In memoria parintelui Arsenie (Papacioc)

Parintele Arsenie (Papacioc)…
Traire vie… Cuvinte vii!

…un prieten veșnic.

Arhimandrit Arsenie (Papacioc)


Despre Prea Cuviosul Parinte Arsenie (Papacioc) ar putea scrie si tinerii si copii si varstnicii.

Este si a fost acelasi om in Har si iubire atunci si acum cand se implinesc 9 ani de la urcarea sa la Cer; unul din stalpii ortodoxiei romanesti…

Fiecare om se naste sub semnul providentei pentru ca Dumnezeu pregateste nasterea fiecaruia.  Dar nasterea parintelui Arsenie a fost, cu adevarat, Darul lui Dumnezeu pentru toti cei ce la-au cunoscut.  Sigur a vorbi despre parintele Arsenie nu este atat de usor.  Vedem in fata noastra, cu ochii mintii, un munte inalt de lumina, intelepciune si de dragoste.

El, cu adevarat, a fost in primul rand un om al credintei si un invatator desavarsit al tuturor.

Stapanea foarte bine invatatura de credinta.  Din Scriptura citea pe de rost. Sfintia sa avea o comoara: a suflatului, mintii si a inimii, pe care a strans-o­ de-a lungul vietii! Din aceasta comoara scotea nestemate care ardeau indoiala, care semanau siguranta, care aprindeau in om dragostea pentru Dumnezeu. Avea puterea de a aprinde flcara credintei si a iubiriide Dumnezeu in toti cei care veneau la el, si chiar in cei indoielnici. Tocmai de aceea, parintele Arsenie n-ar fi putut sa ramana un pustnic toata viata, desi a iubit pustia: pentru ca Dumnezeu l-a harazit cu atatea daruri pe care sa le daruiasca oamenilor. Si s-a daruit din plin, s-a daruit la tinerete, s-a daruit la varsta maturitatii, si s-a daruit tot mai mult la batranete, care a fost numai una fizica. Parintele Arsenie nici in ultimile luni din viata nu era batran. Avea atata vioiciune, atata claritate in gandire si mai ales o imensa credinta: si aceasta credinta il facea prezent pe Dumnezeu Insusi in sufletul si viata sa. Tocmai de aceea raspunsurile pe care le dadea erau date ca si cum le-ar fi dat Insusi Dumnezeu! Am auzit raspunsuri date de parintele Arsenie la sute de intrebari niciunul cu vreo lipsa sau cu putinta de a fi interpretat. Toate cuvintele parintelui erau cuvinte de foc, erau cuvinte de duh, insotite de acea privire sfredelitoare care te patrundea pana in adanc.

Asa socotim:  ca Dumnezeu ni l-a trimis sa ne lamureasca credinta si sa ne sadeasca iubirea fata de El.

Iubirea este, cu adevarat, cea mai mare virtute si, daca nu cuprinde pe Dumnezeu intreg si daca nu se revarsa spre semenii nostrii, nu este iubirea cea adevarata. Iubirea de Dumnezeu insemneaza sa ramaii cu Dumnezeu in dialog in permanenta. Parintele Arsenie niciodata nu si-a incetat rugaciunea.  El se ruga si cand vorbea cu fii duhovnicesti, se ruga si atunci cand statea la masa. Se ruga si-l avea pe Dumnezeu viu si prezent in toate momentele vietii sale.  De aceea parintele Arsenie nu a fost niciodata trist. El n-a lasat tristetea sa se ciubareasca in sufletul sau. L-am intrebat: „Cand ati fost inchis si ati avut atatea de patimit, cum ati impartit bucuria cu tristetea?” Si a raspuns:  „Tristetea nu m-a ajuns niciodata. Orice am avut de intampinat, si bataie si jignire si nedreptate, n-am fost trsit. Ca, de-as fi fost trist, as fi facut pact cu cel viclean.  Intotdeauna am fost vessel.  Cine poate sa fie trist si sa slujeasca lui Dumnezeu?”



Biserica de lemn a manastirii

Aceasta este de fapt calea pe care Dumnezeu o asteapta de la noi. N-a fost niciodat trsit pentru ca nu s-a despartit de Dumnezeu niciodata. Tristetea incepe atunci cand ne despartim de Dumnezeu. Ne despartim de Dumnezeu cand incetam sa ne mai rugam.  In rugaciune este bucuria cum spune si Sfantul Apostol Pavel: Bucurati-va pururea! Rugati-va neincetat! Bucurie e legata totdeauna de rugaciune.  Cata vreme suntem cu Dumnezeu prin rugaciune, suntem in bine, suntem in bucurie, suntem in dragoste.

Acum, dupa cativa ani de la adormirea sa, ce a ramas decantat din contactul cu personalitatea parintelui Arsenie, pe langa inima sa daruita, veselia interioara, agerimea si prezenta iradianta, este accentual pus pe ceea ce el numea “prezenta”; completata de “finete” a observarii.

Nu revarsa doar prezenta de spirit, ci cultiva constient si un spirit de “prezenta”.  Intrebat fiind parintele ce iseamna “prezenta inimii catre Dumnezeu” a raspuns ca prin aceasta intelege simultan trezvia mintii (osteneala mintii) si rugaciunea inimii (osteneala inimii), ca ardere a intregii fiinte insetate dupa Hristos.

Roada lucrarii din afara este lucrarea dinauntru. Pe acest “dinlauntru” ni-l accentua mereu parintele Arsenie vorbind despre “prezenta continua”.

Sfintia sa stia prea bine ca mai rea este primejdia caderii in formalism si mandrie decat a lipsei de osteneala si nevointa.

Si mai intelegea ceva ce ramanea tainic, pentru ca, oricat ai vorbi cele duhovnicesti, totdeauna mai ramane un rest de taina pe care nu ai cum sa-l descoperi teoretic, ci numai prin lucrare.  Iar cuvantul parintelui nu teoretiza ci tintea sa comunice puteri de viata!

Un apus de soare la Marea Neagra

Sursa și Bibliografie

Scrisori catre fii mei duhovnicesti Arhimandrit Arsenie (Papacioc)
Cartea “Ochii prin care vedeam cerul” In memoria parintelui Arsenie (Papacioc). Editura Corgal Press 2015


Articol pentru Culturaduhului /
By Gina Comanescu

2 Comments

  • Va multumim Parinte pentru toata munca depusa in a ne imbogatii cunostintele duhovnicesti, prin aceste articole atat de pline de Duh Sfant!
    Doamne ajuta!

  • Salutări Leonard!

    este un articol bun, pregătit de dna Gina C., care îl cunoștea pe părintele Arsenie. Articol primit de la ea „în memoria Părintelui Arsenie” – 19. august., aranjat și publicat de mine. Sunt trei părți ale articolului, două au părut astăzi, și unul urmează mâine.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: