Sfântul Iosif Isihastul: Vai mie, sărmanul și netrebnicul! Ce răspuns voi da la ceasul Judecății?

Scrisoarea a 52-a

,,Deschide, dulcea mea suflare, Iisuse, Mântuitorul meu, deschide cerurile Dumnezeiescului Tău Duh și picură apa harului Tău mângâietor în sufletul fiului meu. Și mângâie-i și vindecă-i inima, îndulcind-o cu dulceața dumnezeieștii Tale plăceri, celei de nepătruns, pe care limba nu o poate grăi.”

Această scrisoare este impresionantă prin dragostea și grija exprimată de cuviosul Iosif Isihastul față de fiul său duhovnicesc. O dragoste desăvârșită, ziditoare și înălțătoare.

Copilul sufletului meu, fiul meu pe care l-am născut cu Duhul lui Dumnezeu!

Am primit scrisoarea ta, iubitul meu fiu. Și văzând cele ce sunt în tine am plâns cu amar. Iar mâinile înălțându-le către Preadulcele nostru Iisus – cu câtă putere am avut – am strigat din rărunchii iubirii mele:

,,Deschide, dulcea mea suflare, Iisuse, Mântuitorul meu, deschide cerurile Dumnezeiescului Tău Duh și picură apa harului Tău mângâietor în sufletul fiului meu. Și mângâie-i și vindecă-i inima, îndulcind-o cu dulceața dumnezeieștii Tale plăceri, celei de nepătruns, pe care limba nu o poate grăi. Trimite, Iisuse al meu, Dătătorule de lumină, raza de luminare a cunoșțințelor Tale dumnezeiești și fă să lumineze în sufletul fiului meu, lumina dumnezeieștii Tale străluciri; ca să se bucure și să tresalte precum cerbul și să uite necazurile toate cele ale lumii. Da, mireasma mea cea preadulce; da, suflarea mea cea înmiresmată; da, Hristoase al meu Cel iubit; ai milă de creatura Ta și nu o lăsa să sufere peste puterile ei”.

Toate acestea le strig către Domnul pentru tine, dragul meu fiu. Le spun și mă rog cu adevărat. Mâinile le întind cu durere în suflet și ud pământul cu lacrimile mele.

,,Dăruiește – spun – dulcea mea suflare, Hristoase, viața mea; dăruiește harul Tău robului Tău și izbăvește-l pe el de vrăjmașii care l-au înconjurat; toate alungă-le și le preschimbă minunat în liniște și pace, așa cum obișnuiește să facă puterea Ta dumnezeiască. Că tu ești ajutorul și puterea, mila și milostivirea, și Ție slavă înălțăm, acum și în vecii nesfârșiți”.

Acestea toate le spun și le săvârșesc, iubitul meu fiu, eu, smeritul tău Părinte duhovnicesc, de la prima scrisoare din care am aflat despre chinurile tale. Și iată, în timp ce eram în mare luptă a sufletului pentru tine, a venit și coșul Celui ce aduce tuturor bucurie. Și de îndată am căutat să aflu noutăți despre tine. Dar cum am văzut că nu s-au terminat chinurile, iarăși m-am întors la rugăciune. Și mâncând din măr, sufletul meu binecuvânta pe Dumnezeu și mă rugam sa fii binecuvântat de Tatăl, Fiul și Sfântul Duh; de Una, Sfântă, Cea Deoființă și Nedespărțită Treime, singurul izvor al tuturor bunătăților și a toată binecuvântarea.

Îmi scrii că te străduiești să săvârșești lucrul lui Dumnezeu. Dacă vei reuși să-l duci la bun sfârșit, cu harul lui Dumnezeu să știi că l-ai săvârșit, iar de vei fi împiedicat în vreun fel, să nu te întristezi. Îl vei face altă dată, dacă aceasta este voia lui Dumnezeu.

Multe lucruri sunt oprite pentru un timp, deoarece nu a sosit ceasul lor; altele, pentru ca oamenii înșiși le stau împotrivă – pentru ca, așa cum ne spun sfinții, oamenii pot sta împotriva voii lui Dumnezeu ani mulți și altele, pentru că nu este voia lui Dumnezeu să se înfăptuiască. Sunt fără de număr exemplele în Viețile Sfinților, pe care și Prea Cuvioșia ta le citești. Dar și din experiența proprie ai cunoscut deja multe.

De aceea, oricum s-ar învârti cercul vieții noastre netrebnice, trebuie să rămâi neclintit și ca Atlas să duci pe umerii tăi greutățile vieții, din moment ce, așa cum îmi spui, ai fost chemat să fii pastor al multor oi.

În timp ce eu, așa cum s-a dovedit, am fost chemat să păzesc stâncile, ca unul care nu m-am învrednicit de un astfel de har și nevrednic sunt și de slujirea cuvântului.

Vai mie, sărmanul și netrebnicul, dacă nu cercetez acestea și nu recunosc darurile fratelui meu ! Ce răspuns voi da la ceasul Judecății ? Căci numai o data sau de doua ori am fost prins de capcana lingușirii și, încercând să ies, am eșuat. Și acum mă mai lupt.

Vai mie, sărmanul și bătrânul ! De doua ori m-am împotrivit din neștiința voii lui Dumnezeu. Cu ce cuvânt să mustru nenorocitul meu suflet ? În ce fel să atrag milostivirea Domnului meu ? Sau ce lucru plăcut lui Dumnezeu să săvârșesc ? Vai mie, sărmanul ! Că s-au terminat lacrimile din ochii mei. Noapte neagră m-a cuprins și fără simțire am primit lauda de la părinții de aici. Să facă mila Dulcele Iisus, pentru rugăciunile Sfinților noștri Părinți.

Am ieșit din aceasta, părinte, și aducându-mi aminte de zilele cele de demult m-am ridicat. Iartă-mă pe mine, părintele tău; în ciuda acestui fapt, te-am născut de la Duhul cel Dumnezeiesc.

Laura S.
  • Laura S.
  • Studii:
    Facultatea de Teologie Ortodoxă
    Ocupație:
    Profesoară, mamă, soție și blogger.

Lasă un răspuns