Canalul YouTube al Mitropoliei de Nafpaktos, al mitropolitului Ierótheos Vlachos, a început să posteze cu subtitrări în românește!

O știre care ne aduce multă bucurie și prin care se arată lucrarea Harului lui Hristos, care-i înnoiește pe cei credincioși și face ca dragostea să crească, iar toată Biserica să fie Una și Sobornicească. Deoarece nimic nu este mai bun decât respectul și dragostea lui Dumnezeu. Acestea sunt așa de sfinte, așa de dumnezeiești și de bune, încât îl fac pe om să uite de sine și să trăiască întru totul prin dragostea față de aproapele său, dragoste în care se află Hristos, în care se află „Împărăția Cerească” și Patria veșnică a creștinilor ortodocși.

2 Comments

  • Minunată lucrarea aceasta a Harului, Părinte.
    Ce-ar fi lumea fără dragostea lui Dumnezeu? Ce-ar fi omul fără dragostea Lui?
    ,,1. De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător.
    2. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
    3. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește.
    4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește.
    5. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul.
    6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
    7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă.
    8. Dragostea nu cade niciodată. (Imnul dragostei – I Cor. 13;1-8). ”
    Mulțumesc, Părinte Nectarie, cu dragoste în Hristos, pentru toată lucrarea duhovnicească!

  • Ce-aș fi eu fără Tine?
    Țărână și nimic.
    Ce-aș fi fără Iubirea-Ți curată și aleasă?
    Ce-aș fi fără de Harul cel Sfânt al lui Hristos?
    Nimic de ieri, de astăzi.
    Nimic de nicăieri!
    Prin tot ce am, azi, Doamne,
    Ție îți mulțumesc.
    Ești Sursa și
    Izvorul prin care-mi curge Viața.
    Ești Lume și Lumină,
    Ești nepătruns Cuvânt.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: