„Lucrarea minții”

Sbornicul – Culegere despre rugăciunea lui Iisus

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare…

Învățătura Tainică

Canonul Sfintei Împărtășanii | Analiza conținutului

Ierom. Nectarie | Canonul Sfintei Împărtășanii, Studiu Theologico – Liturghic

2.1.2.   Conținutul

Continutul este structurat în trei părți:

Prima parte

Binecuvântarea

Rugăciunile începătoare pănă la Tatăl Nostru și ecfonisul.

Doamne miluiește (de 12 ori) Slavă… Și acum… Veniți să ne închinăm (cu trei închinăciuni) și Psalmul 50. Cele nouă cântari ale Canonului

Cuvine-se cu adevărat…Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Troparele zilei (de va fi praznic, doar condacul), Doamne miluiește (40 de ori)

Rugăciunile Pavecerniței: Către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, alcătuită de Pavel Monahul din Mănăstirea Făcătoarei de bine; Nepătată, neîntinată, nestricată fără prihană curată Fecioară…

Rugăciunea către Domnul Iisus Hristos, alcătuire a lui Antioh Monahul Pandectul: Și ne dă nouă Stăpâne, celor ce mergem spre somn… Troparele umilinței

Cu adevarat mare este taina ascultarii

Mărturii din viața monahală | Sfântul Iosif Isihastul

Scrisoarea a 14-a 

Bucura-te in Domnul, fiu al Tatalui ceresc.

Imi scrii, fiul meu, despre gandurile pe care le ai impotriva dubovnicului tau. Sa te temi mult de aceste ganduri. Sa le ocolesti ca pe un sarpe otravitor intrucat au putere infricosatoare, mai ales in timpurile noastre.

Acesta este mestesugul celui rau. Aduce ganduri impotriva duhovnicului ca sa te indeparteze de harul care te umbreste, sa te faca vinovat si dupa aceea a te loveasca fara mila. Tine cuvantul meu si nu lasa niciodata vreun gand impotriva parintelui tau duhovnicesc sa se cuibareasca in inima ta. Sa-l alungi de indata, ca pe un sarpe rau otravitor.

Imnul tinerilor – 2017

Întâmplări

Unii îmi spun: vrem să vorbim numai în adevăr! Dar, eu le spun: numai după ce ne vindecăm cu totul ce patimi, care lucrează în firea adamică, și după ce ne-am lărgit mintea!

Mândria și pericolele ei pentru sănătatea minţii

Un articol de: Ciprian Voicilă; Ziarul Lumina, 21 Iul, 2017

Sfinții Părinți ne învață că mândria este o boală spirituală, de sorginte luciferică. O întâlnim și în tulburările psihice, în comportamentul isteric sau paranoic, în nevroza ipohondrică sau depresivă. Ea se manifestă atât în relația cu ceilalți, cât și în raportul nostru cu Dumnezeu.

Omul mândru este conștient de o serie de calități fizice sau sufletești pe care le posedă, de poziția socială pe care o ocupă, de bogăția și puterea sa, dar pe toate le consideră a fi merite personale. Spre deosebire de omul smerit, care crede că toate atributele pozitive ale personalității sale sunt daruri primite de la Dumnezeu.

În viața de zi cu zi mândria se exprimă în exterior ca trufie și ca iubire de slavă deșartă. Trufașul își satisface imaginea de sine, lăudându-se singur; se arată foarte sigur pe sine, atotștiutor, fiind totodată suspicios, critic, ironic față de opiniile sau faptele celorlalți; este într-o dispoziție sufletească negativă; nu își conștientizează defectele, tinde să le justifice, să și le îndreptățească; se simte bine în rolul de învățător al semenilor săi, neratând nici o ocazie de a-i dăscăli sau chiar de a le da directive; nu îi place să se supună în fața superiorilor și adesea se mânie dacă cineva încearcă să îl corecteze.

Devenim mândri și pentru că suntem învățați de mici să ne comparăm cu cei de lângă noi. Societatea concurențială în care trăim exacerbează această ten­dință, sugerându-ne nu doar să ne evaluăm în comparație cu semenii noștri, ci să încercăm să îi devansăm. Această atitudine este, adesea, una fariseică. Procedând așa, greșim în fața lui Dumnezeu, la fel ca fariseul care a confundat rugăciunea cu lauda de sine: „Nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri sau ca și acest vameș” (Lc. 18, 11).

Psihoterapeutul ortodox Jean-Claude Larchet scrie: „Cel ce se înalță pe sine negreșit scoboară pe aproapele său”. Mândria este o patimă cu efecte în plan social: conduce la vrajbă, ură sau chiar la război.

Omul mândru își perturbă de multe ori relația cu Dumnezeu, nerecunoscându-L ca origine a vieții, ca Atotțiitor și țintă ultimă a existenței. Cel mândru Îl înlătură pe Dumnezeu și se pune pe sine în centrul creației: toate lucrurile devin mijloace de satisfacere a patimilor. „Se face pe sine însuși un mic dumnezeu”, spune Larchet. Omul menit să intre în comuniune cu Dumnezeu prin cultivarea virtuților, prin iubire și cunoaștere, odată acaparat de mândrie, ratează scopul pentru care a fost creat și începe să ducă o viață nefirească.

Mândria ne împiedică să progresăm duhovnicește. Sfântul Ioan Scărarul scrie: „Precum întunericul este potrivnic luminii, tot astfel și mândria se opune oricărei virtuți”. Tot el ne arată că din mândrie se nasc alte patimi: mânia, vorbirea de rău, răutatea, ura, asprimea în cuvinte, hula, fățărnicia, pizma, neascultarea. Cuvântul evanghelic este clar: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har” (Iacob 4, 6).

Omul mândru se chinuie pe sine. Trufașul se teme să nu piardă recunoașterea celorlalți. Este într-o cursă continuă și stresantă a confirmării de sine, prin oglindirea în opiniilor semenilor săi. Trăiește dedublat: se arată mai bun, mai capabil, mai virtuos decât este în realitate.

Fiind o patimă a duhului, mijloacele de vindecare a mândriei sunt duhovnicești. Sfinții Părinți recomandă mai multe metode: să conștientizăm că bunurile vieții noastre pământești sunt stricăcioase și pieritoare; să acceptăm că toate calitățile fizice și spirituale sunt daruri pe care le-am primit de la Dumnezeu și să Îi mulțumim pentru ele; să facem efortul de a vedea în semenul nostru chipul lui Dumnezeu, prețuindu-l; să ne străduim să iubim. Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie că „dragostea risipește mândria”. Să ne smerim pentru păcatele și defectele noastre. Să îndurăm răbdător încercările și necazurile zilnice și astfel vom reintra în limitele firescului, împăcându-ne cu Dumnezeu și cu semenii noștri.

Despre „apele tulbure” ce se limpezesc

Despre „Pozele care au umplut memoria telefonului”

Cum de unii reușesc în viața duhovnicească iar alții nu reușesc și devin mai răi?

Despre puterea binecuvântării de la duhovnici a mărturisit un călugăr, mi se pare din Sfântul Munte sau de undeva din Grecia.
Spunea că toți pomii pe care i-a plantat cu binecuvântarea duhovnicului său au crescut, și toți pe care i-a pus din propria inițiativă, s-au uscat.

Despre prietenie și duhovnicie

Altceva este prietenia și altceva este duhovnicia.
Sfântul Nectarie de Eghina a scris o carte întreagă despre prietenie, dar nici unde nu a confundat-o cu duhovnicia. Și nici Sfinții Părinți nu au numit duhovnicia să fi prietenie. Sunt două lucruri cu totul diferite.

Exista prieteni și exista părinți duhovnicești.

Scrisori | Despre lucruri care dăunează vieții duhovnicești

Sora A.

Astăzi s-a petrecut un lucru dăunător duhovnicește.
Maica B. a sunat-o pe dna C. din Satul Mare șa serviciu, insistând să vorbească cu ea, și a intervenit în binecuvântările primite din parte mea, spunând că voi nu sunteți dispuse să vorbiți cu dna C.
Probabil nici cu maica D. și cu celelalte fiice duhovnicești nu veți fi dispuse să vorbiți, ș.a.m.d.

Dar, totuși, dacă este binecuvântare, oare nu este de la Dumnezeu?
Însă, mie mi-a arătat Dumnezeu, de multe ori, că binecuvântările sunt de la El.

—
Cu respect și dragoste în Hristos,

ierom. Nectarie de la Sfânta cu Apostoli-egala Maria de Magdala, Romania
Sfânta Lavră a Preasfintei Treimi – a Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Serghie de Radonezh, Rossia