D-ale pescarului

Marea Galileei sau  Lacul Tiberiada, Lacul GhenizaretLacul KinneretMarea Tiberiadei, în limba ebraică: ים כנרת, în limba aramaică: بحيرة طبرية

Un pescar ce pescuia
Când pe mare, când pe lac
Tot mereu se lamenta
Că peștele îi scăpa.
Într-o zi pe asfințit,
Dumnezeu cel milostiv,
Tot privindu-l pe pescar
Cum înnoadă și deznoadă,
Cum aruncă și întinde
Fire lungi și fire scurte
Se milostivi de dânsul
Și-i trimise un dar în plasă.
Era zveltă și mlădie
Ca un puf de păpădie.
O privea înmărmurit
Neștiind ce să mai creadă.
O fi pește sau nălucă,
O fi dar sau e blestem?
Doamne, dă-mi te rog, un semn!
Alte semne și minuni?
Câte-ți dau și tot mai vrei?
Câte-ți fac și tot mai ceri?
Ia privește, e femeia!
Cea pe care o visai!
Doamne, dar eu sunt pescar.
Vreau un pește doar să-mi dai…
Ei, dar peștele-i prea mic
N-are chip, n-are suflare, n-are vorbă, nimic n-are.
Ce să-ți dea un pește mic, ție, măi, pescar voinic?
Dar femeia…?

Ce-i cu ea?
Ea va cere tot ce vrea!

L. S.
  • L. S.

2 Comments

  • Interesant cu pescarul care, stând pe malurile apelor, visa o femeie și pe care Dumnezeu îl ajută să-și primească darul din vis, dar de atunci înainte ”ea îi cere tot ce vrea”, poate, să nu mai meargă chiar la pescuit, cine știe, o să mai auzim de la autoare…

  • Interesantă perspectivă asupra poezie, Părinte. Ce-aș mai putea adăuga? Poate doar faptul că depinde ce-și mai dorește și pescarul?! Pescarul ar putea fi omul, în general, iar femeia…visul sau dorința cea mai importantă a unui om.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: