Sub ocrotirea Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Siluan Athonitul

Făcătorul îngerilor și Domnul Puterilor încă din pântecele maicii tale te-a ales pe tine și după cuvântul Psalmistului: „inima adâncă” ți-a dăruit, Părinte Siluane, pentru a încăpea în ea ca într-o cămară prea-aleasă, neîncăputul nume al lui Dumnezeu Celui Preaînalt, ca prin puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu să urmezi vieții îngerești. Pentru acestea, lăudând minunatele tale fapte și ostenelile pământești, cu sfială te chemăm:
Bucură-te, rod al curăției din părinți binecinstitori de Dumnezeu;
Bucură-te, că ai iubit a părinților tăi cucernicie din tot sufletul tău;
Bucură-te, că prin înfrânare și iubire de Dumnezeu să te asemeni lor ai voit;
Bucură-te, că din pruncie căutându-ți bucuria în Dumnezeu, minunat te-ai înțelepțit;
Bucură-te, că inima ta să cunoască și să se supună voii lui Dumnezeu mereu a căutat;
Bucură-te, că spre izvorul harului dumnezeiesc ca un cerb ai însetat;
Bucură-te, că de Cuvântul lui Dumnezeu ca de o miere prea dulce mintea ți-ai îndulcit din tinerețe;
Bucură-te, floare înmiresmată cu fapte de credință de o nepieritoare frumusețe;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns