Numele meu

de Gheron Iosif Isihastul


N’am scris defel numele meu, știut e tuturora,

iar tu, dacă nu îl cunoști, ascultă ca să’l afli;

obârșia lui – din nimic, pământ întâi făcut sunt,

pământ, dar, mă numesc, și lut, pulbere și țărână;

și din pământ m’a plămădit, m’a făcut Ziditorul,

cu suflet m’a împodobit, cuvântător, precum sunt;

și încă m’a făcut Monah, ca să’L slăvesc pe Dânsul.

Mai mult deci nu mai căuta, ca să nu’ți faci păcate.

Și tu, dar, mulțumește Lui, pe El slăvește’L, dară,

că vrednic e a Se slăvi, vrednic de mulțumire,

Tatăl cel fără început, Unul-Născut Lui Fiul,

și dimpreună Duhul Sfânt, Treimea cea Preasfântă.

de partea celor mântuiți să ne învrednicească

cu-ale preadulcei noastre Maici soliri atotcurate,

și-ale tuturor Sfinților molitve cuvioase. Amin

(Cuviosul Iosif Isihastul, Simțirea iubirii dumnezeiești, – Scrisori și poezii –, Editura Bizantină, 2020, pag.551-552)

6 Comments

  • O frumoasă poezie a Cuviosului Iosif Isihastul. Eu nu-mi amintesc de ele, dacă sunt din cartea lui cu scrisori ”Mărturii din viața monahală” sau au apărut altundeva, dar este frumoasă, specifică Sfântului Iosif.

    Mulțumim Laura. Bucură-te!

  • Această poezie apare în cartea ”Simțirea iubirii dumnezeiești, Scrisori și poezii”, a Cuviosului Iosif Isihastul, Editura Bizantină, 2020. Este o carte deosebit de frumoasă, atât prin conținut, cât și prin aspect. E o binecuvântare, o încântare și o bucurie să simți, să răsfoiești și să citești această carte.

  • Înțeleg acum, este vorba despre acea carte nou-apărută la ”Editura Bizantină” https://culturaduhului.art/2020/06/27/noua-aparitie-editoriala-cuviosul-iosif-isihastul-simtirea-iubirii-dumnezeiesti/. despre a cărei apariție am postat și noi pe blog. Însă, eu, doar am citit articolul de pe blogul din Sfântul Munte despre această nouă ediție, dar personal n-o am. Am scris, însă, în articol părerea mea despre carte și mă bucur să aud că este așa de calitate cum spuneți.
    Bucură-te!

  • Așa este, Părinte. Mărturisesc că așa am aflat și eu de această carte, citind articolul Sfinției Voastre. Mulțumesc.

  • Multumim pentru poezie doamna Laura! Doamne ajuta!

  • Bucuria este a mea. Doamne ajută!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: