Pelerinaj

Pelarinaj la Sfânta Lavră a Preasfintei Trimi – a Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Serghie de Radonej, Serghiev Posad, Russia.

Anno Domini 2020, ianuarie 22 – 29

Iubiți urmăritori și fii duhovnicești,

De data aceasta aș dori, și aici pe blog, să vă las o galerie de fotografii.

În fotografii: Fratele Slavolyub Raikovich din Ciupria, Serbia; Maica Lucia, Maica Theoctista din România; Mama Rumenka Raikovich, (Maică-mea).

Primele fotografii se vede icoana-frescă care reprezintă cunoscutul eveniment: când Sfântul Serghie cu uceniul său, trăind în aceasta chilie (cameră monahă) singuri în pădure în privegheri de toată noaptea, cum era modul lor de viețuire, odată li s-a arătat Fecioara Maria cu Apostolii în lumină cerească, în acel loc în care se află acum reprezentarea pe perete.

Un loc care îmi place foarte mult și pe care îl vizitez zilnic.

În continuare sunt fotografii de la Sfânta Liturghie, pe care le-am făcut din ușile diaconești ale altarului în timpul împărtășanii credincioșilor – bucuros pentru împărtășania lor cu Sfintele Dumnezeieștile Taine.

Altele sunt fotografii cu Sfintele Relicve în aceeași chilie a Sfântului, precum și unele cu plimbările noastre de seară în Serghiev Posad, orașul care în decursul timpul s-a dezvoltat în jurul acelor doi pustnici care au venit să viețuiască în pădurile Rusiei și cărora Fecioara Maria cu Apostoli le-au promis îngrijirea și ocrotirea acestei comunități monastice care urma să devină Sfântă Lavră Stavropighială.

Azi orașul Serghiev Posad are aprox. 150’000 de locuitori.

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns