De la sensul teologic al rugăciunilor canonului înspre permanența trăirii

Ierom. Nectarie | Canonul Sfintei Împărtășanii, Studiu Theologico – Liturghic

                        Unitățile de măsură, menționate în capitolul 21 al dumnezeieștii descoperiri a Sfântului Ioan Apostolul și Teologul, sunt măsurile vechi utilizate și în epoca apostolică, – o sută patruzeci și patru de coți – precizează Apostolul. În Revelația Sfântului Ioan se subliniază că această măsură de coți este după “ măsură omenească” (Apocalipsa 21, 17) fiind în același timp și “ măsura îngerului”. Am putea spune că și Canonul Sfintei Împărtășanii, privit în lumina dumnezeieștii descoperiri a Sfântului Apostol, ni se înfățișează în același timp, atât ca o veche măsură apostolică, cât și una nouă eshatologică ,,după măsura omenească, care este și a îngerului’’ (Apoc.21,17). Canonul ca și regulă de pocăință, de îndreptare, de pregătire personală sau comună pentru slujba Sfintei și dumnezeieștii Liturghii și participarea deplină a credincioșilor la aceasta prin Împărtășanie, ni se înfățișează și asemenea Ierusalimul cel ceresc (Apocalipsa 21, 2). Sfântul Apostol Ioan ne relatează despre cele care s-au petrecut cu el la primirea Revelației divine, anume că a fost dus de “unul dintre cei șapte îngeri care aveau cele șapte cupe pline cu cele din urmă șapte pedepse” (Apocalipsa 21, 9) și că ca acesta a grăit către el zicând: ,,Vino să-ți arăt mireasa, femeia Mielului” (Apocalipsa 21,9). Și cum citim mai departe în Cartea Revelației, precum și în Canonul Sfintei Împărtășanii, pe lângă dimensiunile eshatologice de bucurie întâlnim și pedepsele de care vor avea parte cei nepocăiți.

                        Orașul cu temeliile de piatră scumpă, cu străzile și piața fiind de sticlă, nu are nevoie de soare și lună ca să o lumineze, căci slava Domnului a luminat-o și este făclia ei Mielul, (Apocalipsa 21, 11), adică Însuși Domnul Iisus Hristos. Porțile ei nu se închid ziua, pentru că noaptea nu mai este, iar toate cinstirile neamurilor lumii vor fi aduse în ea.

                        „Spre schimbarea omului din raza naturii în raza supranaturii avem trebuință mereu nu numai de pâinea naturală ci, mai ales, de pâinea supranaturală a Sfintei Împărtășanii” amintește Părintele Arsenie Boca [36], îndrumâdu-i sontant pe credincioși spre Sfânta Liturghie care „ mai Tine lumea” adesea amintind și subliniind necesitatea pregustării și trăirii Îmărăției eterne a Cerurilor încă din timul acestei veți.


[36] Părintele Arsenie Boca- mare îndrumător de suflete din secolul XX, Ed.Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p.153

Lasă un răspuns