Părintele Alexandru Schmeman: Liturghia este „Taina adunării”

Iubiți ucenici și fii duhovnicești,
Am reluat citirea unei cărți și consider că este bine să vă las și vouă un fragment din gândurile și însemnările acestui preot ortodox rus-american, părintele Alexandru Schmeman, în care puteam să vedem cum înțelegea sfinția sa Biserica și Liturghia.


Hristos a venit „pentru ca pe fiii împrăştiaţi ai lui Dumnezeu să-i adune într-una” (Io. XI, 52) şi Euharistia, chiar de la început, a fost descoperirea şi realizarea unităţii poporului Nou al lui Dumnezeu, adunat de Hristos şi întru Hristos. Trebuie să cunoaştem bine şi să ţinem minte: în locaş mergem nu pentru rugăciunea individuală, ci mergem ca să ne adunăm în Biserică, şi locaşul văzut este doar chipul locaşului celui nefăcut de mînă, pe care îl reprezintă. De aceea, „adunarea în Biserică” este cu adevărat prima lucrare liturgică, este baza întregii Liturghii şi, dacă nu înţelegi aceasta, nu poţi înţelege lucrarea tainică ce urmează. Cînd spun „mă duc la Biserică”, aceasta înseamnă că eu merg la adunarea credincioşilor, pentru ca împreună cu ei să alcătuim Biserica, pentru ca să fiu ceea ce am devenit în ziua botezului, adică mădular în sensul deplin şi absolut al acestui cuvînt, mădular al Trupului” lui Hristos: „Voi, spune apostolul, sînteţi Trupul lui Hristos şi în parte mădulare” (1 Cor. XII, 27). Eu mă duc să arăt şi să mărturisesc înaintea lui Dumnezeu şi a lumii taina împărăţiei lui Dumnezeu, deja „venită în putere”. împărăţia lui Dumnezeu a venit şi vine întru putere în Biserici, lată Taina Bisericii, Taina Trupului lui Hristos: „Unde sînt adunaţi doi sau trei în Numele Meu, acolo şi Eu sînt în mijlocul lor”. Minunea adunării bisericeşti constă în aceea că ea nu este „însumarea” oamenilor păcătoşi şi nevrednici care o compun, ci Trupul lui Hristos. Adeseori spunem că mergem la Biserică pentru ca să primim ajutor, putere harică, mîngîiere de la El. însă uităm că noi sîntem Biserica, noi o alcătuim, că Hristos se află în mădularele Sale şi că Biserica nu este în afară de noi, nu este deasupra noastră, ci noi sîntem Intru Hristos şi Hristos în noi. Creştinismul constă nu în aceea că el dă fiecăruia posibilitatea „desăvîrşirii personale”, ci în aceea că înainte de toate creştinilor le este dat şi poruncit să fie Biserică – „popor sfînt, preoţie împărătească, neam ales” (1 Ptr. II, 9), să descopere şi să mărturisească prezenţa lui Hristos şi a împărăţiei Lui în lume. Sfinţenia Bisericii nu este sfinţenia noastră, ci a lui Hristos Care a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, „pentru ca să-o sfinţească… ca să fie sfîntă şi fără prihană” (Ef. V, 25-27). Sfinţenia sfinţilor este numai descoperirea şi realizarea acelei sfinţiri, a acelei sfinţenii pe care fiecare din noi am primit-o în ziua botezului şi în care sîntem chemaţi a creşte. Noi însă nu am fi putut creşte în ea, dacă nu am fi avut-o ca dar dumnezeiesc, ca prezenţa Lui în noi prin Duhul Sfînt. lată pentru ce, în vechime, toţi creştinii se numeau sfinţi şi de aceea „adunarea în Biserică” este slujirea noastră ca o îndatorire principală. Noi sîntem consacraţi în această îndatorire şi ea ne aparţine, pînă ce noi singuri nu ne vom lepăda de ea. În vechime, cel ce nu lua parte fără o cauză anume la adunarea euharistică era înlăturat din Biserică, ca unul ce se separa singur de unitatea organică a Trupului lui Hristos ce Se descoperă în Liturghie. Repet, Euharistia nu este „una dintre taine”, una dintre slujirile divine, ci este descoperirea şi înfăptuirea Bisericii în toată puterea, sfinţenia şi plinătatea ei, şi numai participînd la această Taină noi putem creşte în sfinţenie şi putem împlini tot ce ni s-a poruncit nouă… Biserica adunată în Euharistii, chiar dacă este limitată „la doi sau trei”, este chipul şi realizarea Trupului lui Hristos şi numai de aceea cei adunaţi pot să se împărtăşească, adică să fie în comuniune prin Trupul şi Sîngele lui Hristos, căci ei îl descoperă pe El prin adunarea lor. Nimeni şi niciodată nu ar fi putut să se împărtăşească, nimeni şi niciodată nu ar fi fost vrednic şi „suficient” de sfînt pentru împărtăşire, dacă ea nu ar fi fost dată şi poruncită în Biserică, în adunare, în acea unitate tainică în care noi, alcătuind Trupul lui Hristos, putem fără osîndă să numim pe Dumnezeu Tată şi să fim în comuniune şi părtaşii Vieţii dumnezeieşti…


Sursa: Extras din „Euharistia Taina Împărăției”, Părintele Alexandru Shmeman

Lasă un răspuns