreptăţit omul să aibă, cât suporta cu plăcere ispitele, cât poarta fără să murmure sarcina aproapelui sau.

            Scrisorile pe care ţi le-am scris până acum se referă la”fapta”; aceasta pe care ţi-am scris-o acum se referă la lumânare. Din”făptuire”ia omul lumânarea cunoştinţei. Deoarece fapta este oarbă şi lumânarea sunt ochii prin care mintea vede ceea ce nu vedea înainte. Aşadar acum are lumină şi ochi şi vede altfel lucrurile. Întâi a fost harul faptei, acum a luat har de zece ori mai mult. Acum mintea va deveni cer. Vede departe. Are o cuprindere care depăşeşte cu mult pe cea dinainte. Acum îi lipseşte contemplaţia ( theoria ), vederea duhovnicească. A aflat tronul pentru Împărat; îi mai lipseşte priveliştea, despre care vom vorbi altă dată. Tu, acum, copiază scrisorile cu cerneală pentru ca să nu se şteargă – deoarece sunt scrise cu creionul – şi cercetează-le cu atenţie pentru ca să-ţi îndrepţi vieţuirea ta.

Lasă un răspuns