Zi: 1 februarie 2020

Patriarhul României: Omul ca ființă rațională și relațională crește duhovnicește prin recunoștință

Iubiților,

Mi se par foarte importante explicațiile Preafericitului Părinte despre creșterea prin recunoștință. Este ceea ce majoritatea oamenilor nu au, nu știu, nu fac, motivul principal care-i face să fie veșnic nemulțumiți, triști, nefericiți


Aș vrea să adaug și faptul că despre necesitatea de recunoștință știu și alții care nu sunt creștini ortodocși; au descoperit mulți care încercă să-i ajute pe oameni, că ființa umană are în general această problemă: nu știe să fie recunoscătoare.

Prin urmare, creștini fiind și știind aceasta de mult timp ar trebui să ne antrenăm zilnic în această lucrare; să creștem în recunoștință și prin recunoștință, către Dumnezeu și oameni, și altfel bucuria și fericirea nu vor fi departe.

Rețineți: omul nerecunoscător este nefericit, trist, lipsit de puteri, de energia vieții. Primește ceva mai mult dacă e nemulțumit? Din contra dacă este recunoscător și mulțumește, primește mai mult de la Dumnezeu și este iubit de oameni.


Nu vă scriu texte lungi la infinit, vă scriu ca și duhovnic. Acestea sunt învățături pentru schimbarea vieții. Și la spovedanie dacă veniți, veți afla de la mine tot despre ceea ce v-am scris acum – necesitatea de înmulțire a recunoștinței către Dumnezeu și oameni.

Căutați pacea și o urmați, creșteți în recunoștință și mulțumiți.

Ierom. Nectarie


„Lucrarea minții”

Sbornicul – Culegere despre rugăciunea lui Iisus

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare…

                O, Doamne, câtă grijă de cele lăuntrice, cele ale inimii – locul tainic de întâlnire cu Domnul, cu Îngerii, cu sfinții…!
                Cu adevărat aceasta cultură creștină înaltă și nobilă unde omul este preocupat de cele luntrice se poste găsi doar de parte de lume, în mănăstiri și pustietăți. Așa cum oameni lumești se îngrijesc cu toată luarea aminte de îngrijirea corpului, (băi, dușuri, parfumuri), de aranjarea părului, de frumusețea exterioară a hainelor, cu aceeași osârdie se îngrijesc cei duhovnicești de cele lăuntrice: Când te trezești să vezi care este starea ta lăuntrică, să cauți căldura inimii, pe care să nu-o pierzi, să stai cu mintea în fața Domnului, – toate acestea nu le-a auzit lumea. Cultura duhului, această artă înaltă și nobilă se află departe de lumea care în necunoaștere petrece, în neatenție viețuiește, în murdării duhovnicești și sufletești zace…
                Cunoașterea și practicarea acestui mod de viețuire – profetic, apostolic, patristic, monastic, bisericesc, creștin ortodox – care se află departe de lume – superficialitate, patimi, păcate, griji, interese pur-materiale, slavă deșartă, egoism, deșertăciuni – lumea, au fost învățați oamenii duhovnicești de Duhul Sfânt și l-au predat fiilor din generații în generații prin Sfânta Tradiție. În fiecare generație sub inspirația Spiritului lui Dumnezeu au avut grijă ca această ,,Cultură a Duhului” să fie desăvârșită și predată mai departe. Astfel cineva care devine creștin, fie prin naștere într-o țară creștină ortodoxă, care prin îngrijirea părinților devine creștin, fie prin descoperirea de mai târziu în spațiul eterodox a Bisericii Ortodoxe prin botez devenind creștin ortodox, acesta devine și moștenitor a acestei culturi înalte, a unui izvor nesecat de har și de experiență și a unui tezaur ceresc, din care ia cât poate cuprinde și cât poate să poarte. Dar pentru aceasta se cere că să-și fi dedicat deplin și cu adevărat viața slujirii lui Hristos.      
            Aceștia sunt nobili care, prin modul lor de comportament spiritual-cult, au ajuns a fi aristocrație spirituală Domnului Iisus, care i-a chemat la această cinste…

Nevrednicul între călugări adevărați,
Ierom. Nectarie


Roadele rugăciunii

         

          Îndată ce te trezeşti dimineaţa, ai grijă să te aduni înlăuntrul şi să-ţi opreşti căldura. Să socoţi această stare drept o stare normală. De cum ai băgat de seamă, că nu mai ai această stare, să înţelegi că înlăuntru ceva este în neorânduială. După ce dimineaţa te-ai statornicit într-o astfel de stare reculeasă şi înflăcărată, trebuie toate celelalte îndatoriri să ţi le rânduieşti în aşa fel, încât să nu-ţi dărâme cumva starea lăuntrică, iar cât despre cele de bunăvoie ale tale, dintre acestea să nu faci decât pe acelea ce întreţin această stare; iar cele ce o strică în nici un chip să nu le faci; aceasta ar însemna să te duşmăneşti pe tine însuţi. Pune-ţi numai ca lege să păzeşti reculegerea şi căldura, stând cu mintea înaintea Domnului. Atunci această stare îţi va arăta ţie singură ce şi cum trebuie de făcut, sau ce trebuie să-ţi îngădui şi ce nu trebuie.

          Ajutorul cel mai puternic care ne duce către această stare este rugăciunea lui Iisus. Trebuie s-o deprindem în aşa fel, încât ea să se săvârşească acolo, unde este locul inimii. Dar pentru ca s-o deprindem trebuie să ne ostenim. Iar acum, apucă-te de acest lucru. Sau poate îţi este cunoscut? Mi se pare că dumneata te ocupi cu această rugăciune numai în vremea pravilei. La pravilă s-o desăvârşeşti, când îi vine rânduiala şi ei, dar în restul timpului trebuie s-o faci negreşit atât şezând, cât şi umblând, mâncând sau lucrând. Dacă ea nu se ţine tare în inimă, atunci lăsând toate, să te ocupi numai de ea până ţi se va împlânta ea în inimă. Aceasta e un lucru simplu. Stai în faţa icoanelor în poziţie de rugăciune (e voie să te aşezi) şi coborând cu luare aminte acolo, unde este locul inimii, să faci acolo rugăciunea lui Iisus fără grabă, pe care s-o întovărăşeşti cu simţirea trează a prezenţei lui Dumnezeu. Fă aşa o jumătate de oră, sau mai mult. La început va fi mai greu, dar când vei căpăta deprinderea, rugăciunea se va săvârşi ca şi cum ar fi ceva cât se poate de firesc, aşa cum se împlineşte însăşi răsuflarea ta.

          Având o atare întocmire în cele lăuntrice, în dumneata va începe o viaţă călăuzită de minte, sau cum se spune, o lucrare a minţii. Ceea ce se cere aici în primul rând, este curăţia conştiinţei care nu trebuie să aibă vreo întinare nu numai în faţa lui Dumnezeu; dar nici înaintea oamenilor, nici înaintea ta însuţi, ba nici chiar înaintea lucrurilor. De aceea, dacă se va strecura, oricât de încet, ceva nepotrivit în gând sau în cuvânt, ceva ce tulbură conştiinţa, trebuie să te căieşti îndată în chip lăuntric în faţa Domnului, Care vede totul şi Care va împăca conştiinţa.

          Îţi rămâne doar lupta cu gândurile, care au atâta treabă, încât bâzâie ca ţânţarii, fără să te poţi descotorosi de ele. Învaţă-te singur cum să faci să te poţi scăpa de ele. Practica este ştiinţa. Un singur lucru îţi spun: de obicei gândurile se învârt numai în fruntea ta. Dar acestea sunt gânduri deşarte. Dar dumneata urmăreşte-le pe celelalte, pe cele care străpung inima ca o săgeată şi lasă acolo o urmă ca de zgârietură. Apucă-te îndată şi netezeşte urma aceea prin rugăciune, punând în locul ei un simţământ potrivnic. Când însă căldura stăruie să se păstreze asemenea cazuri sunt rare, şi nu mai au putere.

Scrisori de la credincioși

Gânduri & Sfaturi

Să îi iubești pe toți, să îi ierți pe toți orice ar fi, să fii bun cu ei și să fii simplu, să te vezi mai jos decât toți, să nu te înalți în cuget peste nimeni și așa vor dispărea și ispitele. Multe ispite vin când lipsesc acestea.

Maica Serafima de la Mănăstirea Eleț, Ucraina.