Zi: 2 februarie 2020

Harul precede totdeauna venirea ispitelor, ca o vestire pentru pregătire

Mărturii din viața monahală | Sfântul Iosif Isihastul

Scrisoarea a 10-a 

Lucrare ( praxis ) nu înseamnă numai a încerca şi a te lăsa păgubaş. Fapta se numeşte când pătrunzi în lucrare, te lupţi, biruieşti sau eşti biruit, câştigi sau pierzi, cazi, te ridici, răscoleşti totul, ridici totul în picioare, când primeşti lupta până la ultima suflare. Şi niciodată să nu te descurajezi până la ieşirea sufletului tău. Dar când ajungi până la cer, trebuie să te aştepţi ca ziua următoare să cobori în iad. Să nu mai spunem că uneori coborârea se întâmplă chiar în aceeaşi clipă. De aceea, nu trebuie să te pierzi în rătăciri, ci să ai înaintea ochilor că amândouă sunt ale tale.

icoana-cuviosului-iosif-isihastul-la-sfantu-gheorghe-cu-cinstite-moaste

Să mai ştii că întotdeauna harul vine întâi, ca o prevestire de pregătire. Îndată ce simţi harul, să te strângi în tine şi să spui : ”lată, a venit vestea războiului. Păzeşte-te, pământule, ai grijă din ce parte va lovi vicleanul”. De multe ori vine repede, alteori după două sau trei zile. Oricum vine. Apărarea să fie întărită : spovedanie în fiecare seară, ascultare de părintele stareţ, smerenie şi dragoste faţă de toţi. În felul acesta îţi uşurezi întristarea.

Dacă harul vine înainte de curăţire şi de altele asemenea, este nevoie de multă atenţie şi de minte curată. În trei categorii se împarte harul : curăţitor, luminator şi desăvarşitor. În trei şi vieţuirea : după fire, mai presus de fire şi împotriva firii. În aceste trei categorii se urcă şi se coboară. Trei sunt şi darurile cele mari pe care le primeşte omul : contemplaţia (theoria), dragostea şi nepătimirea.

Deci, la ”fapta” ( praxis ) conlucrează harul curăţitor, cel care ajută la curăţire.Orice om care s-a căit trebuie să ştie că harul l-a îndemnat la pocăinţă. Şi tot ceea ce face este de la har, deşi acela care are harul nu ştie. Harul însă îl hrăneşte şi îl îndrumează şi,în funcţie de progresul pe care îl realizează, urca sau coboară sau rămâne în aceeaşi stare. Dacă are zel şi lepădare de sine, ajunge la contemplaţie ( theoria ), care este urmată de luminarea cunoştinţei dumnezeieşti şi, în parte, de nepătimire. Dacă se răceşte zelul, dorinţă, se restrânge şi lucrarea harului. Cel care se roagă fiind în cunoştinţă este cel care ştie pentru ce se roagă şi ce cere de la Dumnezeu. Cel ce se roagă conştient, nu spune cuvinte de prisos, nu cere lucruri de prisos, cunoaşte şi locul, şi modul, şi timpul potrivit, şi cere cele ce sunt potrivite şi folositoare sufletului său. Comunică la nivelul minţii cu Hristos. Îl află şi Îl are pe Hristos, şi ”nu-L va lăsa în veci”.

Cel care se roagă cere iertarea păcatelor, cere milă Domnului, deoarece Dumnezeu le da cu rânduiala. Şi dacă tu Îl plictiseşti cu cererile tale, îngăduie duhului rătăcirii, care se preface a fi harul, să te amăgească arătându-ţi altceva în locul celor adevărate. De aceea nu este folositor să cerem lucruri peste măsură. Chiar dacă nu sunt auzite, dacă se întâmplă înainte de curăţire, acestea devin şerpi vătămători. Tu să ai pocăinţa curata şi să faci ascultare la toţi, şi harul va veni fără ca tu să-l ceri.

Omul, ca un copil gângurind, cere de la Dumnezeu voia Lui cea sfântă. Dumnezeu, ca Părinte Atot bun, îi dă harul, dar îi da şi ispite. Dacă indura fără să murmure ispitele, primeşte adaos de har. Dar cu cât primeşte mai mult har, în aceeaşi măsură primeşte şi adaos de ispite.

Demonii, când se apropie să atace cu lupta lor, nu se îndreaptă spre locul unde tu ai, fără discuţie, tăria să-i învingi, ci încearcă acolo unde ai slăbiciuni. Acolo unde tu nicidecum nu-i aştepţi, acolo escaladează zidul cetăţii. Şi, când găsesc un suflet slab şi o parte mai slabă a noastră, totdeauna acolo ne înving şi ne fac răspunzători.

Ceri har de la Dumnezeu ? În schimbul harului îţi trimite ispită. Nu rezişti luptei, cazi ? Nu-ţi mai da adaos de har. Iarăşi ceri ? Iarăşi ispită. Iarăşi înfrângere ? Iarăşi vei fi lipsit. Trebuie, deci, să biruieşti. Opune rezistenţă ispitei până la moarte. Până cazi ca şi mort nu părăsi luptă, şi atunci strigă de jos : ”Iisuse preadulce ! Nu te voi părăsi. Rămân nedespărţit de Tine şi pentru dragostea Ta îmi dau sufletul pe câmpul de luptă”. Şi deodată se va arăta pe câmpul de luptă Iisus şi îţi va spune : ”Sunt aici. Încinge-ţi mijlocul tău şi urmează-Mi Mie !” Tu, plin de lumină şi de bucurie :”Vai mie, jalnicul !

Vai mie nevrednicului şi netrebnicului ! Auzul Tău am auzit mai întâi, acum Te văd cu ochii mei”Atunci te umpli de dragoste dumnezeiască şi arde sufletul tău ca şi cel al lui Cleopa. Şi în vreme de ispita nu mai părăseşti îmbrăcămintea pentru a fugi gol, ci ai să rabzi în necazuri, gândind : aşa cum a trecut o ispită şi încă una, aşa va trece şi cea de acum.

Când însă nu ai răbdare, te, răzvrăteşti şi nu poţi îndura ispitele, atunci, în loc să biruieşti, trebuie continuu te căieşti pentru greşelile din timpul zilei, pentru nepurtarea de grijă din timpul nopţii. Şi în loc să primeşti har peste har, se înmulţesc şi cresc necazurile tale.

De aceea, nu trebuie să te îndoieşti. Nu te teme de ispite. Chiar dacă vei cădea de multe ori, scoală-te. Nu-ţi pierde calmul tău. Nu deznădajdui. Sunt nori care vor trece.

Şi atunci când, cu împreună lucrarea harului, care te curăţeşte de toate patimile, vei depăşi toate acestea care ţin de ”fapta” (praxis), atunci mintea ta va gusta din iluminare şi se va mişca spre contemplare ( vederea cea duhovnicească ).

Prima vedere duhovnicească ( theoria ) este cea a fiinţelor : vei vedea ( înţelege ) că tot ceea ce există a fost creat pentru om de către Dumnezeu. Chiar şi pe îngeri i-a pus în slujba oamenilor. Câtă vrednicie, câtă măreţie, cât de mare este destinaţia ( chemarea ) omului, aceasta suflare a lui Dumnezeu ! El a fost creat nu pentru a trăi aici puţinele zile ale exilului său, ci pentru a trăi veşnic, alături de Creatorul său. Să vadă pe dumnezeieştii îngeri. Să asculte doxologia lor cea de negrăit. Ce bucurie ! Ce măreţie ! Numai ce se sfârşeşte această viaţă de aici şi se închid ochii aceştia pământeşti, şi imediat se deschid ceilalţi ochi şi începe viaţa cea nouă. Bucuria cea adevărată, care nu are sfârşit. Toate acestea contemplându-le, mintea se cufundă într-o pace şi o linişte fără de margini, care se răspândeşte în tot corpul, şi uită întru totul că există în această viaţă.

Astfel de contemplări se succed una după alta. Nu pentru a se naşte imaginaţii în mintea lui, ci starea determinată de lucrarea harului, este aceea, care aduce înţelesuri noi şi face că mintea să se desfete în vederea cea duhovnicească ( theoria ). Nu le plăsmuieşte omul însuşi, ci vin singure şi răpesc mintea în contemplaţie. Atunci mintea se extinde şi devine alta. Este luminată. Toate sunt deschise pentru ea. Se umple de înţelepciune, şi ca un fiu deţine toate cele ale Tatălui. Ştie că este nimic, pământ, dar în acelaşi timp fiu ai Împărăţiei. Nu are nimic, dar deţine totul. Se umple de teologie. Strigă fără încetare, în deplină cunoştinţă, mărturisind ca existenţa lui este nimic. Originea lui este ţărână, iar puterea de viaţă este suflarea lui Dumnezeu, sufletul lui.

Atunci, sufletul se urcă la cele cereşti.”Sunt suflare a lui Dumnezeu ! Toate celelate sau desfăcut, au rămas pe pământ, dintru care au fost luate. Sunt fiu al Împăratului veşnic ! Sunt dumnezeu după har ! Sunt nemuritor şi veşnic ! Sunt, într-o clipită, alături de Tatăl ceresc ! „

Aceasta este cu adevărat chemarea omului. Pentru aceasta a fost plăsmuit şi aici trebuie să ajungă atunci când va părăsi această lume. Acestea sunt contemplări care desfată pe omul cel duhovnicesc. De aceea, acesta aşteaptă cu nerăbdare clipa în care va părăsi ţărâna şi se va ridica cu sufletul la ceruri.

Îndrăzneşte deci, fiul meu, şi cu această nădejde indura orice durere şi orice necaz. Din moment ce după puţin timp ne vom învrednici de toate acestea, cu toţii. Toţi suntem fii ai lui Dumnezeu. Pe Acesta Îl strigam ziua şi noaptea şi pe dulcea noastră Maică, Stăpâna tuturor, care nu lasă fără răspuns pe oricine o roagă ceva.

Faptele Sfinţilor Apostoli

Capitolul 1

1.Cuvântul cel dintâi l-am făcut o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa,
2.Până în ziua în care S-a înălţat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales,
3.Cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu.
4.Şi cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care (a zis El) aţi auzit-o de la Mine:
5.Că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile.
6.Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare, în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel?
7.El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa,
8.Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului.
9.Şi acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor.
10.Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe,
11.Care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer.
12.Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă.
13.Şi când au intrat, s-au suit în încăperea de sus, unde se adunau de obicei: Petru şi Ioan şi Iacov şi Andrei, Filip şi Toma, Bartolomeu şi Matei, Iacov al lui Alfeu şi Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacov.
14.Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Iisus şi cu fraţii Lui.
15.Şi în zilele acelea, sculându-se Petru în mijlocul fraţilor (iar numărul lor era ca la o sută douăzeci), a zis:
16.Bărbaţi fraţi, trebuia să se împlinească Scriptura aceasta pe care Duhul Sfânt, prin gura lui David, a spus-o dinainte despre Iuda, care s-a făcut călăuză celor ce L-au prins pe Iisus.
17.Căci era numărat cu noi şi luase sorţul acestei slujiri.
18.Deci acesta a dobândit o ţarină din plata nedreptăţii şi, căzând cu capul înainte, a crăpat pe la mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele.
19.Şi s-a făcut cunoscută aceasta tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim, încât ţarina aceasta s-a numit în limba lor Hacheldamah, adică Ţarina Sângelui.
20.Căci este scris în Cartea Psalmilor: „Facă-se casa lui pustie şi să nu aibă cine să locuiască în ea! Şi slujirea lui s-o ia altul”.
21.Deci trebuie ca unul din aceşti bărbaţi, care s-au adunat cu noi în timpul cât a petrecut între noi Domnul Iisus,
22.Începând de la botezul lui Ioan, până în ziua în care S-a înălţat de la noi, să fie împreună cu noi martor al învierii Lui.
23.Şi au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iustus, şi pe Matia.
24.Şi, rugându-se, au zis: Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată pe care din aceştia doi l-ai ales,
25.Ca să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care Iuda a căzut, ca să meargă în locul lui.
26.Şi au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia, şi s-a socotit împreună cu cei unsprezece apostoli.

Sfânta Evanghelie după Matei | capitolul 1

Capitolul 1

1.Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.
2.Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui;
3.Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram;
4.Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon;
5.Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe Iesei;
6.Iesei a născut pe David regele; David a născut pe Solomon din femeia lui Urie;
7.Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa;
8.Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia;
9.Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia;
10.Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia;
11.Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon;
12.După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel;
13.Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor;
14.Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud;
15.Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov;
16.Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos.
17.Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri.
18.Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.
19.Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns.
20.Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.
21.Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor.
22.Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice:
23.„Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu”.
24.Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa.
25.Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

Scrisori de la credincioși

„Deşi vezi multe, să vorbeşti puţine! Deşi auzi multe, să nu le bagi în seamă. Cel mai bine este să fii tăcut, să rosteşti mereu sfânta rugăciune, să faci orice ascultare cu bucurie şi dragoste şi să aştepţi în pace pe Hristos!”

Arhim. Ioanichie Bălan



Sănătate, pace si bucurii  duhovnicesti Părinte !
Sora M.



Scopul acestui Blog

Iubiților,
Avem datoria și responsabilitatea să vorbim adevărul unii către alții, căci timpul pe pământ este scurt și totul va trece așa în repeziciune.

Acest blog sau site personal nici de cum nu este un portal de știri și de aceea este organizat astfel cum se vede. Cei care mă cunoașteți și căutați material de citit care real să vă ajute spre a vă îndrepta viața și a trăi creștinește, citiți ce vă las zilnic. Dacă amânăm de azi pe mâine, timpul trece, trec și postările cu materialele, pe care le puteți accesa și mai târziu, ceva în ce nu cred.

Este un loc gândit spre accesare zilnică și citire a materialelor pe care vi le pun la dispoziție. Din păcate timpul pe pământ ne este limitat și nu voi avea cum fiecăruia personal să-i vorbesc despre toate acestea. Mântuirea sau Salvarea noastră, precum și creșterea duhovnicească sunt procese care durează. Prin urmare, se înțelege că acest site personal (blog) aceasta menire are – împreună lucrarea. De acea pe cei care vin la mine îi integrez întru un proces de lungă durată care include și citirea învățăturilor pe care i le las și pe acest blog.

Eu pot să dau direcția, învățături prin aceste materiale puse spre citire, dar mai de departe rămâne conlucrarea credincioșilor cu mine. Că nimeni nu vă crește duhovnicește, nu-și va curății firea, nu se va sfinții (sau măcar mântui) fără libera participare și fără efort depus din partea sa.

Desigur că nu scriu aici pentru că nu aș avea ce altceva să fac, aș putea măcar să merg la o plimbare dacă nu altceva, dar din acestea ce am scris se înțeleg intențiile mele și ce urmărește acest site personal (blog).

Dacă vreunul care se mărturisește la mine, se consideră pe sine fiu duhovnicesc, și pe mine mă consideră a fi duhovnicul care am responsabilitate în fața lui Dumnezeu pentru îndrumarea sa și pentru rezultate duhovnicești, în același timp abordează acest blog ca și un portal de știri, unde privește puțin ce se mai întâmplă, alte noutăți etc. prin aceasta atitudine săvârșește o greșeală nu mică, pentru care eu nu voi fi responsabil. Deoarece pentru succes în orice domeniu se cere mai puțin sau mai mult efort, oare creșterea duhovnicească și salvarea omului să fie așa – noutăți, relaxări?

Nu voi mai corecta scrisoarea aceasta, las așa cum am scris, deoarece îmi ia mult timp…




Cu respect 
și dragoste în Hristos,

ierom. Nectarie de la Sfânta cu Apostoli-egala Maria de Magdala, Romania
Sfânta Lavră a Preasfintei Treimi – a Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Serghie de Radonezh, Rossia

Ierom. Petru (Pruteanu): Când și cum ne împărtășim?

