Pronia lui Dumnezeu și lucrarea terapeutică din trecut, manifestată în spațiul românesc și est-european. Smeritul Stareț Paisie de la Neamț și împreună lucrarea tămăduitoare a popoarelor creștin- ortodoxe


            Pronia lui Dumnezeu a binevoit ca, Preacuviosul Părintele Paisie, dimpreună cu ucenicii săi, să se stabilească la sfintele mănăstiri din zona de nord a României, ca și în aceste părți ale ținuturilor creștine ortodoxe să fie extinse plantațiile spirituale ale  neo-isihasmului și ale ascetismului creștin ortodox. Viețuire care este atât de proprie vieții Bisericii Creștine Ortodoxe, care prin modul creștin de viață, prin har tămăduiește de neputințe, de boli și sfințește! Lucrarea ascetică în aceste părți, printre intelectualitate și poporul român, cu toate regiunile lui istorice,  va da roade îmbelșugate, încă din timpul vieții Preacuvioșiei sale, și mai mult, după plecarea sa din aceasta lume deșartă și trecătoare. Ca un argument de susținere a acestei teze este numărul mare al monahilor de la mănăstire: aproximativ o mie; și mănăstirile pe care le-au înființat ucenicii Starețului: 110 (o sută zece mănăstiri în România, Ucraina, Rusia,etc.).

            Fiii credincioși ai regiunilor istorice ale României și ai altor popoare vin în comunitățile multinaționale monahale, care se măresc în permanență,  și se fac discipoli fideli ai marelui îndrumător comun – bătrânul Paisie. Și cum arată istoriografia bisericească, odată cu trecerea timpul și ei devin oameni luminați și părinți îndrumători experimentați care tămăduiesc sufletele credincioșilor și tendințele societății românești și ale celorlalte țări ortodoxe de la devieri necreștine distrugătoare. Cândva ucenicii ajunși ei înșiși stareți, care la începuturi trăiau în nordul României de astăzi, întăreau viața Bisericii Creștine Ortodoxe pe plan ecumenic (mondial) și sobornicesc.  Aceste evenimente petrecute atunci nu ar trebui să fie surprinzătoare, căci ele au existat tot timpul în Biserica Creștină, din contră, ar trebui să ne bucurăm de prezența lucrătoare a harului lui Dumnezeu și să fim îngrijorați când lucrarea harului nu se arată suficient în viața Bisericilor din anumite spații: ex. România, Ucraina, etc. Ca exemplu grăitor în acest sens voi aduce pe Starețul Efrem Athonitul din Arizona americană, prin care harul lui Dumnezeu în prezent îndeplinește aceeași lucrare ca și în epoca Starețul Paisie și a altor părinți ai Bisericii.

            Este știut faptul că lucrarea ascetică și isihastă era cunoscută și trăită în comunitățile creștine din jurul zonei Mării Negre, încă din primele secole creștine, când Sfântul Apostol Andrei, prin propovăduirea Sfintei Evanghelii a lui Hristos și organizarea Sfintei Bisericii, plantase în aceste locuri Ortodoxia, sau Creștinismul autentic Ortodox. Așa și Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Paisie se arată a fii unul dintre marii lucrători ai Bisericii, multor generații creștine, arătându-se un continuator al viețuirii autentice creștine care prin pocăință terapeutică conduce spre iluminare și deschide calea înspre înălțimile îndumnezeirii, oamenilor celor de-Dumnezeu-iubitori… Pe portalul Doxologia.ro se subliniază unele aspecte importante ale monahismului ortodox creștin trăit de Preacuviosul Părinte și de comunitățile monahale părintește conduse de el: ,,Timp de cincisprezece ani, cât a fost stareț al celor două mănăstiri unificate, Neamț – Secu, Cuviosul Paisie păstrează cu sfințenie același regulament de viață monahală din Sfântul Munte Athos, atât în ceea ce privește rânduiala sfintelor slujbe, cât și nevoința monahilor la chilie. La biserică erau datori să ia parte toți părinții și frații, afară de cei bolnavi sau cei trimiși la ascultări. Marele stareț venea cel dintâi la Sfintele Slujbe și neîncetat se ruga cu rugăciunea inimii, vărsând în taină multe lacrimi. În obștea Cuviosului Paisie de la Neamț se aflau mai mulți călugări, sporiți duhovnicește, care aveau darul lacrimilor și al neîncetatei rugăciuni, căutând să-i urmeze întru toate părintelui lor sufletesc.”

            Următorul aspect evidențiat care atrage atenția este că „Spovedania fraților obștii se făcea în fiecare seară, iar pentru cei mai sporiți, o dată la trei zile. Pentru aceasta, Cuviosul Paisie a rânduit 24 de duhovnici care spovedeau și îndrumau duhovnicește întreaga obște, iar marele stareț supraveghea bunul mers al celor două mănăstiri, atât în cele duhovnicești, cât și în ascultările de obște, primind la chilia sa pe cei care veneau pentru sfat și binecuvântare. Cei neascultători primeau canon și mustrare părintească.”

Lasă un răspuns