Scrisori

Fiică,

Totul este ascuns în Voia lui Dumnezeu care ți-a fost descoperită. Totul este în iubire de Hristos și împlinirea poruncilor Lui. Dar tu,fiică, nu ai primit voia lui Dumnezeu pentru tine, deci va trebui să trăiești mai departe,până vei cunoaște, din experiență, că omul a fost gândit ca o ființă dependentă de comuniunea cu Creatorul său, și nu ca una independentă, de sine, asemeni unui lup din pădure. Dumnezeu, însă, dă libertate ființelor sale, ca să vadă, să înțeleagă, să aleagă…

Dacă pe mine m-ai fi ascultat, că ai vorbit cu mine și ai auzit multe, dacă ai fi ascultat sfaturile mele, ai fi acum, deja după atâta timp , foarte bine. Ai fi găsit calea și te-ai simți sigură, purtând crucea acestei vieți spre creștere duhovnicească și dezvoltare. Dar dacă gândești doar lumește, doar la dezvoltarea personală și la succesul în carieră, ajungi nemulțumită, fără răspunsuri, învinuindu-i pe duhovnici și pe Dumnezeu pentru greutățile acestei vieți…

Nici acum ,fiică, cu toate că nu ești înțeleaptă, nu te resping, dar va trebui să-ți amintești și să împlinești tot ceea ce ți-am indicat să faci. Așa, schimbându-ți viața și crescând duhovnicește, totul se va schimba. Și aceasta se numește adevărata dezvoltare personală. Altfel, soră, vei vedea ce grea este viața oamenilor pe pământ și ce nefericiți sunt,cu toate câte au și câte întreprind.

Vorbesc astfel,pentru că sunt duhovnic și nu manager! Nu te mira. Și, deoarece chemarea mea nu este să rezolv doar unele probleme mici, ci prin harul care îmi este dat, să rezolv întrebări ale vieții, probleme mari ale ființei lui Dumnezeu: Omul.

Vrei să fii bine? Ascultă de părinții, care te pot crește. Tine-te aproape de Biserică și de Hristos. Fără Hristos cel Înviat din morți, în lumea aceasta totul ar fi un non-sens. Creșterea Duhovnicească este un proces lung și cere încadrarea ta – în planul lui Dumnezeu pentru tine.


Cu respect și dragoste în Hristos,

ierom. Nectarie de la Sfânta cu Apostoli-egala Maria de Magdala, Romania
Sfânta Lavră a Preasfintei Treimi – a Sfântului Preacuvios Părintele nostru Serghie de Radonezh, Rossia


 

Răspunsul fiicei duhovnicești

Am înteles Părinte, o să merg la Părintele V. I. (preotul din București care a fost indicat – nota edit.) si o sa ma spovedesc, împărtășesc si toate cele necesare sufletului.

Imi doresc ca Dumnezeu sa imi dea l cale frumoasa de străbătut în viata prin Iubirea față de Sa de oameni. De-alungul timpului nu i-am cerut bogății lumesti, ci doar un loc de munca stabil, unde sa imi placa ceea ce faci si sa fiu apreciată pentru munca mea. Si de acum încolo imi doresc la fel, dar si o familie binecuvantata. 

Nu o sa il mai Invinovatesc pe El pentru tot ce se intampla, si o sa incerc sa fac ascultare cat pot eu de bine. 

Eu stiu ca toate de la El sunt, doar ca uneori nu mai am rabdare. 

Domnul sa imi dea răbdare și ochi sa pot vedea bogățiile Lui.

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns