Ah, fiul meu ! Omul nu este niciodată cu desăvârșire rău

Sfântul Iosif Isihastul | Mărturii din viața monahală

Scrisoarea a 53-a

,,Sunt cel mai fericit dintre oameni. Trăiesc fără nicio grijă, mă bucur de dulceața isihiei fără nicio întrerupere. Chiar și atunci când mă părăsește harul, că un alt har, liniștea se așterne în locul lui și par mai mici durerile și necazurile viețuirii celei rele și ostenitoare. Amestecul de har și de necazuri nu va înceta toată viața aceasta, până la ultima suflare.”

Această scrisoare a lui Gheron Iosif Isihastul exprimă regretul acestuia pentru faptul că fiul său duhovnicesc s-a îndepărtat de el și nu i-a mai scris demult, măcar câteva rânduri. Cu toate acestea, părintele a continuat să se roage pentru el cu și mai multă dragoste, parcă. Îi reamintește fiului său de convorbirile lor și de toate momentele frumoase petrecute împreună în coliba sa sărăcăcioasă, atât în liniște, cât și în rugăciune. Cuviosul îi mai spune că este cel mai fericit dintre oameni, bucurându-se fără griji de dulceața isihiei și de prezența harului.
/ editoarea



Am pătimit mult, bunul meu fiu, pentru ca fiu al lui Iosif cel păcătos să te arăt pe tine. Apoi am suferit nespus de mult pentru că m-ai părăsit. În timpul din urmă iarăși te-am iubit foarte mult. Și mă întorc înlăuntrul meu și de acolo strig : Fiul meu ! Fiul meu ! Unde ești ? Unde se îndreaptă fiul meu ? Unde ai lăsat, copilul meu, sarcina mică a ascultării și de ce ai voit să iei asupra ta sarcina grea a lui Sisif ?

Acestea spunându-ți, rămân cuprins de tăcere, prin tăcere dorind să te fac să înțelegi restul. Iarăși îmi amintesc slujirea ta cea buna, de care acum sunt lipsit, și am uitat pelinul pe care mi l-ai dat să-l beau părăsindu-mă.

Ai venit, ai plecat iarăși, fiul meu, și ai spus că vei scrie. Am așteptat două rânduri de la tine. Iarăși a râs de mine iubitul meu fiu, mi-am spus. Cu puțin înainte, numai ce a venit bunul nostru diacon și mi-a adus plicul. L-am deschis cu mare, nespusă bucurie – ca să văd ce scrii – dar din nefericire în locul scrisorii am găsit ceva cu care mi-ai astupat gura; ,, cinci sute ” la număr. Ca și când mi-ai spune :,, mănâncă și taci ” ! Bună și aceasta, copilul meu, și îți mulțumesc cu adevărat. Dar m-ar fi bucurat mai mult câteva rânduri din partea ta.

Ah, copilul meu ! Omul nu este niciodată cu desăvârșire rău. Are și lucrurile sale bune și pe cele rele. Atunci când îți aduci aminte de lucrurile lui bune, îi dorești tot binele, te bucuri cu tot sufletul, rogi pe Dumnezeu pentru el. În cele rele ale sale nu este el de vină, ci vrăjmașul nostru diavolul. De aceea îți spun să nu te întristezi, fiul meu, nu-ți mai aduce aminte de trecut. Acelea au trecut. Au venit altele și mai mari pe capul meu, încât ale tale mi se par ca o bună mireasmă. De atunci mă doare și mă rog mai mult pentru tine.

Deci nu te întrista. Oameni suntem și fii ai fărădelegii, având ca temelie a strămoșilor noștri păcatul. De aceea, Domnul Hristos ne va arăta înțelegere și, pentru pocăința noastră, toate ni le va ierta.

Tu nu uita convorbirile noastre pe care le purtam noaptea în coliba mea sărăcăcioasă atunci când ai venit la mine; posturile pline de bucurie, zilele cu liniște și cu tăcere deplină, rugăciunea neîntreruptă; mireasma îmbietoare la rugăciune și meditație a crinilor pustiei; pe iubitul nostru Gheron Arsenie, care ți-a făcut dulceața și care te tachina cu blândețe. Acestea toate să ți le amintești. Iar celelalte, că ne-ai părăsit, nu ți le mai aminti, pentru că îți provoacă amărăciune. Îți ajung cele pe care le tragi acum.

Am uitat să-ți scriu că am mai zidit separat încă o colibioară. Nu am terminat-o încă. Deocamdată stau alături, într-o mică peșteră. Am făcut-o pentru că vorbeam seara cu Gheron Arsenie și îmi stricam liniștea. Deja, acum, am multă liniște.

Sunt cel mai fericit dintre oameni. Trăiesc fără nici o grija, mă bucur de dulceața isihiei fără nici o întrerupere. Chiar și atunci când mă părăsește harul, că un alt har, liniștea se așterne în locul lui și par mai mici durerile și necazurile viețuirii celei rele și ostenitoare. Amestecul de har și de necazuri nu va înceta toată viața aceasta, până la ultima suflare.

De aceea și Filip Macedoneanul, după cum ne spune istoria, când i-au fost aduse trei știri pline de bucurie și de cinste, și-a scos inelul sau de mare valoare și l-a aruncat în mare pentru a micșora prin pierderea inelului bucuria cea peste măsură, ,, ca nu cumva să-mi vină împreună și necazurile și să nu le pot suporta „.

Vezi, fiul meu, deși lipsiți de har, adevărul lucrurilor îi înțelepțea să răscumpere diferitele situații și să viețuiască cu multă măsură.

Cu cât mai mult noi, creștinii, care gustăm din belșug darurile lui Hristos, suntem datori să ne petrecem viața cu măsură dumnezeiască, răscumpărând timpul și suportând cu răbdare toate relele acestei vieți trecătoare !

Da, fiul meu. Cât trăim în această viață nu avem odihnă. În aluatul său, viața aceasta are frământate și chinurile. Toate sunt amestecate. Fericit este cel ce are înțelepciunea de a câștiga din toate.

Poate că cele care ne par rele, tocmai acelea ne aduc mai mult câștig în sufletele noastre, atunci când le suportăm fără cârtire.

Oricum, te minunezi cum se întorc, cum se rotesc toate cele trecătoare, toate deșertăciunile acestei vieți. Într-o singură clipă, cei dintâi devin cei din urmă și cel din urmă cei dintâi.

Laura S.
  • Laura S.
  • Studii:
    Facultatea de Teologie Ortodoxă
    Ocupație:
    Profesoară, mamă, soție și blogger.

One Comment

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: