Despre aducerea aminte de Dumnezeu


Sbornicul – Culegere despre rugăciunea lui Iisus

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare…

Despre aducerea aminte de Dumnezeu

Toată problema stă în faptul ca să ne deprindem ca să ţinem pururea luarea aminte asupra Domnului, Care este pretutindenea, vede toate, doreşte ca toţi să se mântuiască şi e gata să ne ajute în această lucrare.

Această deprindere nu ne face să ne întristăm. Tristeţea lăuntrică sau cea din afară nelinişteşte, pe câtă vreme deprinderea îi procură sufletului o mulţumire deplină, care, hrănind sufletul nu-şi va îngădui nici un simţământ de sărăcie şi de neîmplinire, aruncându-se pe sine însuşi şi toate ale sale în mâinile Domnului, şi dând naştere unei simţiri care ne descoperă neîncetata Lui ocrotire şi ajutorul Lui. Rugăciunea nu se săvârşeşte numai când stai la rugăciune. Ci, dacă îţi mintea şi inima îndreptate spre Dumnezeu şi încordate, te afli tot în rugăciune, în orice situaţie vei fi. Pravila rugăciunii se face când îi vine timpul, dar cealaltă stare de rugăciune îşi are drumurile ei. Calea ce duce spre dânsa este deprinderea de a ne aminti întotdeauna de Dumnezeu şi de ceasul cel din urmă, dimpreună cu judecata care îi urmează. Iată, orânduieşte-ţi în acest chip cele lăuntrice şi totul va merge bine. Asta va fi lucrarea de a închina înlăuntru orice pas lui Dumnezeu. Iar paşii trebuiesc îndreptaţi potrivit poruncilor. Iar poruncile le ştiţi. Iată totul! Orice întâmplare o putem conduce spre poruncile Domnului şi să închinăm lui Dumnezeu, înlăuntrul nostru, lucrarea noastră ce se face pentru E1. În acest chip întreaga noastră viaţă va fi închinată lui Dumnezeu. şi ce se mai cere? Nimic! Vedeţi cât e de simplu. Râvna pentru mântuire o aveţi. Când râvna este, ea se dovedeşte printr-o fierbinte grijă de mântuire. Trebuie să fugim pe toate căile de răceală. Răceala se întâmplă în felul următor: începe prin uitare. Se uită binefacerile lui Dumnezeu şi Însuşi Dumnezeu şi mântuirea întru El, primejdia de a fi fără Dumnezeu, iar amintirea morţii pleacă de la noi – într-un cuvânt se închide tot câmpul duhovnicesc. Acest lucru vine şi de la vrăjmaşul şi de la risipirea gândurilor, prin lucruri, prin griji, prin desele întâlniri cu oamenii. Când toate acestea se uită, inima se răceşte şi simţirea pentru cele duhovniceşti se întretaie, şi iată cum vine nesimţirea. Iar când se întâmplă acest lucru, odată cu el se produce şi mişcarea nepăsării şi neîngrijirii. Ca urmare, îndeletnicirile cele duhovniceşti se amână pe un anumit timp şi apoi sunt părăsite cu totul. şi astfel, începe din nou viaţa omului vechi, nepăsătoare şi indiferentă, care uită de Dumnezeu şi care trăieşte pentru propriile sale plăceri. şi chiar dacă în toate acestea nu va fi nimic păcătos, dar nici pe cele duhovniceşti nu le cauţi, e o viaţă deşartă.

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns