Cultura umanistă și lucrarea Dumnezeu-omenească; Biserica Ortodoxă și ecumenismul; Sf. Justin

Doar prin unirea duhovnicească organică cu Hristos Dumnezeu-Omul, poate omul să prelungească viața lui în viață veșnică și ființa lui în ființă veșnică. Omul lucrării Dumnezeu-omenești nu este niciodată singur: cînd el gîndește, prin Hristos gîndește; cînd făptuiește, prin Hristos făptuiește; cînd simte, prin Hristos simte. Într-un cuvînt, unul ca acesta trăiește neîncetat prin Hristos Dumnezeu. Căci ce e omul fără Dumnezeu? La început, o jumătate de om, iar la sfîrșit – neom. Doar în Dumnezeu-Omul găsește omul plinătatea și desăvîrșirea ființei sale, găsește arhetipul său, nemărginitul și nesfîrșitul său, nemurirea și veșnicia sa, valoarea sa absolută. Numai Domnul Hristos, dintre toți oamenii și toate ființele, a propovăduit sufletul omului drept comoara cea mai de preț din toată lumile: Căci ce va folosi omul, dacă va cîștiga toată lumea, și-și va păgubi sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? (Matei 16:26)

Toți sorii și toate stelele nu prețuiesc cît un suflet. Dacă omul își va irosi sufletul în răutate și păcate, el nu va putea da nimic în schimb pentru sufletul său, chiar de ar ajunge stăpînul tuturor constelațiilor. Rămîne deci pentru om o singură ieșire, iar alta nu este. și iată care este aceasta: Dumnezeu-Omul Hristos este singura încredințare a sufletului omenesc, singura încredințare a nemuririi și a veșniciei. Sufletul nu se încredințează prin lucruri, ci este înrobit de către ele. Dumnezeu-Omul liberează pe om de sub tirania lucrurilor. Asupra omului lui Hristos nu mai au nici o putere lucrurile, ci, dimpotrivă, omul are putere asupra lor; și, fiindcă în prețuirea lui Hristos sufletul omului are un preț neasemuit mai mare decît toate ființele și lucrurile, omul ortodox închină toată grija, toată luarea sa aminte, sufletului său, întrucît lucrarea ortodoxă este întîi de toate o lucrare a sufletului.

Omul este mare numai prin Dumnezeu: acesta este motto-ul lucrării Dumnezeu-omenești. Fără Dumnezeu, omul nu este altceva decît șaptezeci de kilograme de humă în sînge. Ce este omul fără Dumnezeu, decît mormînt lîngă mormînt? Omul european a osîndit la moarte și pe Dumnezeu, și sufletul. Prin aceasta nu a osîndit oare la moarte și eul său, moarte din care nu există înviere? Faceți cu adevărat și drept socoteala filosofiei, științei, politicii, culturii, civilizației europene, și veți vedea că ele au ucis în omul european pe Dumnezeu și nemurirea sufletului. Iar dacă priviți cu luare aminte tragedia istoriei omenești, veți înțelege negreșit că uciderea lui Dumnezeu se termină cu sinuciderea. Vă aduceți aminte de Iuda? Acela a ucis cel dintîi pe Dumnezeu, și apoi s-a nimicit și pe sine însuși. Acesta e o lege necruțătoare care stăpînește istoria acestui astru.

Clădirea civilizației europene, zidirea fără de Hristos, nu are cum să nu se prăbușească, și încă foarte curînd, precum au proorocit înainte-văzătorul Dostoievski, acum o sută de ani, și îndureratul Gogol, acum mai bine de o sută de ani… și, în fața ochilor noștri, se împlinesc proorociile Proorocilor ortodocși slavi. Timp de zece veacuri încheiate a fost zidit turnul Babel european, și nouă ne-a revenit nefericita vedenie: „Iată, clădirea e un uriaș… nimic!” A urmat o confuzie generală: omul nu-l mai înțelege pe om, sufletul nu mai înțelege alt suflet, neamul nu mai înțelege alt neam. S-a ridicat om împotriva omului, împărăție împotriva împărăției, norod împotriva norodului, ba chiar și continent împotriva continentului.

Omul european a ajuns la amețeala sa fatală. L-a dus pe supraom în vîrful turnului său Babel, voind a desăvîrși prin el zidirea sa, dar supraomul a înnebunit tocmai pe acest vîrf și s-a prăbușit de pe turn; și, în urma lui, turnul se prăbușește și se fărîmițează prin războaie și revoluții. „Homo europaeicus” nu avea cum să nu înnebunească la punctul de încheiere al culturii sale; era cu neputință ca ucigașul de Dumnezeu să nu ajungă sinucigaș. Faimoasa „Wille zur Macht” s-a schimbat în „Wille zur Nacht” 46. Noaptea, o noapte apăsătoare, a acoperit Europa. Se prăbușesc idolii Europei, și nu este departe ziua cînd nu va mai rămîne piatră peste piatră din cultura europeană, care a zidit orașe și a ruinat suflete, a cinstit făpturile și a lepădat pe Făcător…

Îndrăgostit de Europa, gînditorul rus Herzen a trăit mult timp acolo. Către sfîrșitul vieții însă, în urmă cu mai bine de o sută de ani, a scris: „Am studiat

46 „Vrerea de a face” s-a schimbat în „Vrerea de noapte” (n.tr.)

vreme îndelungată organismul viermănos al Europei; pretutindeni, la toate nivelurile, peste tot am văzut degetul morții… Europa se apropie de un cataclism înfricoșător… Revoluțiile politice se prăbușesc sub greutatea neputinței lor; ele au săvîrșit lucruri mari, dar nu și-au împlinit rostul; au dărîmat credința, dar n-au înfăptuit libertatea; au aprins în inimi dorințe pe care nu au fost în stare să le împlinească… Eu sînt primul care pălesc și mă tem înaintea nopții întunecate care vine… Adio, lume muribundă, adio, Europă!…”

Pustiu e cerul, fiindcă Dumnezeu nu mai este în el. Pustiu este pămîntul, fiindcă nu mai e pe el suflet nemuritor. Cultura europeană a făcut din robii săi un cimitir și ea însăși a ajuns cimitir. „Vreau să mă duc în Europa – spune Dostoievski – și știu că merg într-un cimitir …”

Înainte de primul război mondial, dezastrul Europei era presimțit și prevestit numai de întristații înainte-văzători ortodocși slavi. După primul război mondial, au început să o vadă și să o simtă și unii europeni. Cel mai îndrăzneț și mai sincer dintre aceștia e, fără îndoială, Spengler, care, după primul război mondial, a tulburat lumea cu zguduitoarea sa carte: „Untergang des Abendlandes” („Decăderea Occidentului”). În aceasta, el arată și dovedește – cu toate mijloacele pe care i le pune la îndemînă știința, filosofia, politica, tehnica, arta și religia europeană – că Apusul cade și decade. După primul război mondial, Europa, cu toată strălucirea ei aparentă, își dă duhul. Cultura apuseană (sau „faustică”) a început, după Spengler, în veacul al X-lea după Hristos, iar acum se găsește în starea de descompunere și decădere, și va dispărea pentru totdeauna la sfîrșitul veacului al XXII-lea. După cultura europeană, gîndește Spengler, va veni cultura lui Dostoievski, lucrarea Ortodoxiei.



Sursa: Biserica Ortodoxă și ecumenismul, Sfântul Justin (Popovici) de la Celie

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

One Comment

  • Hristos a înviat!Doamne ajutăle,La toti să cunoască dreapta credință! Ortodoxia!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: