Pedagogie creștină

În ființa omului se află de la începuturi o dorință infinită de a evolua, de a progresa, și ne punem întrebarea dacă va fi suficientă înțelepciune ca să nu fim seduși de fascinația tehnologiei de acum și din viitor.

În ființa noastră este o dorință profundă de evoluție, și acestei realități a Părintelui Ceresc nimeni nu i se va opune. Însă felul cum se „grăbește evoluția noastră” ne arată a fi ,,copii naivi”.

Ieri, după masa de seară, pe la orele 19.00 am ieșit în parcul de aici la o plimbare. Aveam telefonul în mână. I-am văzut pe studenții și studentele din parc cum mergeau fiecare cu privirea ațintită spre mâna lor și comunicau cu cineva important pentru ei, care se afla departe. Și eu făceam același lucru. Verificam mesajele. Și m-am gândit: Dumnezeule, nu e aceasta rău, dar nicio mare evoluție spre vreun însemnat bine, încă nu este, căci altceva ai dorit, și spre altceva ne vei conduce cu trecerea timpului, iar noi suntem doar niște copii foarte naivi, ca tot timpul de-a lungul istoriei, de fiece jucărie nouă, dacă ne prindem, ne și îndrăgostim de ea. Dar de tine, care ești „viață omniprezentă”, ne îndrăgostim mai greu și unii pe alții ajungem să ne iubim greu, greu. Însă adevărat este că acestei dorințe sfinte se opun și defectele noastre înmulțite. Am devenit greoi, dificili, cuprinși de multe care ne fac a fi mai greu de iubit. Da, din păcate. Însă, cei mari dintre noi, tocmai prin aceasta vor fi mari, că vor putea să ne iubească pe noi pe pământ așa cum suntem, cu defectele și calitățile noastre. Și mari vor fi ei, cei care vor împlini dorința ta, ei sunt cei care vor ajunge la sfințenie. Ei, care pentru comunicări și transportări, nu vor mai avea nevoie de tehnologie, pentru care timpul și spațiul nu va mai fi nici opreliște, nici enigmă. Și pentru aceasta, Doamne și Dumnezeul nostru, Iubirea noastră sfântă, fie numele Tău binecuvântat de acum și în secolele secolelor!

Doamne, Dumnezeul meu, oare toate pot fi mai interesante, mai frumoase, mai atrăgătoare ca omul? Oare nu și la acele distanțe îndepărtate către care se îndreaptă tendințele de comunicare, este tot omul? Sau, rasa umană, cea care căuta viață în întreg universul, ce căută mai precis? Ce fel de viață? Animale târâtoare sau păsări zburătoare? Da, și totuși, dacă viața numită „om” ar găsi, ar trebui să recunoască dar – omenirea! Ce bucurie ar fi! Da, Doamne, ajută-ne să-l găsim pe „om” și să-l cercetăm cu dragostea sfântă din aproape. Chiar dacă nu am reuși să-l găsim pe acela din galaxiile îndepărtate, măcar pe acesta de lângă noi, în care se află ascunse toate secretele tuturor galaxiilor solare și extra-solare, ajută-ne să-l înțelegem, să-l iubim, să susținem evoluția lui spirituală în numele dragostei tale.
Deoarece fără dragoste Ta sfântă chiar și Universul este doar întuneric. Stelele toate de bucuria dragostei Tale strălucesc. Iar omul care a fost gândit a fi „administrator” peste toate cele create acum se află în cercetare. Oare, vă găsit ceea ce căută? Progresul său și evoluția îl vor duce pe căi rapide sau pe altele ocolite?

Da, căci ai sădit în ființa noastră dorința căutării și a curiozității, până la aflare. Și cu aflarea a ceea ce căutăm, de fapt, tocmai se pune începutul…

Pace.


(Către frați aminte: lăsați limbajul, că oricum ar fi, nu atinge ceea ce dorim, dar ideile nu sunt altele, decât cele în Hristos. Deoarece, noi știm că „pocăință” nu va mai fi după plecarea din aceasta formă, dar nimeni niciodată dintre sfinți n-a zis că evoluare, progres, creștere nu va fi. Din contră, precum angelicele ființe de lumini cerești se află veșnic în evoluție, așa și omul va crește și va progresa în veci. Dar acum să pună minimul necesar al pocăinței, să lasă păcatele care îl mortifică, după care se va avânta spre infinitate, despre care Evanghelia exprimă o astfel de idee „ce în mintea omului nu a venit și ce în inima omului nu a coborât aceea a pregătit Tatăl Ceresc pentru cei care-L iubesc”.)

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns