Duminica, ziua învierii Domnului, ziua lucrării duhovnicești

Duminica, sau Ziua Domnului (dies Dominica), este închinată îndeosebi amintirii şi slăvirii învierii Domnului[1].

Pentru ce serbăm Duminica?

Serbăm Duminica, pentru că:

a)  E ziua cea dintâi a creaţiunii;

b)     E ziua în care a înviat Domnul („prima a sâmbetelor”, adică „ziua întâi a săptămânii’; Matei 28, 1-7 si Marcu 16, 2);

c)  E ziua în care S-a pogorât Sfântul Duh peste Sfinţii Apostoli (Fapte 2, 1 ş.u.).

d)   E ziua în care s-a oficiat încă de la început, în Biserica creştină, „frângerea pâinii”, adică Sfânta Liturghie.

Cu un cuvânt, Duminica e ziua de bucurie în care prăznuim zidirea omului de către Dumnezeu-Tatăl, răscumpărarea lui prin Dumnezeu-Fiul şi sfinţirea lui prin Dumnezeu- Sfântul Duh[2].

Creştinii au serbat dintru început Duminica?

Da. Pentru motivele de mai sus, Sfinţii Apostoli şi primii creştini numeau această zi Ziua Domnului si o serbau prin adunări de rugăciune şi slujbă, împreunate cu săvârşirea Sfintei Euharistii, precum şi cu felurite fapte de milostenie. Mărturie despre aceasta ne stau cele ce găsim scrise chiar în Sf. Scriptură (vezi Fapte 20, 7; I Cor.16, 2; Apoc.1, 10). Aşijderea faceau şi bărbaţii apostolici, adică ucenicii Sfinţilor Apostoli. Unul dintre aceştia, anume Sf. Ignatie Teoforul, episcop al Antiohiei (f 107), scrie în scrisoarea trimisă de el creştinilor din Magnesia (cap. 9): «Aşadar, cei care au trăit în rânduielile cele vechi şi au venit la nădejdea cea nouă, să nu mai ţină sâmbăta, ci Duminica, în care şi viaţa noastră a răsărit, prin El şi prin moartea Lui Iar Sf. Iustin Martirul, (f 155) scria pe la mijlocul veacului al doilea după Hristos: «în ziua soarelui (Duminica), noi ne adunăm cu toţii laolaltă, deoarece aceasta este prima zi în care Dumnezeu, schimbând întunericul şi materia, a creat lumea, iar Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, în aceeaşi zi a înviat din morţi . Asemenea mărturii mai găsim şi în Aşezămintele Sf. Apostoli (cartea II, cap. 59), în canoane[3], precum şi la o mulţime de Sfinţi Părinţi şi scriitori bisericeşti din veacurile II-IV, ca de pildă: Tertulian[4], Sf. Irineu[5], Origen[6], Sf. Ambrozie[7], Sf. Ioan Gură de Aur ş.a.

De aceea, odată cu recunoaşterea creştinismului de către împăratul Constantin cel Mare (313), Duminica a fost recunoscută şi consfiţtită de către stat ca zi de odihnă, chiar pentru necreştini, rămânând astfel până astăzi la toate popoarele creştine, ca zi săptămânală de repaos sau odihnă.


Sursa


[1]     Mărturisirea Ortodoxă, partea III, răsp. la întreb. 60: „Noi creştinii însă în locul sâmbetei ţinem ziua Duminicii, pentru această pricină: fiindcă în ziua de Duminică, odată cu învierea lui Iisus Hristos, Domnul nostru, s-a făcut înnoirea a toată lumea şi slobozirea neamului omenesc din robia diavolului”.

[2]    Leon cel Mare, Epist. Decret. 81, cap. 1.

[3]    Vezi de ex. can. 29 Laodiceea.

[4]Apologeticum, cap. 16, trad. David Popescu, vol. cit., p. 63; De corona militis, cap. 4.

[5]    Epistola către Victor, Episcopul Romei (la Eusebiu al Cezareei, Istoria bisericeasc ă, V, 24.

[6]    Tâlcuirea la cartea Ieşire, cap. 15.

[7]    Sermo 61.

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns