Pustiul are alt fel de războaie; în lume sunt altele, multe și diferite

Scrisoarea a 54-a

«Multe ai aflat când ai fost aici; dar multe înveți și acum, acolo unde ești. Fii cuminte mai departe și umblă cu grijă; ,,vezi care este voia lui Dumnezeu, căci zilele sunt rele”. Învață să răscumperi timpul și împrejurările


În această scrisoare, Gheron Iosif îi scrie fiului său despre diferența dintre războaiele din pustiu și cele din lume, dar oriunde s-ar afla și orice război ar duce, acesta se poate birui numai prin răbdare. În continuare îi spune despre grija și voia lui Dumnezeu, fără de care nu cade ,,nicio frunză din pom”. Cuviosul îi mai scrie despre luptele și încercările care vin pe măsura fiecăruia pentru curățirea de patimi și desăvârșire.

Vezi că și tu singur ai înțeles, din experiența ta, că oriunde ne aflăm, fiul meu, avem nevoie de multă răbdare ! Pustiul are alte războaie; în lume sunt altele, multe și diferite. Așadar, îndrăznește și, din moment ce ți-ai ales o sarcină, poart-o cu frică de Dumnezeu.

Crede-mă, fiul meu, că voi forța puterea mea cea slăbită și amorțită de atâtea osteneli și mă voi ruga la Dumnezeu să nu pățești niciun rău din cele ce le provoacă, cu timp și fără timp, vrăjmașii credinței noastre. Dar dacă ți-e scris de sus ca pentru folosul sufletului tău să pățești ceva, mă rog lui Dumnezeu să-ți dea curaj sufletului și răbdare.

Nu te teme. Masonii la multe se gândesc și multe vor să facă, dar nu vor reuși dacă nu îngăduie Stăpânul tuturor. Fără voia Lui, a spus El Însuși, nici fir de păr din cap nu cade și nicio frunza din pom. El va risipi planurile lor. Ne sunt de ajuns cele ce suferim acum.

Pentru mai târziu se va îngriji Dumnezeu, care ne are pe toți și în care trăim toți. Tu cu Dumnezeu să începi și cu Dumnezeu să sfârșești, și nu te teme de ispitele care revin asupra ta deoarece, cu harul lui Hristos, acestea se vor risipi ca fumul. Cât despre ispita despre care îmi spui, cred că adevărul este următorul : pentru ca acest diavol să te ispitească astfel înseamnă că ceva bun se petrece, lucru care-l deranjează și-l neliniștește. Dar și tu, ispitit fiind, câștigi foarte multe. În afară de plata răbdării, devii mai practic, mai înveți de la oameni și altele. Dacă nu se lovește piatra de piatră, nu iese scânteia; bărbatul neîncercat este întru toate nepriceput.

Multe ai aflat când ai fost aici; dar multe înveți și acum, acolo unde ești. Fii cuminte mai departe și umblă cu grijă; ,, vezi care este voia lui Dumnezeu, căci zilele sunt rele „. Învață să răscumperi timpul și împrejurările.

Și ceea ce ți se întâmplă acum va trece, dar altceva se va ivi, pentru că vrăjmașul nostru nu se liniștește niciodată. Nu ai văzut ce a spus Dumnezeu, întrebându-l despre Iov ? Același lucru se întâmplă cu fiecare dintre noi. Încercarea vine pe măsura fiecăruia. Trebuie să rabzi pentru ca să ieși biruitor. Cel care rânduiește luptele, Hristos, de aceea îngăduie ispitele, ca să câștigăm biruințe împotriva vrăjmașului, să ne spălăm de patimi și să ne desăvârșim.

Așadar, lupte și răbdare. Nu te lăsa. Nu întoarce privirea înapoi. Când vezi că ai obosit, fă un drum până aici și te vei odihni. Iei puteri noi și te întorci din nou la luptă. Lupta este pentru toată viața, iar ispita, oriunde ești, oriunde te așezi, este alături de tine. Ai crezut că, plecând de aici, va înceta războiul. Acum însă ai înțeles foarte bine că nu există niciun loc fără ispite. Omul este dator ca, acolo unde luptă, acolo să iasă biruitor, pentru a rușina și produce necazuri diavolului și pentru a face bucurie și a aduce slavă lui Dumnezeu.

L. S.
  • L. S.

Lasă un răspuns