Despre încrederea cu cunoaștere și neîncredere fără cunoaștere

Un gând:

Oamenii, care au încrede în Dumnezeu, cred și știu că El conduce situațiile și cursul, dar oamenii lumești, fără cunoașterea lui Dumnezeu, oricât de dezvoltat ar fi aparatul lor mental, tot încercă să conducă totul și să organizeze totul cu mintea lor, pentru că ei nu știu că exista o Minte mai mare decât a lor, în care ar putea să se încreadă. Ei nu știu că aceasta Minte/Duh, mai mare decât a lor, este Tatăl lor, și de aceea toată viața lor este grijă și teamă, totul este pustiu și cu sens trecător. Chiar de se va  face un plan pentru câteva sute de ani, care se va preda din tată-n fiu, totul este o sărăcie și nimic mai mult. Ce mare lucru este să domnești asupra oamenilor? Nici unul! Este unul mare pentru cei care nu știu ce este domnia adevărată. Pentru oamenii lumești și fără cunoașterea lui Dumnezeu, domnia asupra altora se pare a fi un mare bine, că ar arăta vreun succes în ceva, ce din nou este mare doar în ochii și părerea oamenilor și a lumii. Ce gândire, ce patimi, ce îndepărtare și neînțelegere a sensului existenței. Omul care a ajuns să fie lăsat minții sale, și minții altor oameni fără cunoașterea lui Dumnezeu – cel care pe toate le organizează și le conduce, acest om și acești oameni, lăsați singuri sieși, sunt într-o situație grea. Dar ei chiar, fiindu-le greu, nu știu acest lucru. Iar lui Dumnezeu, care este Tatăl, îi pare rău de ei, de toți, îi pare rău

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns