Învață pe ceilalți să se roage, să spună neîncetat „rugăciunea”

Scrisoarea a 55-a

,,Rugăciunea inimii nu se teme de rătăcire. În afară de faptul că cineva ar fi pătimaș și rătăcit de la sine. În rugăciunea inimii, numai ce pătrunde mintea în inimă, deodată dispare întunericul, se așterne pacea, se liniștește totul, se bucură, se îndulcește, se oprește, se curățește.”

În prezenta scrisoare citim despre bucuria Cuviosului Iosif Isihastul și binecuvântările, pe care le da ucenicului său, acum, după cum se pare, deja stareț, sau îndrumător al unei comunități monahale. Avem nenumărate exemple, când părinții, fie biologici, fie spirituali, binecuvântează pe fiii lor duhovnicești și această binecuvântare rămâne lucrătoare pe toată viața, și peste generații. Abraham îl binecuvântează pe Isaac; Isaac îl binecuvântează pe Iacob. Profeții Vechiului Testament, chiar și oamenii simpli, știau ce înseamnă binecuvântarea părinților. În această privință, ar fi exemple nenumărate și în Noul Testament. Chiar la Sfinții Apostoli, pe care îi vom sărbătorii peste câteva zile, precum și la ceilalți Sfinți Părinți ai Bisericii Ortodoxe. Dar poate că ar fi indicat să-l aducem ca exemplu pe Starețul Tadeu de la mănăstirea Vitovița, Serbia de Răsărit, pe Valea Moravei și Valea Mlavei. Părintele Tadeu le cerea fiilor săi duhovnicești, care doreau să plece în monahism, să obțină întâi binecuvântarea părinților lor (biologici). El învăța pe toți, explica și spunea, că binecuvântarea tatălui și a mamei îl ajută pe fiu să devină călugăr, să depășească încercările și îl însoțește, această sfântă dorință, binecuvântare părintească, pe fiu să crească și să ajungă om serios duhovnicesc. După explicațiile sale, succesul celui întrat în monahism depinde de binecuvântarea părinților săi – a mamei și a tatălui. Este larg cunoscută această învățătură a Starețului Tadeu în BOS. Și acest aspect nu e de neglijat, deoarece, acela care a știut să asculte de părinți săi naturali va știi și va putea mult mai ușor să ascute și să-i respecte pe părinții spirituali. Dar despre cei care au intrat în monahism și nu ascultă nici acolo de părinții duhovnicești, ce vom spune? Ne vom aminti de Sfântul Siluan Athonitul, care scrie, cu toată smerenia, blândețea și îndelung rădarea sa, că unora neascultători din mănăstiri, mai de folos le-ar fi fost să rămână în lume decât să intre în monahism și să nu mai atragă judecată și chinul asupra lor înșiși.
În scrisoare vedem cu câtă bucurie îl binecuvântează Gheron Iosif, marele isihast, pe acest ucenic al său, acum, deja părinte duhovnicesc al multora. El îi transmite din toată inima, toată binecuvântarea sa, sprijinul, harul. Atât de mult îl odihnise duhovnicește aceste călugăr pe duhovnicul său, pe Gheron Iosif, că primește binecuvântările sale și în această lume și după plecarea duhovnicului. Și, după învățătura monahală, acesta și este secretul reușirii unor duhovnici mari și a unor obști – au știut să se nevoiască și să obțină binecuvântarea părintelui duhovnicesc, care rămâne cu ei.

Alt aspect al scrisorii este acela al explicării și expunerii detaliate a practicii rugăciunii minții, care după cum se exprimă părintele Iosif, nu rătăcește pe cel care o practică. Dar timpul, sau chiar experiența puțină, nu ne permite să comentăm și descriem pe larg această lucrarea, și după cum ne inspiră duhul Tradiției noastră, e mai în curând de dorit să dăm loc cuvintelor înaintașilor / părinților /, care deja au experiența și s-au arătat îndrumători iscusiți și medici experimentați ai călătoriei și ai vindecării duhovnicești.

ierom. Nectarie (R. )
/ via editor L. S

Fiul meu, părinte binecuvântat, milă, luminare, putere, pace și iubire, și îmbelșugat harul Domnului să fie peste sufletul tău binecuvântat.

Dumnezeu să-ți trimită înger bun înaintea feței tale pentru a-ți îndrepta pașii pe calea păcii după voia Lui cea sfântă.

Fiul meu, cu adevărat preaiubit, care prin nobilele tale sentimente ai câștigat iubirea mea.

,,Să se bucure sufletul tău copleșit de lumina cea îmbucurătoare. Ca pe Moise să te acopere pe tine Acoperământul Sfânt al Răsuflării noastre celei preadulce, al Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, împreună cu toți fiii tăi, așa cum a văzut în Constantinopol dumnezeiescul Andrei, cel nebun pentru Hristos. Să curățească dulcele Iisus cu pecetea Sa cea sfântă mintea și inima ta și toată lucrarea ta cea iubitoare de Dumnezeu, pentru ca să nu găsească vrăjmașul loc de lucrare. Să încununeze și să binecuvânteze Domnul la cea de-a doua Venire a Sa faptele tale cele bune, săvârșite cu dragoste de la începutul și pana la sfârșitul vieții tale. Să îmbogățească pe toți fiii tăi cu darul Său cel bogat și harul ceresc, să se facă flori bine mirositoare ale paradisului, pentru ca văzându-le să se bucure inima ta în ziua aceea.”

Mă bucur și eu, cel lipsit de orice lucru bun, văzându-vă pe voi ca pe niște flori răspândind mireasma faptelor bune. Aceasta îmi aduce bucurie și veselie și bogăție în sărăcia mea, lauda multă; pentru că sunt părinte al unui fiu bun și bunic al multor nepoți. Prin lucrările tale duhovnicești Se slăvește Tatăl, Se bucura Fiul și Se veselește Duhul Cel Sfânt.

Mulțumirea mea cea multă către Domnul se urcă până în al șaptelea cer. Stau mărturie rugăciunile mele. Te rog, să-mi trimiți numele celor care sunt în jurul tău sa le pomenesc atunci când mă rog.

Învață pe toți să se roage cu mintea, să spună neîncetat rugăciunea : ,,Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”.

La început cu buzele, apoi cu mintea. Apoi cu mintea și cu inima. Și vor afla, astfel, în curând calea vieții, poarta paradisului; poate chiar această rugăciune va deveni paradis înlăuntrul lor.

Rugăciunea inimii nu se teme de rătăcire. În afară de faptul că cineva ar fi pătimaș și rătăcit de la sine. În rugăciunea inimii, numai ce pătrunde mintea în inimă, deodată dispare întunericul, se așterne pacea, se liniștește totul, se bucură, se îndulcește, se oprește, se curățește. Se bucura și devine curat de patimi ca un copil mic. Mădularele trupului care smintesc pe om atunci devin liniștite, umile.

De aceea, cine dorește, să încerce această miere, și se va face în el izvor de bucurie și veselie duhovnicească. În afară de faptul că este cineva viclean, ipocrit, invidios, iubitor de arginți, iubitor de plăceri, însetat de glorie, pătimaș în general și vrea să se roage pentru a rămâne cu bună voie în patimile sale, fără părere de rău și fără să dorească îndreptarea. Acela disprețuiește pe față lucrarea rugăciunii și mila Domnului. Rugăciunea ajută pe toți, dar fiecare trebuie să se străduiască după putere. Iar Dumnezeu, după dorința fiecăruia, îi dăruiește harul Sau. La cel care se roagă și nu se pocăiește, sau rugăciunea se va opri, sau cel care se roagă se va rătăci. În special femeile sunt cele care înaintează mai ușor în rugăciune. Mai ales datorită spiritului de renunțare de sine și ascultării pe care o arată față de duhovnicul lor. Dar, pe cât de repede înaintează, pe atât de ușor se și rătăcesc, dacă pășesc fără atenție.

Nu este numai rugăciunea, ci și atenția. Să fii cu trezvie în ceea ce privește gândurile, să le stăpânești cu multă iscusință. Altfel, te vor stăpâni ele. Și vei deveni jucărie a demonilor. Nu am văzut suflet rugător care să înainteze fără mărturisirea completă a gândurilor ascunse.

Fiul meu, vrei să zdrobești capul șarpelui? Spune toate gândurile tale cu claritate la spovedanie. În vicleșugul gândurilor stă puterea diavolului. Ții gândurile în tine? Acesta se ascunde acolo. Le arăți la lumină? Dispare. Și atunci se bucură Hristos, rugăciunea înaintează și lumina harului aduce mângâiere, liniștește mintea și inima ta.

Așadar, părinte dragă, această femeie despre care îmi scrii este un suflet sfânt. Dar ai grijă să-i explici cele ce-ți scriu aici, pentru ca să fie cu atenție. Vrăjmașul nu doarme și urăște oamenii și face orice pentru a-i insela. Aceasta femeie, pentru ca sufera atat de mult din partea barbatului ei, este mângâiată de Dumnezeu cu astfel de mângâieri și vedenii. Dar nu trebuie să considere ca principala putere a sufletului toate acestea, deoarece va interveni cel viclean și repede o va răsturna.

Principala putere a ,, rugăciunii ” și puterea doritoare a sufletului stă în curățirea inimii prin intermediul rugăciunii minții. Ce spune Domnul? ,,Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu ” . Nu spune: ,, Fericiți cei ce au vedenii, revelații, descoperiri”. De aceea nu trebuie să se bucure mult de acestea, chiar dacă vin de la Dumnezeu. Să se bucure atunci când vede că mintea a găsit inima și rămâne înlăuntrul ei.

Atunci se liniștește tot trupul, își află liniștea și sufletul, tresaltă inima, se luminează toate puterile minții și curg lacrimile șuvoi. Toate poate să le prefacă cel viclean, dar acestea despre care vorbim acum nu poate să le imite. Și altceva : atunci când vede ceva să nu spună decât duhovnicului, nimănui altcuiva.

Toate acestea se întâmplă acum pentru că suferă foarte mult și pentru că are mare simplitate și multă frică de Dumnezeu. Dar ele nu rămân până la sfârșit. Când cel viclean va găsi modalitatea potrivită, le va răsturna. Și după aceea se preschimba în rătăcire. De aceea este nevoie de multă atenție și de smerenie. Să se socotească pe sine ca un vierme pe pământ. Să primească drept adevărat numai ceea ce îi va spune duhovnicul său. Iar dacă începe să primească toate acestea, peste puțin timp se va îmbolnăvi mintea ei și va primi toate lucrările diavolești și prostești ca adevărate și ca trimise de Dumnezeu.

Ce va fi după aceea ? Omul devine batjocura diavolilor. Îl vor înșela cu lucruri scrise și cu vedenii, cu viziuni și descoperiri, cu simboluri și numere, cu prejudecăți și ghicitori și o mulțime de alte superstiții. Dumnezeu să ferească de o astfel de rătăcire.

De aceea, părinte, ai grija și Cuvioșia ta să o smerești întotdeauna, ca nu cumva să se întâmple să se schimbe și să fie stăpânită de mândrie.

Cât despre fratele care face rugăciunea, ai grija să-l îndrepți cu cele ce îți spun acum, pentru a se vindeca de suferința sa. Acest lucru l-au pățit și unii călugări aici, la noi. Nu este har această lucrare. Este zel, sânge, putere, demon, patimă, sete, orgoliu, dragoste; toate la un loc amestecate. Trebuie să intre fiecare la locul sau, și abia atunci va fi bine.

Întâi de toate, are nevoie la început de post foarte aspru. Să se subțieze sângele, să se smerească inima din care izvorăște plăcerea cea necuviincioasă. Trebuie apoi să-și impună și alte strădanii în timpul nopții, care să ajute rugăciunea. Apoi, trebuie să fie foarte atent cu mintea, să nu fugă mai jos de inima, la cele de sub pântece. Să nu-și imagineze diferite alte lucruri. Să o păstreze nemișcată în vârful inimii. Să nu respire des, ci să spună aproximativ de cinci ori rugăciunea la o respirație, sau de mai multe ori, dacă se poate. Și, dacă simte că se trezește trupul, să se scoale în picioare și să-și țină respirația cât poate rezista. Iar dacă ii trece multă placere prin inima, acesta să o împiedice, să nu o caute, ci să o respingă.

Iar când va veni harul, vor înceta toate planurile vicleanului, pentru că acesta le anulează pe toate. Harul vine ca adiere ușoară, ca suflare foarte fina și binemirositoare și, mai întâi, face să moară trupul și înviază sufletul. Luminează mintea și-l învață pe om toate. Citește scrisoarea și la obște, ca să audă toți, să învețe să se smerească. Sunt unii care aleargă fără frâu, fără măsură și fără discernământ. Eu așa văd lucrurile de aici, așa mi se arată.

Omul nu trebuie numai să alerge, ci trebuie să măsoare și diferitele stadii. Nici să rămână în urmă, sau să neglijeze alergarea, nu trebuie. Mi se pare ca sunt unii care sunt biruiți de somn. Ai grijă de ei ca să nu-și neglijeze îndatoririle lor, pentru că fiecare zi se măsoară cu ale sale. Să pună, așadar, din nou început bun. Să se silească pentru a lucra rugăciunea. Să se adune și să păstreze mintea în inima și să spună rar rugăciunea. Noi le dorim ca să afle cât mai repede mila Domnului.

Spune-le ca, mai întâi, să coboare o dată cu respirația mintea în inimă. Apoi, răsuflarea să intre și să iasă o dată cu rugăciunea, iar mintea să rămână înlăuntru. Să fie ținută acolo cu forța. Să nu fie lăsată nicicum să iasă. Și dacă va reuși să stea, atunci se săvârșește întâlnirea a doi îndrăgostiți, care nu s-au văzut de mulți ani. Iubire, bucurie și gingășie cerească. Dar la început este nevoie de multă osteneală și multă transpirație.

Laura S.
  • Laura S.
  • Studii:
    Facultatea de Teologie Ortodoxă
    Ocupație:
    Profesoară, mamă, soție și blogger.

Lasă un răspuns