Ierom. Petru (Pruteanu) de Cascais, Portugalia, LITURGICĂ ŞI MISIOLOGIE ORTODOXĂ PENTRU O TEOLOGIE GÂNDITĂ ŞI TRĂITĂ


Iubiți fii duhovnicești,

Din textele pe care le citesc și eu, și din care consider că ar fi folositoare și pentru voi ca învățătură duhovnicească, vă las și vouă.
Ierom. Nectarie


Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi-vă!1 Ce îndemn călduros! Ce invitaţie insistentă! Păcat însă că noi, creştinii, următori ai lui Hristos şi oamenii aşa-zişi „de biserică” (în comparaţie cu majoritatea secularizată a celor care doar se numesc creştini), rămânem surzi acestei invitaţii de a ne împărtăşi din „masa Stăpânului”, din „darul nemuririi” şi din „antidotul morţii”. La fiecare Liturghie, Hristos, prin gura preotului, Se oferă zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu…” şi: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu…” şi, văzând ce se întâmplă, ne întrebăm care mai este rostul acestor cuvinte din moment ce la majoritatea Liturghiilor de peste an nimeni nu „ia” şi nimeni nu „bea”?! Pentru ce mai săvârşim atunci Liturghia în fiecare duminică sau chiar în fiecare zi?! Şi ceea ce facem este normal sau greşit? Dacă este normal, atunci care este scopul principal al Sfintei Liturghii, iar dacă este greşit, care este soluţia şi ce învaţă Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi în legătură cu aceasta?

Ieromonahul Petru de Cascais, Portugalia „Liturghia Ortodoxă. Istorie şi actualitate”, Editura Sophia, Bucureşti 2013, pp. 277-308. CÂND ŞI CUM SĂ NE ÎMPĂRTĂŞIM?

Continuare aici Liturghia ortodoxă. Istorie şi actualitate – ediţia II-a (2013), revizuită şi completată

Scrisori de la credincioși

Am primi de la o soră, creștină ortodoxă credincioasă, următorul frumos gând de încurajare de la Arhimandritul Efrem Filotheitul, care ne învață cum să ne ostenim pentru Dumnezeu :

Ridică, fiul meu, greutatea fraților. Dumnezeu răsplătește cu dreptate fiecăruia. Va veni timpul când vei vedea cât de mult îți va da pentru osteneala pe care ai făcut-o pentru atâtea suflete. Ostenește-te în această lume; ajută și niciodată nu vei fi lipsit de ajutorul lui Dumnezeu. Acum semeni, dar va veni vremea când vei secera. Roagă-te ca să te întărească Dumnezeu întru răbdare, să-ți dea discernământ, luminare și celelalte. Cugetă la cât de mult au suferit Părinții ca să îi mântuiască pe alții. Nu este un lucru neînsemnat. Tu îi ajuți pe ceilalți, de aceea pe tine se va răzbuna vrăjmașul; pentru aceasta îți aduce și întristare. Așadar întărește-te întru răbdare și cu bărbăție să zici: ”Voi muri în luptă, ajutându-i pe frați să se mântuiască, și Dumnezeu nu mă va lăsa să mă pierd, de vreme ce pentru dragoste o fac!”

Arhimandrit Efrem Filotheitul

„Întrucât nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de ea”

„Pe Care Dumnezeu L-a înviat, dezlegând durerile morţii, întrucât nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de ea”

(Faptele Sfinților Apostoli, cap. 2, 24)

Dumnezeu a înviat pe Acest Iisus, Căruia noi toţi suntem martori.

(Faptele Sfinților Apostoli, cap. 2, 32)

Pentru unii Hristos nu a înviat.
Pentru alții, Hristos a Înviat în ziua de Sfintele Paști, odată pe an. Și iarăși pentru alții, amintirea învierii este în fiecare duminică dimineață (din latină: Dominica – Ziua Domnului), stare care se simte și din textele rugăciunilor ale slujbelor Bisericii din aceasta dimineață – anume că Hristos în zi de Duminică, foarte de vreme, a înviat din morți și trăiește în veci. Căci în El nu s-a aflat nimic (din aceea ce ar permite) că moartea să poată să-l țină.

Biblia Ortodoxă