Cuvinte de Invatatura, Credinta …si Sfintii Apostoli Petru si Pavel


            A spune despre cineva ca este crestin inseamna, de fapt, ca este botezat, (adica de trei ori afundat) in apa sfiintita in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. ”Mergeti, invatati toate neamurile, botezandu-le in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh” (Mt 28,19), si iarasi: ”cel ce va crede si se va boteza se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi (Mc16,16). Omul de dinainte de botez devine altul dupa botez – desi este acelasi. Devine altul, adica altfel pentru ca nu mai viaza in afara Luminii necreate dumnezeiesti, ci se uneste cu Aceasta, se imbraca cu Ea prin credinta si marturisire: ”Cati in Hristos v-ati botezat! in Hristos v-ati si imbracat!” (Gal 3,27).

“Lumina este Tatal, Lumina este Fiul, Lumina este Duhul” scria Sfantul Ioan Damaschinul. Si doar in aceasta Lumina prin Care toate cele ce Sunt au luat fiinta, putem dobandi cunoasterea adevarului: ”Eu sunt Lumina Lumii; cel ce imi urmeaza Mie, nu va umbla in intuneric ci va avea Lumina Vietii!” (In 8,12);

“Eu si Tatal  Meu una suntem!” (In 10,30); toate mi-au fost date mie de catre Tatal meu si nimeni nu cunoaste pe Fiul decat numai Tatal, nici pe Tatal decat numai  Fiul si cel caruia va voi Fiul sa-L descopere (Mt11,27). Nimeni nu poate sa vina la Mine, decat daca il va trage Tatal” (In 6,44) prin puterea Duhului Sfant. ”Peste care vei vedea Duhul pogorandu-se si ramanand peste El, Acela este cel ce boteaza cu Duh Sfant” (In1,33)

Credinta vie si adevarata inseamna traire spirituala. Aceasta “traire” poate fi inteleasa ca o simtire duhovniceasca aparte. Este acea stare de spirit in care omul se descopera pe sine prin harul lui Dumnezeu. Si de aceea o astfel de credinta se numeste “lucratoare”. Pentru ca ea demonstreaza ca intre rugaciunea omului si voia lui Dumnezeu exista un accord. Acestia se asculta reciproc: „Cand Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptatii mele! (Ps 4,1); ”Celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: in numele Meu, demoni vor izgoni; in limbi noi vor grai; serpi vor lua in mana, si chiar ceva datator de moarte de vor bea, nu-i va vatama; peste cei bolnavi isi vor pune mainile si se vor face sanatosi!”

O astfel de stare duhoniceasca arata ca puterea omului credincios sta toata numai in puterea Domnului Dumnezeu. Si Sfantul Apostol Pavel (pentru credinta sa fierbinte si plina de ravna ) L-a vazut pe Hristos cel Inviat, care I S-a aratat pe drumul Damascului intr-o lumina cereasca orbitoare: ”Saule, Saule, de ce Ma prigonesti?” (Fa9,4), desigur nu despre o ura personala fata de Iisus Hristos era vorba, ci despre o ravna aprinsa (din fidelitatea inumii) pentru credinta stramosilor pe care si-o asumase cu toata seriozitatea. Ceea ce nu se intampla prea des. Nu intamplator exclamase Mantuitorul la un moment dat: ”nici in Israel n- am aflat atata credinta!” (Lc7,9)

Problema fundamental a vietuirii cu adevarat crestinesti o reprezinta discrepanta dintre cunoasterea (zisa “teoretica”) a invataturii de credinta si aplicarea ei in practica vietii cotidiene: ”Dupa roadele lor ii veti cunoaste” caci “orice pom bun face roade bune, iar pomul rau face roade rele” (Mt7,16-17).

Dezbinarile dintre crestini au scos de fiecare data la iveala anumite caractere umane descriese  in popor prin expresia ”cozi de topor”, despre care Sfantul Apostol scrie: ”de desartele vorbiri  lumesti fereste-te, caci ele vor spori nelegiuirea tot mai mult” (2 Tim 2,16), “fereste-te de intrebarile nebunesti, stiind ca dau prilej de cearta” (2 Tim 2,23) si de “galcevile necurmate ale oamenilor stricati la minte si lipsiti de adevar, care socotesc ca evlavia este un mijloc de castig. Departeaza-te de unii ca acestia (1Tim6,5), “avand infatisarea adevaratei credinte, dar tagaduind puterea ei. Departeaza-te si de acestia!” (2Tim3,5), ”de omul eretic, dupa intaia si adoua mustrare departeaza-te” (Tit3,10).

Acordul dintre “teorie” si “practica” implica neindoielnic o anumita responsabilitate.

“Luati seama, fratilor, ca sa nu fie cumva in vreunul din voi o inima vicleana, care sa va departeze de la Dumnezeul  Cel Viu” (Evr3,12). Atat timp cat nu crezi cu adevarat toate cele descoperite lumii prin Sfintele Scripturi ale Sfintilor Prooroci si Apostoli, in Cronici, Epistole si Psalmi ,de fapt ochii iti sunt tinuti sa nu-L cunosti, iar sufletul ti-e gol, strain si insingurat, caci nici martor nu esti al minunilor Lui si nici nu mai esti partas la frangerea painii: ”a fost cunoscut de ei la frangerea painii” (Lc24,35) Doar ca sa tii lumanarea aprinsa in mana (oricat de curate e ceara din care e facuta) fara ca sa si implinesti cu fapta, bunatatea, dreptatea si adevarul-nu e de ajuns pentru indumnezeire. Dovada stau cele cinci fecioare ”fara-de-minte” care nu si-au agonisit (pe parcursul vietuirii pamantesti), untul-de-lemn al credintei implinite cu fapta; atunci cand Mirele a venit – “usa s-a inchis”(Mt25,10).

Aceste cinci fecioare simbolizeaza, de fapttocmai sufletele care (desi imbracate in lumina Sfantului Botez) din prea multa nepasare, trandavie si neluare aminte, au ramas straine de faptele Luminii.

Si de aceea raspunsul pe care Mirele il da la rugamintea lor ”Doamne, Doamne, deschide-ne noua!” (Mt25,11) are valente de verdict final apocaliptic neasteptat: ”Nu va cunosc pe voi!” (Mt 25-12). Asupra acestui lucru atrage atentia si marele Pavel: ”Caci ne-am facut partasi ai lui Hristos, numai daca vom pastra temeinic, pana la urma,inceputul starii noastre intru El” (Evr 3,14). Cu alte cuvinte, Apostolul neamurilor avertizeaza tocmai cu privire la datoria de a pastra si cultiva in mod corespunzator harul primit la Botez si sporit prin celelalte Sfinte Taine.

“Si cui s-a jurat ca nu vor intra intru odihna Sa, decat numai celor ce au fost neascultatori? Vedem dar ca n-au putut sa intre din pricina necredintei lor” (Evr 3, 18-19). Desigur avem permanent la indemana posibilitatea restabilirii in  har sau a restaurarii duhovnicesti prin recursul la Taina Pocaintei si fructificarea/împlinirea ei prin Taina Euharistiei – reperele fundamentale ale efortului de desavarsire.

Sa nu uitam, insa, ca  deja Sfantul Apostolul Pavel  (la cateva decenii dupa Invierea lui Hristos si Inaltarea Lui la Cer) ii indemna pe crestini cu astfel de cuvinte: ”Sa nu dormim ca si ceilalti , ci sa priveghem si sa fim treji!” (1 Tes 5,6), anume pentru a-si vedea fiecare propria stare duhovniceasca, din pricina caderii multora din har prin viclesugul celor trei uriasi de-suflet-ucigasi (nestiinta, uitarea si trandavia) (Evr2,1). ”Pentru aceea se cuvine ca noi sa luam aminte cu atat mai mult la cele auzite, ca nu cumva sa ne pierdem” (Evr2,1). Caci inca de pe atunci se gaseau destui care sa se considere pe ei insisi suficient de vrednici pentru a se impartasi oricand ar fi poftit din Trupul si Sangele Mantuitorului Hristos, dispretuind indemnul apostolic: ”Sa se cerceteze insa omul pe sine si asa sa manance din Paine si  sa bea din Pahar”. (Cor 11-28). Caci marele Pavel stia preabine faptul ca ”duhul este osarduito dar trupul este neputincios” (Mt 26,41). Si, desi arata intelegere pentru neputintele si slabiciunile firii omenesti, totusi nu accepta complacerea aceasta ca fiind normal si normative: ”Cum vom scapa noi, daca vom fi nepasatori la astfel de mantuire care, luand obarsie din propovaduirea Domnului ne-a fost adeverita de cei ce au ascultat-o?” (Evr2,3)

Fragmente din cartea „Cheile Imparatiei”  (pag 141-142, 222-225)
Autor Parintele Calistrat

By Gina Comănescu,
cu dragoste în Hristos

2 Comments

  • Dna Gina C.

    ne bucurăm că în articol subliniind unele din explicațiile părintelui Calistrat, reușiți să ne scrieți și prezentați un articol, plin de frumusețea cuvintelor neotestamentare, pline de har, lumină, pace, bucurie, cunoștință, speranță…

    Observ că se prezintă viața creștină începând cu botezul omului care se căiește:
    ”A spune despre cineva ca este crestin inseamna, de fapt, ca este botezat, (adica de trei ori afundat) in apa sfiintita in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. ”Mergeti, invatati toate neamurile, botezandu-le in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh” (Mt 28,19), si iarasi: ”cel ce va crede si se va boteza se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi (Mc16,16). Omul de dinainte de botez devine altul dupa botez – desi este acelasi. Devine altul, adica altfel pentru ca nu mai viaza in afara Luminii necreate dumnezeiesti, ci se uneste cu Aceasta, se imbraca cu Ea prin credinta si marturisire: ”Cati in Hristos v-ati botezat! in Hristos v-ati si imbracat!” (Gal 3,27).”

    După care articolul dvs. îl prezintă cititorului pe Domnul Iisus Hristos, Salvatorul celor care vin spre el:
    « “Lumina este Tatal, Lumina este Fiul, Lumina este Duhul” scria Sfantul Ioan Damaschinul. Si doar in aceasta Lumina prin Care toate cele ce Sunt au luat fiinta, putem dobandi cunoasterea adevarului: ”Eu sunt Lumina Lumii; cel ce imi urmeaza Mie, nu va umbla in intuneric ci va avea Lumina Vietii!” (In 8,12);»

    În continuare, articolul ne face cunoscută realitatea Preasfintei Treimi. Însuși fiul vorbește despre Tatăl, făcându-l cunoscut lumii. Dar în același timp subliniează că nimeni nu are cum să-l cunoască pe Tatăl Ceresc decât dacă îi va fi El făcut cunoscut de Fiul. Nici la mântuire, la învățarea și trăirea creștină nu vine nimeni decât dacă va fi atras de Tatăl, prin Sfântul Duh…
    “Eu si Tatal Meu una suntem!” (In 10,30); toate mi-au fost date mie de catre Tatal meu si nimeni nu cunoaste pe Fiul decat numai Tatal, nici pe Tatal decat numai Fiul si cel caruia va voi Fiul sa-L descopere (Mt11,27). Nimeni nu poate sa vina la Mine, decat daca il va trage Tatal” (In 6,44) prin puterea Duhului Sfant. ”Peste care vei vedea Duhul pogorandu-se si ramanand peste El, Acela este cel ce boteaza cu Duh Sfant” (In1,33)

    Credinta vie si adevarata inseamna traire spirituala. Aceasta “traire” poate fi inteleasa ca o simtire duhovniceasca aparte.

  • Multumesc Doamna Gina, pentru prezentarea deosebita!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: