Hainele monahale și moda sec. XXI

Hainele monahale nu sunt asemănătoare hainelor obișnuite a căror „design”  se schimbă în fiecare secol sau chiar mai des, și care sunt supuse procedeelor schimbătoare ale „modei”, în fiecare an. Originea lor nu este atât în tradiția popoarelor orientale, cum s-ar putea crede, ci este mai degrabă o creație a sintezei gândirii patristice și creativității civilizației creștine ortodoxe.

            Îmbrăcămintea monahală nu este nici într-un caz o uniformă asemenea uniformei statale. Deoarece aceasta se dă jos după venirea acasă de la slujbă, dar reverenda sau dulama monahală este haina monahului de toate zilele, privată și oficială în același timp. Aceste haine monahale sunt purtate de călugări și de călugărițe, ierodiaconi, ieromonahi, arhimandriți, episcopi și arhiepiscopi, de mitropoliți și întâi-stătători ai Tronurilor Patriarhale. Ele nu numai că au fost perfecționate treptat și creativ în decursul multor secole creștine, ci mai mult, aceasta s-a făcut și cu intenția ca acest port monastic să fie comod și practic. Nu este vorba doar de o simplă tradiție a portului, a unor materiale sau modele de cusătură, ci de o adevărată artă a croitoriei, în care se prevalează o tradiție a gândirii – Sfânta Tradiție profetică, apostolică și patristică.

            Ar fi greșit dacă s-ar susține că nu ar fi permisă nicio schimbare, dar se cere o corectă înțelegere a factorilor relevanți, a gândirii patristice și monastice a secolelor romeice imperiale și creștine. Sunt de părere că, aceia care doresc, pot renunța la unele elemente de fast, care îi împovărează și care probabil că s-au adăugat din unele neatenții sau gusturi locale și desigur nu isihaste, dar sunt alte aspecte ale hainelor monahale care nu sunt de fast, ci de simplitate, de practică patristică, monahală și angelică. Și tot acest design de veșminte, realizat cu succes care se va extinde pe durată de milenii, reflectă o deosebită tendință de maniere de bună-cuviință, curăție, feciorie, dumnezeiască înțeleaptă smerenie a firii fizice, precum și de sfințenie. Nicio femeie nu este înveșmântată mai cuviincios decât Fecioara Maria care se arată în toate a fi împărăteasă. Iar surorile noastre din mănăstirile creștine ortodoxe ne amintesc de cuviincioșenia și sfințenia Fecioarei Maria. Hainele Domnului Iisus Hristos nu erau cele obișnuite și zilnice ale cetățeanului evreu. Cămașa sa lungă era cusută de Fecioara Maria într-un mod special, iar haina Sa era una a ,,învățătorului”. Hainele apostoliei Sfântului și dumnezeiescului Apostol Pavel nu erau unele obișnuite ale cetățeanului roman, ci aveau distincții de învățător, predicator și om cult care învățase la Înțeleptul Gamaliel.

            Ar putea să existe monahism creștin ortodox, de exemplu occidental sau indian, cu un altfel de port monastic? După părerea mea, ar putea, fără nicio problemă, deoarece Biserica are dreptul să se dezvolte nu numai în spațiul „Romeității Orientale”. Analizăm o situație care, dacă ar exista, și nu ar fi influențată de ispitele tendințelor patriotice sau a altora care s-ar putea ivi,  cu trecerea timpului ar aduce la aceleași concluzii duhovnicești ca și ale noastre, că hainele monahale sunt: închise, fără expuneri necuviincioase ale părților corpului, la bărbați exagerarea de arătare a mușchilor – intenții primitive a firii căzute,  iar la femei necuviincioasa scoatere în evidență publică a pieptului, spatelui și arătării a  picioarelor, intenții care se arată a fi motive de îmboldire a poftelor desfrânării păcătoase în mințile și simțămintele multora. Astfel, prin înțeleapta eliminare a momirilor primitive, societățile creștine cu înțelepciune scapă de înmulțirea stricăciunii firii, care ar duce societățile lor spre nefericire apropiindu-le de locul de chin veșnic, care se extinde pe „valea plângerii” și unde strigătele plângerilor dureroase nu se termină și unde „scrâșnetul dinților” nu încetează. Loc și stare unde  „viermele nu doarme și focul lor nu se stinge”. De toate aceste pericole, pe lângă care duce cărarea omenirii, de la naștere îndreptată spre veșnicie, se trece cu succes prin cunoștințe creștine predate de Hristos prin Duhul lui Dumnezeu, și care încep de la cuviincioasa și înțeleapta decizie în alegerea hainelor. Și cei feciorelnici au înțeles și au primit cereasca învățătură, care prin înțelepciune a smerit trupurile cu tendințele lor pline de păcate.

            Culorile reverendelor sau dulamelor monahale care s-ar dezvolta în situația analizată de noi, ar putea fii lăsate liberei alegeri, cum se presupune că era și la noi în trecut. O întrebare care necesită o cercetarea mai detaliată, că să fim mai bine informați. Culoarea neagră, specifică hainei monahale, are și o caracteristică practică, aceea de a nu se murdări repede haina. Centurile monahale peste dulame sunt semnele fecioriei, înfrânării și luptelor soldatului lui Hristos. Acestea sunt purtate atât de monahi, cât și de monahii.

            Prin urmare ajungem la concluzie că la noi în perioada patristică și imperială creștină creativitatea hainelor monastice a continuat. Dar nu în stilul caselor de modă de astăzi care produc noi modele inspirate de modă de trend și de factori economici, ci acea creativitate inspirată de necesitate practică, de iubire a frumosului monahal și a bunei-cuviințe, monahale și angelice, de creativitatea minților care tindeau spre ceruri și nu spre trupuri, slavă lumească, patimi și păcate. Deceniile și secolele își adăugau treptat experiența și practicitatea sub inspirația spiritului creștin.

            Portul monahal este unul care-l eliberează pe om de grijă și îl învăluie în har. Hainele monahale sunt superioare în toate privințele tuturor modelelor de haine create de societățile moderne. Ele sunt veșnic moderne, tot timpul actuale. Ele nu aparțin doar unei perioade, ci amintesc, în același timp de trecutul patristic și de prezentul care necesită bună-cuviință și lupte duhovnicești, precum și de viitor, când Domnul va veni în Slava Sa, Imperială înconjurat de miile și sutele de mii de îngeri și de oameni sfinți.

Lasă un răspuns