Viata Maicii Domnului









Frați în Hristos,
fii duhovnicești,
iubiți credincioși și urmăritori,


misterul Fecioriei, și cel al Maternității, ale Fecioarei Maria nu sunt teze contrare, precum nici misterul înomenirii lui Dumnezeu și al îndumnezeirii omului nu sunt realități abstracte. „Fecioria” a făcut posibilă „Nașterea” suprafirească. Acte divine, care realizate fiind în Pururea Fecioara Maria, s-au petrecut datorită viețuirii ei filocalice, ascetice, mistice, orthodoxe – lucrare dumnezeiască a unei ființe îndumnezeite – Aleasa și Nădejdea prin care va avea să urmeze salvarea neamului căzut

Și, așa, în perioada care urmează, până la sărbătoarea Adormirii, sau a Plecări, Maicii Domnului de pe Pământ la Ceruri, am ales să citim și să publicăm pe blog integral Viața Maicii Domnului, în versiunea Sfântului Maxim Mărturisitorul. O opera mariologică unică descrisă de către părintele prof. Ioan Ică, traducătorul cărții, a fi una de caracter biografico-doxologic, care a fost  păstrată într-o traducere georgiană medievală. În limba română apare pentru prima dată în anul 1998, fiind editată și publicată la Editura Deisis. Astfel, lucrarea Sfântului Maxim Mărturisitorul ajungând în mâinile cititorului român. Prin această introducere, în același timp trezindu-vă interesul și adresându-vă invitația, vă dorim lectură plăcută și binecuvântată.

ierom. Nectarie
cu echipa





Sfântul Maxim Mărturisitorul

Sfântul Maxim Mărturisitorul este incontestabil cel mai profund gânditor teologic fi duhovnicesc al Tradiţiei patristice a Bisericii răsăritene. In viziunea sa, esenţa Evangheliei Bisericii se concentrează în dublul mister al înomenirii lui Dumnezeu si al îndumnezeiţii omului. Aceste două adevăruri de căpetenie ale credinţei ortodoxe nu sunt însă teze abstracte. Ele au, fiecare, o întrupare personală concretă. Dacă misterul înomenirii lui Dumnezeu este realizat în Persoana lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, misterul îndumnezeirii omului este realizat pilduitor în Persoana Fecioarei Măria, Născătoare de Dumnezeu şi făptură omenească îndumnezeită prin har.

Păstrată numai într-o traducere georgiană medievală, Viaţa Maicii Domnului scrisă de Sfântul Maxim a fost doar recent reconstituită şi editată. Ea apare aici pentru prima dată în limba română. Cititorul interesat are privilegiul de a se întâlni cu o operă mariologică unică. Cel mai bine poate fi caracterizată ca o „biografie doxologică”, împletind în chip minunat reconstituirea istorică şi contemplaţia mistică, relatarea hagiografică şi celebrarea liturgică. Toate acestea recomandă de la sine Viaţa Maicii Domnului ca pe un giuvaer patristic semnat de cel mai mare Părinte al Bisericii răsăritene.

Mistic şi dogmatic, cultic şi liturgic, creştinismul ortodox e în acelaşi timp şi filosofic. In Hristos şi în sfinţii Lui, iubirea de înţelepciune (philo-sophia) şi adevăr a omului, caracteristică ireductibilă a umanităţii, întâlneşte într-o întrepătrundere negrăită înţelepciunea şi Adevărul lui Dumnezeu revelat în Iubirea Sfintei Treimi.

Sfinţenia reprezintă filozofia concretă a Bisericii, sfinţii de toate felurile (apostoli şi profeţi, martiri şi monahi, clerici şi laici) fiind încă din vechime primii filozofi ai creştinismului. Vieţuirea lor paradoxală, existenţa lor radical evanghelică, răstignită pe Crucea iubirii jertfelnice de Dumnezeu şi aproapele, reprezintă suprema şi permanenta provocare a Evangheliei la adresa existenţei (culturii, politicii etc.) lumii, cât şi a demisiilor morale ale „creştinilor” doar cu numele.

Tuturor ei ne reamintesc un fapt elementar dar mereu uitat: înainte de a fi „vorbire ” (cultură), creştinismul trebuie să fie „faptă” (acţiune), iar vorbirea şi fapta trebuie să fie înrădăcinate într-o viaţă sau existenţă pilduitoare. Pentru a fi autentice (filozofice), teoria şi practica creştinismului nu vor putea face niciodată abstracţie de filozofia divino-umană întrupată exemplar în vieţile sfinţilor lui.

Cânt şi preamărire, slavă şi laudă a Prea-sfintei Impărătese, Preacuratei şi Prea- binecuvântatei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Măria, şi însemnare cu privire la viaţa sa neprihănită şi fericită de la naştere şi până la moarte, scrisă de fericitul părintele nostru Maxim filosoful şi mărturisitorul


Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului

Prolog

1. Ascultaţi aceasta toate neamurile şi plecaţi urechea, locuitori ai pământului. Veniţi toţi credincioşii şi adunaţi-vă toţi prietenii lui Dumnezeu, împăraţii pământului şi toate popoarele, mai marii şi toţi judecătorii pământului, băieţii şi fetele, bătrânii şi pruncii, toată limba şi tot sufletul! Vom praznui, vom cânta şi vom preamări pe Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata pururea Fecioară Măria, cea de pe scaunul împăratului mai înalt decât hemvimii şi serafimii, Maica lui Hristos, Dumnezeul nostru, în cetatea lui Dumnezeu [Constantinopol] întru care a fost proclamată slăvită, aleasă înainte de toţi vecii prin planul cel negrăit al lui Dumnezeu, templul Duhului Sfânt, izvorul Apei celei Vii, raiul Pomului Vieţii, via înverzită din care s-a ivit Strugurele Nemuririi,râul Apei celei Vii, arca în care a fost cuprins pe Cel Necuprins, vasul de aur care a primit Mana Nemuririi, toiagul cel neroditor care a odrăslit Spicul Vieţii, floarea Fecioriei cea plină de mireasma harului, crinul Frumuseţii dumnezeieşti, fecioara şi maica din care S-a născut Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, grânarul mântuirii noastre mai înalt decât toate puterile cerului.

Toate neamurile care aţi primit propovăduirea Evangheliei, înălţaţi-vă mâinile şi lăudaţi-o cu glas de bucurie şi cuvinte dulci, cu glas auzit, cu glas răsunător, căci e de datoria noastră, a tuturor limbilor şi a întregii firi a oamenilor, să preamărim şi să lăudăm pe cea care s-a făcut mântuirea noastră. Căci a fost lucrul cuvenit ca în clipa în care Ziditorul şi Dumnezeul a toate a vrut să vină printre oameni, această Preafericită şi Prealăudată să se fi aflat vrednică de El, şi sălaş cu adevărat dumnezeiesc şi frumos.

Frumuseţea sa a plăcut impăratului şi El a hotărât să Se sălăşluiască întru ea. In acelaşi chip, e acum de datoria noastră să pregătim lauda ei, ca să primim o limbă vrednică şi o înţelegere care să rostească după cum se cuvine slava şi prăznuirea ei. Dar nimeni dintre oameni nu poate cânta şi preamări cu vrednicie şi după cuviinţă pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, chiar dacă s-ar aduna zeci de mii de limbi, chiar dacă ar veni la unison toate neamurile oamenilor, ele n-ar fi în stare să atingă vrednicia laudei şi slavei ei. Or, fiindcă nu e cu putinţă să ne apucăm cu vrednicie de lucrarea preamăririi ei, vom arăta pe măsura puterilor noastre înflăcărarea noastră în a lăuda şi a cânta pe Maica lui Dumnezeu, nădejdea şi mijlocirea noastră. Căci aşa cum nimeni nu are destulă tărie pentru Fiul şi Dumnezeul ei, tot aşa şi Preasfânta Lui Maică se va arăta sfinţind cu milostivire pe măsura neputincioaselor noastre puteri lauda ce se cuvine dulceţii sale.

2. De unde s-a ivit, care au fost părinţii ei, cum a avut loc creşterea şi purtarea ei neprihănită, şi câte preamăriri s-au săvârşit în ea de la naşterea şi până la moartea ei, vom spune cu ajutorul harului şi Preasfintei Fecioare, căci însuşi harul şi ajutorul ei ne vor da tăria şi cuvântul potrivit în clipa deschiderii gurii. Căci dacă vom spune ceva după puterile noastre despre Stăpânul şi Fiul ei, lucrul nu va fi nepotrivit, fiindcă slava şi renumele ei rămân întregi, căci de la El şi prin El este fericirea şi slava neprihănitei Sale Maici. Astfel, tot ceea ce vom scrie şi vom însemna sunt lucruri vrednice de crezare venind de la martori adevăraţi din adunările oamenilor iubiţi de Dumnezeu. Mai întâi de la Sfinţii Evanghelişti şi Apostoli, apoi de la Sfinţii Părinţi cei de-Dumnezeu- purtători, ale căror cuvinte pline de toată înţelepciunea sunt scrise de harul Duhului Sfânt, iar faptele lor sunt frumoase şi plăcute lui Dumnezeu. Aceştia sunt Grigorie al Neocezareii Făcătorul de minuni, Marele Atanasie al Alexandriei, Fericitul Grigorie al Nyssei şi Dionisie Areopagitul, şi alţii asemenea lor. Iar dacă vom spune unele lucruri care provin din cărţi apocrife, chiar şi aceste lucruri vor fi adevărate şi lipsite de greşeală, fiind deja primite şi întărite de Sfinţii Părinţi pomeniţi mai sus. Ci aşa grăieşte Sfântul Grigorie al Nyssei: „După cum am citit într-o carte apocrifă că era cineva care se distingea în purtarea sa potrivit Legii, şi că părintele Preasfintei Fecioare Măria era renumit pentru milostenia sa”.


Copilăria

3. El se numea Ioachim şi se trăgea din casa lui David, împăratul şi prorocul, iar numele femeii sale era Ana. Şi a fost lipsit de copii până la adânci bătrâneţi, căci femeia sa era stearpă. Insă, prin Legea lui Moise îi fusese hărăzită acesteia cinstea femeilor care nasc prunci, şi care n-a fost dată femeilor lipsite de prunci. într-adevăr, Ioachim şi Ana erau respectaţi şi cinstiţi în fapte şi în cuvânt, căci erau cunoscuţi ca fiind din neamul lui Iuda şi David, şi ca urmaşi ai împăraţilor lui Israel. După care, la sfârşit, casele lui Iuda şi Levi s-au unit, cu alte cuvinte spiţa împărătească şi cea preoţească s-au amestecat. Căci aşa stă scris despre Ioachim şi Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare. Şi măcar că după rudenia cea mai apropiată, el se numea din casa şi seminţia lui David, ei se vor face şi una şi cealaltă, una prin firea care este a lui David, cealaltă prin Legea ai cărei leviţi erau. Astfel şi fericita Ana era o ramură aleasă a aceleiaşi case, şi acest lucru prevestea că împăratul care urma să se nască din pruncul lor avea să fie Preot în cel mai înalt înţeles al cuvântului, fiind Dumnezeu şi om. Dar lipsa copiilor întrista tare pe respectaţii şi cinstiţii părinţi ai Fecioarei din pricina Legii lui Moise, şi a flecărelilor din partea oamenilor lipsiţi de minte, pe când ei voiau să se nască din ei ceva nu numai pentru a şterge ocara lor, dar şi cea a lumii întregi, pentru a o duce la o slavă mai înaltă. Atunci, fericita Ana, asemenea întâiei Ane, maica lui Samuel, a plecat la Templu şi s-a rugat Ziditorului a toate să-i dea rodul naşterii, pentru ca la rândul său ea să-i inchine în schimb darul primit de la El. De asemenea, vrednicul Ioachim n-a rămas mai prejos, şi cerea lui Dumnezeu să fie izbăvit de lipsa pruncilor.

4. Şi împăratul milostiv şi dăruitor din belşug a privit la rugăciunea dreptului şi a dat de veste fiecăruia dintre ei. Mai întâi i-a dat de veste lui Ioachim pe când acesta se afla la rugăciune în templu. Un glas venit de sus s-a făcut auzit lui spunând: „Vei primi un prunc care va fi o slavă nu numai pentru tine, ci pentru lumea întreagă”. Ioachim a făcut cunoscută această veste şi fericitei Ana, dar aceasta n-a încetat rugăciunea sa către Dumnezeu cu lacrimi arzătoare. Şi atunci a primit şi ea din partea lui Dumnezeu vestea cea bună în grădina în care îi aducea jertfă lui Dumnezeu cererile şi rugăciunile ei îngerul lui Dumnezeu a venit la ea şi i-a spus: „Dumnezeu a auzit rugăciunea ta şi vei naşte pe vestitoarea bucuriei, şi vei pune numele ei Măria, căci prin ea se va face mântuirea întregii lumi!” Vestirii ia urmat însărcinarea, şi Ana cea stearpă a născut pe Măria luminătoarea a toate, căci aşa se tălmăceşte numele Mariam: luminătoarea. Atunci sfinţii părinţi ai fericitului şi sfântului prunc au avut mare bucurie şi Ioachim a făcut ospăţ şi a chemat pe toţi vecinii, ştiutori de carte sau nu, şi toţi au preamărit pe Dumnezeu Care a făcut pentru ei o asemenea minune, şi astfel chinul Anei s-a prefăcut într-o slavă mai înaltă, adică uşa uşii lui Dumnezeu, uşă a vieţii şi început al petrecerii sale slăvite. începând de acum se cuvine să înălţăm cuvântul nostru spre slavele şi tainele ei mai înalte, prin harul, mijlocirea şi ajutorul ei, căci ea este pricina şi dăruitoarea a tot binele.

5. Când cea care avea să hrănească pentru noi pe Hristos Dumnezeu ce urma să se nască din ea, a trecut de vârsta prunciei şi a avut trei ani, fericiţii ei părinţi au dus-o la templu, la Templul lui Dumnezeu. Şi acolo au închinat-o lui Dumnezeu, aşa cum îi făgăduiseră înainte de naşterea ei. Au adus-o cu slavă şi cinste, după cum se cuvenea. Multe fecioare mergeau înainte însoţind-o cu făclii strălucitoare, după cum a vestit încă de la început împăratul şi prorocul, strămoşul neprihănitei fecioare, spunând: Aduce-se-vor împăratului fecioare în urma ei, prietenele ei se vor aduce ţie; căci Prorocul a spus aceasta de mai înainte cu privire la aducerea ei la Templu şi cu privire la fecioarele care mergeau înainte şi o însoţeau. Dar această prorocie nu se înţelege numai cu privire la acest fapt, ci şi, mai departe, cu privire la sufletele feciorelnice care au călcat pe urmele ei, şi pe care el le-a numit prietenele ei. Măcar că toate sunt mai prejos în ce priveşte prietenia şi asemănarea, totuşi, prin harul şi bunătatea care vin de la Pruncul ei, Domnul, sufletele sfinţilor sunt numite prietenii ei tot aşa cum însuşi Domnul şi Ziditorul a toate n-a socotit nevrednic să fie numiţi fraţi ai Săi cei care îi sunt plăcuţi şi II imită. Căci, într-adevăr, toate sufletele drepţilor, care prin făptuirea sfinţeniei au reuşit să se facă prietenii ei, vor fi vrednice de ajutorul său şi vor fi unite prin har cu Domnul şi Fiul şi vor fi conduse în Sfânta Sfintelor cerească. Sau, după cuvântul Apostolului Pavel, aşa cum Fiul său a intrat ca înainte-mergător pentru noi, tot aşa şi această Preasfântă Maică a Domnului va intra cea dintâi dintre toate în odihna cerului, iar în urma ei, prin mijlocirea ei, vor fi conduse şi celelalte suflete ale sfinţilor.

6. Mă grăbesc să povestesc celelalte lucruri ale Fecioarei celei dumnezeiesc împodobite, dar cugetul meu nu se poate lua la întrecere cu cuvintele fericitului proroc David. Să ne aducem aşadar aminte pornind puţin mai de sus şi să cugetăm ce fel de prorocie ne împărtăşeşte mai dinainte slăvitul rege şi proroc cu privire la fericita împărăteasă şi fiică, Maica lui Dumnezeu. Căci în Psalmul el a făcut mai întâi aluzie la împăratul şi Fiul ei spunând că Duhul Sfânt e Cel care a dat chipurile slavei sale: frumuseţea vederii lui, din amândouă părţile, revărsarea harului pe buzele lui şi pogorârea înţelepciunii, ungerea bucuriei, vasul puterii, paza arcului, încingerea săbiei peste coapsele sale, toiagul purtării de grijă şi toiagul puterii care sunt vestitorii lui, chipul întrupării sale prin aceea că şade cu adevărat pentru pace şi dreptate, şi, mai presus de toate acestea, izbânda sa obştească, biruinţa şi împărăţia sa veşnică. Dar făcând asemenea prorocii strălucite cu privire la Domnul nostru Iisus Hristos, de îndată le-a potrivit în găteli pentru Preasfânta Sa Maică. Şi dacă unii au tâlcuit aceste cuvinte cu privire la Biserică, nu este nici o piedică în a cugeta la ele ca la unele ce o privesc pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, căci cuvintele Duhului Sfânt nu trebuie înţelese într-un singur chip, ci după feluritele lor înţelesuri, căci sunt comori de lucruri bune, şi chiar şi Părinţii care le- au tâlcuit cu privire la Biserică au spus lucruri bune. Iar a cugeta din nou la prorocia privitoare la Născătoarea de Dumnezeu e lucru adevărat şi lipsit de rătăcire.

7. Vedeţi, aşadar, cât de plină de har e învăţătura acesteia, nu numai cu privire la aducerea la Templu, ci şi la celelalte haruri duhovniceşti, şi la frumuseţea ei: Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Tan. Acest cuvânt învaţă ducerea la Templu, aşezarea la dreapta altarului în Sfânta Sfintelor, socotită cu adevărat a fi dreapta lui Dumnezeu. După care, aminteşte mănunchiul podoabelor ei, cât de plină de graţie a fost, şi cât de mult a fost împodobită cu veşminte cusute de aur şi în multe culori. Veşmântul cade pe ea plin de graţie, fiindcă toate acestea sunt spuse despre găteala ei duhovnicească. Şi dacă pomeneşte de ţesătura de aur, mulţimea podoabelor sale în multe culori învaţă nu mai puţin că fiecare din acestea sunt graţioase şi străvezii; dar adunate şi reunite, graţia lor este încă şi mai adâncă şi sporită, fiindcă sunt adunate în sufletul fericit al Preacuratei Fecioare. De aceea s-a spus: înfrumuseţată de găteală în multe culori, adică o frumuseţe alcătuită din fapte bune şi cuvinte dumnezeieşti cu totul după voia lui Dumnezeu, Mântuitorul ei; aşa cum curcubeul ce se vede în nori e unul prin ipostas şi prin nume, dar se vede în multe culori şi graţios, tot aşa Preacurata Fecioară a fost împodobită încă din pruncie cu găteala de nerostit a podoabelor în culori felurite, şi pe măsură ce creştea cu vârsta, pe atâta creştea şi găteala podoabei ei. De aceea frumuseţea ei a plăcut împăratului şi El s-a sălăşluit întru ea.

8. însă cât de bune şi potrivite sunt şi cuvintele următoare: Ascultă, fiică, şi pleacă urechea ta. Ascultă, adică, întâiele vestiri despre tine ale prorocilor din partea Duhului Sfânt, şi istoriile noi cu privire la părinţii tăi, la sterpiciunea şi bătrâneţile lor, la rugăciunile şi cererile lor, şi la vestirile din partea lui Dumnezeu cu privire la naşterea ta, şi la naşterea ta neaşteptată şi minunată prin harul său. Vezi şi aducerea ta de acum la Templu şi sălăşluirea ta cu cinste înăuntrul acestuia, şi creşterea minunată în Sfânta Sfintelor, unde arhiereii intrau doar o dată pe an. Vezi creşterea ta minunată şi pe Cel ce dăruie o creştere încă şi mai minunată, pleacă urechea şi fii gata să primeşti această vestire şi salutarea slăvită şi zămislirea fără de sămânţă a Cuvântului lui Dumnezeu. Şi mintea ta să nu stea la poporul iudeilor şi la casa părintească. Şi uită poporul tău şi casa părintelui tău, şi tot ceea ce e în lume, şi îmbracă un cuget nou şi o nădejde tare, şi aşa frumuseţea ta va plăcea împăratului, şi vei fi vrednică să te numeşti cu adevărat Maica Lui. Dar el şi-a împodobit încă şi mai mult prorocia sa şi a învăţat trimiterea sa din partea celor bogaţi şi slujirea sa; de aceea a spus: feţei tale vor sluji bogaţii norodului. Căci şi atunci mulţi oameni de neam bun şi de vază din popor s-au adunat la venirea ei la Templu, dar şi acum încă bogaţii cei plini de bunăvoinţa dumnezeiască sunt cei ce o slujesc şi o preamăresc în Duhul Sfânt.

9. Dar pentru ca şi lucrurile să se asemene unul altuia, şi ca în respectul din afară să se vadă lăuntrul încă şi mai adânc şi mai slăvit, de aceea spune: Toată slava ănăuntru a fiicei împăratului’. Dar nu numai prin gătelile ei ne va învăţa ea bogăţia lăuntrică, ci şi prin harurile Duhului Sfânt mai adânci decât orice cuget, şi a căror prisosire şi frumuseţe sunt negrăite. De aceea, ca un chip al unirii şi al amestecului lor, ea a primit vălul de aur. E înveşmântată în văl de aur şi gătită în culori felurite pentru că, aşa cum acestea apar împărţite fiecare după chipul său şi sunt reunite toate în veşmântul a cărui culoare sunt, tot aşa harurile şi podoabele Fericitei Fecioare sunt şi ele felurite şi toate sunt aduse şi gătite de unicul Duh Sfânt. Aşa se săvârşeşte aducerea la Templu a Fecioarei, într-o asemenea bogăţie pe care nu o poate urma un cuget slab, nici nu o poate rosti o limbă gângavă. Dar care a fost şederea ei în Templu şi pe ce scară a minunilor sale? Trebuie să urcăm scara cerului, căci după noua şi minunata ei trimitere şi înfăţişare la Templu, prezenţa sa în Templu va rămâne mai nevăzută, şi creşterea sa mai minunată, şi sporirea cu cugetul mai adâncă, căci hrana sa venea din cer şi ea o primea din mâna arhanghelului. Şi o dată cu creşterea timpului, sporea şi rânduiala şi cunoaşterea minţii, şi ea primea învăţătura desăvârşirii de la îngerul, hrănitorul ei; am spune chiar mai mult că prin harul Sfintei Treimi ea sporea în statură şi în har, aşa cum spune Evanghelistul despre Fiul ei; înainta prin creşterea staturii pe măsura hranei cu care se hrănea, iar în cele duhovniceşti pe măsura călăuzitorului ce îi fusese dat prin harul lui Dumnezeu şi prin ocrotirea arhanghelului, căci lucrurile stăteau astfel încât, pentru cea hărăzită să cuprindă în sânul său firea dumnezeiască cea necuprinsă, lucrarea sa să fie mai adâncă decât firea.

10. De aceea, Scriptura vorbeşte despre înfăţişarea sa trupească şi despre podoabele ei, căci totul la ea a fost minunat, faimos şi vestit. Căci îi plăcea să înveţe şi era o ucenică bună, păstrând orice cuvânt bun, şi plină de cugetare la dum-nezeieştile Scripturi şi de toată înţelepciunea, căci urma să se facă Maică a Cuvântului şi înţelepciunii lui Dumnezeu, potrivită cuvântului şi vestirii prin viu grai, după cum este scris: deschis-a gura sa cu înţelepciune şi a pus rânduiala limbii sale, căci acestea sunt cuvintele lui Solomon spuse despre ea, şi următoarele: a îmbrăcat tăria şi frumuseţea sa prin harul şi tăria care s-au născut din ea, şi s-a îmbrăcat în frumuseţe. A îmbrăcat tăria şi s-a încins prin Cel ce S-a întrupat din ea. S-a îmbrăcat în frumuseţe şi s-a încins în tărie, şi de aceea este potrivit să rostim despre ea şi cuvântul următor: s-a bucurat în cele de pe urmă ca împărăteasă a toate, căci ea ţine toate şi de la o margine la alta a lumii toate îi sunt supuse şi o preamăresc, pentru că ea împărăteşte împreună cu Fiul şi Domnul ei şi, mai mult încă, va domni în zilele de pe urmă, atunci când va avea loc sfârşitul şi mistuirea acestei lumi trecătoare. Atunci va domni împreună cu Fiul său preadulce în împărăţia Sa fără de sfârşit şi nepătrunsă.

11. Bine este, cu adevărat, şi un lucru foarte potrivit să pomenim şi aceste cuvinte ce-şi urmează unele altora. Femei fără număr au avut bogăţii spirituale sau materiale. Multe au avut putere, dar tu le-ai întrecut pe toate prin fire şi, prin cunoaştere, ai sporit mai mult decât toate în harul dumnezeiesc printr-o naştere mai presus de fire. Şi dacă mărturiile Scripturii ne fac să zăbovim puţin asupra întâmplărilor vieţii ei, e bine şi potrivit ca acestea să fie scrise întru slava ei şi spre folosul prietenilor lui Dumnezeu. Dar să ne întoarcem la întâiul scop al cuvântului, căci aşa cum din toate părţile ea este mai adâncă şi mai slăvită decât toţi oamenii, tot aşa şi rânduiala şi purtarea de grijă dumnezeiască a vieţii sale e neasemănată. In văzul tuturor, ea s-a făcut toată plină de har, ba chiar, am spune, cinstită mai presus de orice har, înţelegătoare prin privire şi cuvânt, având înăuntrul ei vedenii dumnezeieşti, cu totul străină de tulburare, mânie şi flecăreală, frumoasă la suflet şi la trup, şi potrivită la înălţimea staturii, plină de toate podoabele şi de toate faptele bune. Or, prin fire era atât de sfântă şi cu adevărat fecioară, încât nu era câtuşi de puţin atinsă atunci când dorinţa vreunei patimi venea să tulbure sfinţenia ei duhovnicească.

12. Mai mult decât toate, sufletul ei sfânt era plin de iubire de oameni şi de compătimire, şi, prin urmare, mai mult decât orice plin de imitarea harului şi iubirii de oameni a Fiului său, paşnic şi smerit cu cugetul, mai presus de orice asemenea bogăţie de podoabe şi de prisosire a harului, încât într-adevăr era împărăteasă mai presus de fire, prin faptă, cuvânt şi cuget; căci urma să se facă Maica adevăratului împărat a toate Care S-a făcut pe sine atât de sărac şi S-a smerit pentru noi până la moarte şi încă moarte pe cruce. Astfel, această fericită şi slăvită pururea Fecioară era săracă şi smerită cu sufletul, potrivit fericirii rostite de Domnul. Era supusă preoţilor, grijulie la slujire şi respectată de toţi, căci era născută prin harul lui Dumnezeu şi avea să dea naştere împăratului îngerilor şi oamenilor. Astfel deci, din cea mai fragedă pruncie, puterea lui Dumnezeu a acoperit-o şi a împodobit-o cu toată găteala podoabelor, asemenea unui văl ţesut din aur şi în felurite culori pentru suflet şi pentru trup. Cu astfel de rânduială şi cu un astfel de chip, petrecea ea înăuntrul Templului lui Dumnezeu ca o jertfă dumnezeiască şi icoană duhovnicească şi cu totul înţelegătoare, înfricoşătoare demonilor şi dorită îngerilor, ba chiar încă şi mai mult, minunată şi înfricoşătoare îngerilor, dar plăcută şi supusă Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt.

13. De aceea, încă de la început fericitul David şi ceilalţi profeţi au prorocit despre ea, numind-o muntele lui Dumnezeu în care a binevoit Dumnezeu să locuiască, cetatea lui Dumnezeu cea numită slăvită, chivotul sfinţirii pentru odihna Domnului şi Sionul care a plăcut lui Dumnezeu şi pe care Şi l-a ales drept sălaş, scaunul lui Dumnezeu şi carul Său pe care îl însoţesc mii de puteri îngereşti într-o slavă negrăită, grădina neatinsă, izvorul viu, carte pecetluită pe care o învaţă toţi îngerii, în care este scris Cuvântul ce nu poate fi scris, fără început şi fără sfârşit, aşternutul Domnului în jurul căruia stau de strajă şaizeci de viteji care sunt cuvintele sfintelor Sale Scripturi, învăţătorii, sfeşnicul de aur, toiagul împărătesc care a înflorit, vasul cu mană dumnezeiască, masa pâinii vieţii, tablele legii celei adevărate, chivotul împodobit cu totul cu aur prin harul Duhului Sfânt şi care cuprinde pe necuprinsul Stăpân al tuturor făpturilor. Aşadar, cu astfel de rânduială şi cu un astfel de chip plăcut lui Dumnezeu petrecea Preafericita Fecioară în Templu şi sporea cu vârsta şi în podoabă, în chip mai adânc decât cunoştinţa. Şi cine ar putea zugrăvi în amănunţime ostenelile ei, rugăciunile sale împodobite cu toate faptele cele bune? Ea le arătase încă din fragedă pruncie, căci toată lucrarea ei era mai adâncă decât cunoştinţa şi, de asemenea, toată viaţa ei era mai presus de fire, căci urma să se facă împărăteasă a toate şi Maică a împăratului şi Domnului şi Dumnezeului a toate; pentru că era aleasă de Tatăl şi gătită dinainte de Duhul Sfânt spre a cuprinde în sânul său pe Fiul Cel unul şi nedespărţit de Ei şi Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru a se face pricină a întrupării şi sălăşluirii Sale printre oameni. Deci dacă, precum spun, e cu neputinţă de zugrăvit în amănunţite toate măreţiile petrecerii şi lucrărilor care le-a săvârşit din copilăria sa în Templu, voi rosti cel puţin darul cel mai adânc între toate nenumăratele sale osteneli şi rugăciuni.

14. După puţină petrecere aici a avut loc un semn înain-te-vestitor al vestirii sale, pe când avea doisprezece ani. Era cu totul împodobită de înţelepciune şi dreptate, în post, rugăciune, smerenie, pace, în iubirea şi frica de Dumnezeu. Intr-o zi, pe la miezul nopţii, se găsea între porţile altarului, aducând lui Dumnezeu rugăciuni şi cereri cu inimă îndurerată şi sfântă. Şi iată că un lucru măreţ şi înfricoşător de înţeles, o mare lumină a strălucit în Templu cu o asemenea strălucire că puţin mai rămânea ca să umbrească strălucirea soarelui. Şi un glas s-a făcut auzit din altar zicând: „Mărie, din tine se va naşte Fiul Meu!” Când Fericita Mărie a auzit aceasta, nici nu a tremurat, nici nu s-a temut din pricina vârstei sale copilăreşti,nici nu s-a trufit cu o bucurie prea mare, nici nu a povestit aceasta celorlalţi, nici nu şi-a schimbat purtarea şi cugetarea, dar s-a minunat de felul în care s-a întâmplat acest cuvânt. A ascuns în inima sa această taină cu adevărat mare şi hărăzită înainte de veci, necunoscută chiar şi îngerilor, până când a văzut împlinirea tainelor proniei dumnezeieşti cu privire la ea, când s-a născut din ea împăratul Hristos împlinind planul de a vieţui în mijlocul oamenilor, a înviat din morţi şi S-a înălţat la cer.

15. După aceasta, Sfânta Fecioară a sporit cu vârsta, împlinind doisprezece ani, vârsta căsătoriei după rânduiala Legii. Insă preoţii nu aveau curaj să-şi spună părerea cu privire la ea, se temeau să o scoată din Templu pe cea care fusese închinată lui Dumnezeu şi li s-a părut înfricoşător să o predea jugului căsătoriei pe cea care fusese închinată lui Dumnezeu, şi fusese menită spre a fi în slujire doar sub jugul lui Dumnezeu. Dar rânduiala Legii lui Moise oprea o tânără fată la vârsta împlinită de a sta mereu în Templu. Din pricina acestor constrângeri, s-a făcut între ei mare sfat, pentru a vedea care era lucrul cel mai potrivit. Deci, a trimis Dumnezeu în inima lor un gând aşezat şi rânduit spre a împlini pe de o parte porunca Legii şi de a lăsa în acelaşi timp deoparte căsătoria, şi au hotărât să o predea numai în logodnă, iar nu în căsătorie, unui bărbat care n-ar mai fi potrivit de căsătorie, ci bătrân şi ramolit, dar care a ajuns să dobândească împlinirea virtuţii, pentru ca el să fie mai degrabă păzitorul fecioriei ei. Aceasta a fost şi providenţa divină hotărâtă dinainte de sus, pentru ca, aşa cum. Domnul şi împăratul a toate a ascuns El însuşi în veşmânt de trup strălucirea orbitoare a Dumnezeirii Sale, pentru ca stăpânul întunericului să nu-L poată recunoaşte, tot aşa, sub chipul logodnei, fecioria Maicii Sale să se facă necunoscută, pentru ca nimeni să nu afle prin cine sau în ce vreme va avea loc întruparea Sa, pentru ca astfel, prin chipul Său omenesc, să pună mâna pe vrăjmaşul cel răzvrătit, căci acesta ştia din cuvintele lui Isaia şi ale celodalţi Proroci că urma să vină pe lume dintr-o fecioară.


Maxim Mărturisitorul, Viața Maicii Domnului, diac. Ioan Ică, Editura Deisis, Sibiu – 1998

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns