Chipurile dragostei lui Dumnezeu

Dragostea lui Dumnezeu cea fără de margini nu a lăsat făptura Sa să se piardă, nici să fie chinuită de diavolul. Din marea Ta milostivire nu ai suferit, Stăpâne, să vezi neamul omenesc chinuindu-se de către dia­volul (Rugăciunea Botezului). De aceea, înda­tă după căderea celor întâi-zidiţi, Dumnezeu le-a arătat dragoste dându‑le ast­fel o dulce nădejde. În starea lor de cădere, primii zi­diţi şi toţi oamenii cei dinainte de Hristos, aveau drept mângâiere şi nădej­de cuvintele cele pline de dragoste şi afecţiune ale lui Dumnezeu: Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul[1].

Şi, într-adevăr, după mii de ani, când ve­­nit plinirea vremii, atunci a trimis Dumnezeu pe Fiul Său, Cel născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să‑i răs­cumpere, ca să dobândim înfierea[2].

Dragostea lui Dumnezeu ar fi putut afla multe chipuri de a scăpa de păcat pe omul cel zidit, însă El a ales să Se întrupeze pentru mântuirea noastră. Dumnezeu S‑a făcut om, nu ca să judece pe omul păcătos, ci ca să‑l mântuiască, să-l curăţească, să-l umple de har, să-l înalţe de la pământ la Cer, să‑i dăruiască din nou Raiul cel pierdut. O, dragoste a lui Dumnezeu! Sfân­tul Apostol şi Evanghelist Ioan scrie: Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică[3].

Însă, dragostea lui Dumnezeu nu s-a oprit aici, ci a aflat şi un alt chip ca să‑l mân­tuiască pe om. Şi astfel, Hristos a întemeiat Biserica Sa. Fericitul Augustin spu­ne că Biserica este Trupul lui Hristos, care dăinuieşte peste veacuri.

Biserica lui Hristos este spitalul sufletelor. Orice păcătos şi vinovat aleargă la Biserica lui Hristos ca să primească iertare de păcate, vindecare şi astfel să dobândească mântuire. Pentru fiecare păcătos, Biserica lui Hristos este Corabia mântuirii. Aşa cum corabia lui Noe l-a mântuit pe el însuşi şi pe copiii săi de potop, într-un chip asemănător şi Biserica lui Hristos, ca o altă corabie, mântuieşte din potopul păcatului pe toţi aceia care îşi află scăpare în ea. În afara Bisericii nu există mântuire.

Biserica lui Hristos, fratele meu, nu  este o născocire a oamenilor, o născocire a preo­ţilor, ci ea a fost întemeiată de Însuşi Hristos făcând-o spital al sufletelor şi al trupurilor. Luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v‑a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat‑o cu însuşi Sângele Său[4].

Toţi cei cu sufletele rănite, care îşi află scăpare în ea, se vindecă. Şi toţi cei care rămân în Biserica lui Hristos, se mântuiesc. Însă toţi cei care rămân în afara Bisericii, vor pieri. Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre lucrarea Bisericii următoarele: În ce chip corabia care se afla în larg i‑a mântuit pe cei care se găseau înăuntrul ei, tot astfel şi Biserica îi mântuieşte pe toţi cei care au pierdut drumul. Dar în timp ce corabia aceea izbăvea numai de la potop, Biserica face ceva mai mult. Ce vreau să spun? Corabia primea animale necuvântătoare şi izbăvea tot animale necuvântătoare; Biserica însă, primeşte oameni lipsiţi de raţiune şi nu nu­mai că îi mântuieşte, ci îi şi schimbă; Biserica primeşte corbi şi îi preschimbă în porumbei; primeşte lup şi îl face oaie. Căci atunci când intră aici omul care este răpitor şi ascultă cuvintele cele sfinte ale învăţă­turii, îşi schimbă caracterul şi în loc de lup, care răpeşte cele străine, devine oaie care îşi dă şi lâna sa.

În sfârşit, pentru a se putea omul curăţi de păcatul strămoşesc şi de păcatele proprii şi pentru a putea dobândi sfinţirea şi mântuirea sa, Dumnezeu Cel Sfânt ne‑a dat Sfintele Taine: Sfântul Botez, Mirun­gerea sau Sfântul şi Marele Mir, Sfânta Euharistie, Po­căinţa, Preoţia, Nunta şi Sfântul Maslu.

Taina Botezului şterge păcatul strămo­şesc şi orice păcat personal al omului[5]; ne face creştini şi ne dăruieşte harul înfierii. Botezul, care se numeşte şi baia celei de a doua naşteri, este uşa prin care omul intră în Biserica cea Sfântă a lui Hristos. Din nefericire însă, în loc ca după Botez creştinul să trăiască fără căderi şi păcate, el nu ia aminte, nu se nevoieşte atât cât trebuie şi atunci diavolul găseşte chipuri prin care să exploateze dorinţa cea vicleană şi aplecarea spre păcat, care se află înlăuntrul omului. Şi astfel, omul păcătuieşte şi după Botez, aflându-se înaintea lui Dumnezeu păcă­tos şi vinovat. Însă dragostea cea nesfârşită a lui Dumnezeu află din nou chipuri ca să‑l mântuiască pe om. El nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu. De aceea, Bunul Dumnezeu ne-a dat şi al doilea Botez, adică Taina pocăinţei şi a mărturisirii, care are putere să şteargă păca­tele de după Botez.

[1] Fac. 3, 15.

[2] Gal. 4, 4-5.

[3] In. 3, 16.

[4] Fapte 20, 28.

[5] Săvârşit până la Botez.

Extras din Greşit-am Ţie, Dumnezeul Meu, primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc!– Ieromonahul Cosma, Editura Evanghelismos.

Sursa:https://marturieathonita.ro/chipurile-dragostei-lui-dumnezeu/

One Comment

  • Ce mult poate să spună, cât poate să cuprindă, un articol de doar 1–2 pagini. Și numai acestă o pagină ar putea să schimbe viața unui om păcătos, dacă ar lua în serios cele citite, dacă ar crede că iubirea lui Dumnezeu cu adevarat așa este, cum citirăm…

    Bucură-te!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: