Rugăciune către Sfânta Mironosiță Maria Magdalena

O, Sfântă Mironosiță, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena! Tu, cu căldura dragostei tale pentru Hristos Dumnezeu, ai călcat sub picioare măiestriile cele rele ale vrăjmașului și L-ai aflat pe Hristos, Mărgăritarul cel fără de preț, și ai dobândit Împărăția cerurilor. Pentru aceasta cădem către tine și cu suflet umilit și cu inima înfrântă strigăm ție noi, nevrednicii: Caută dintru înălțimea cerului spre noi, cei ce suntem în luptă cu ispitele păcatelor; vezi cu cât de multe păcate și nevoi vrăjmașul în toată ziua ne împiedică, căutând pieirea noastră. Slăvită și întru tot lăudată ucenică a lui Hristos Maria Magdalena, roagă-L pe Cel iubit de tine, Cel ce și El pe tine te-a iubit, pe Hristos Dumnezeu, ca să ne dăruiască lăsarea greșelilor noastre celor multe, să ne întărească cu darul Său, cu trezvie și vitejește să umblăm pe calea sfintelor Lui porunci și să ne facă pe noi lăcaș binemirositor al Sfântului Duh, ca așa, în pace, nerușinați să sfârșim viața noastră cea cu multe osteneli pe pământ și să ne sălășluim în lăcașurile raiului ceresc cele luminate și fericite, unde cu toți sfinții totdeauna cu bucurie preamărești Treimea cea de o ființă, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh. Amin.

Rugăciunea primită astăzi pe WhatsApp de la mai multe persoane;
/ de la Dna G. C.
/ de la s_Monica Pop

2 Comments

  • Amin ! Amin! Amin!

  • Bucură-te, Sfânta Maria a Magdalei, Ocrotitoarea noastră minunată!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: