Viața Maicii Domnului II/ Sfântul Maxim Mărturisitorul

Dragi cititori,

În această perioadă binecuvântată a Postului Adormirii Maicii Domnului, vă invităm să citiți o serie de articole despre viața și minunile Maicii Domnului. Unele articole vor fi cărți sau fragmente din anumite cărți despre Maica Domnului. Astfel, am început ieri, să vă prezentăm aspecte ale vieții Maicii Domnului, din cartea Sfântului Maxim Mărturisitorul, apărută la Editura Deisis, Sibiu, 1998.
În prima parte a cărții, despre care a scris ieri Părintele Nectarie, se spun câteva cuvinte despre Sfântul Maxim Mărturisitorul, precum și, despre această „operă mariologică unică” , considerată „un giuvaier patristic semnat de cel mai mare Părinte al Bisericii Răsăritene”. După această parte introductivă a fost descrisă copilăria Maicii Domnului, fiind prezentați sfinții săi părinți, Ioachim și Ana, dar și modul în care Dumnezeu le-a ascultat acestora, rugăciunile fierbinți, dăruindu-le o fiică, pe ,,Născătoarea de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria”. Se continuă cu închinarea de la 3 ani la Templul lui Dumnezeu, precum și petrecerea ei acolo, până la vârsta de 12 ani. Este amintit semnul pe care Fecioara Maria îl primește la această vârstă «Şi un glas s-a făcut auzit din altar zicând: „Marie, din tine se va naşte Fiul Meu!”», precum și hotărârea preoților „să o predea numai în logodnă, iar nu în căsătorie, unui bărbat care n-ar mai fi potrivit de căsătorie, ci bătrân şi ramolit, dar care a ajuns să dobândească împlinirea virtuţii, pentru ca el să fie mai degrabă păzitorul fecioriei ei”. Sfântul Maxim Mărturisitorul nu se limitează doar la prezentare unor evenimente cronologice, ci face referiri și la prorocirile scripturistice ale Vechiului Testament, cu privire la Maica Domnului. În articolul de azi vom prezenta modul în care providența lui Dumnezeu a hotărât cine va fi logodnicul Fecioarei Maria. Acesta a fost Iosif care „era dulgher de meserie, iscusit în acest lucru mai mult decât toţi dulgherii, căci a trebuit să slujească adevăratului arhitect, ziditor şi dulgher al tuturor făpturilor”. Iosif a dus-o la el pe Preasfânta Fecioară Măria ca împărăteasă şi stăpână a casei sale. În ultimul fragment prezentat azi, este amintită zămislirea „mai puţin minunată decât minunea” a Sf. Ioan Botezătorul, înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos. Bucurii!

By Laura S. și echipa blogului


Copilăria – II


(…)
16. Ţinând acest sfat, preoţii n-au îndrăznit să se facă chezaşii darurilor unui bărbat atât de drept, ci au încredinţat totul pe seama providenţei lui Dumnezeu, aşa cum a făcut odinioară şi Moise, când mulţi cereau pentru ei cinstea arhieriei; el însă, luând drept chezăşie judecata lui Dumnezeu, au adus în lăcaşul cel sfânt toiegele seminţiilor, şi prin acestea s-a făcut cunoscută voia lui Dumnezeu prin înflorirea toiagului. Mai apoi însă, Petru şi ceilalţi Apostoli au găsit şi ei prin rugăciune şi tragere la sorţi pe cel ce avea să ia locul vânzătorului [Iuda]. Tot aşa şi acum, arhiereul şi preoţii au început să se roage şi să ceară Domnului sub conducerea marelui Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, îmbrăcat atunci cu sarcina arhieriei. El a fost martorul vieţii dumnezeieşti şi al ostenelilor mai adânci decât cunoştinţa săvârşite de Preabinecuvântata Fecioară. În vremea petrecerii sale la Templu, Zaharia a propus-o pe Sfânta Fecioară, nu doar pentru că era din casa sa, din pricina reunirii caselor împărătească şi preoţească, ci şi din pricina femeii sale Elisabeta, şi nu numai pentru că era învăţat din alte Scripturi despre faptul că Maria şi Elisabeta erau copiii a două surori, ci şi pentru că o întăreşte cuvântul arhanghelului, după cum stă scris în Sfânta Evanghelie: „Şi iată că Elisabeta, vara sa”. Atunci Dumnezeu a dat un gând lui Zaharia, iar el a împărţit douăsprezece rămurele bătrânilor propuşi pentru Sfânta Fecioară, şi le-a aşezat pe altarul lăcaşului sfânt. Iar el împreună cu ceilalţi preoţi au învăţat rugăciuni şi cereri către Dumnezeu cu lacrimi îndurerate şi au cerut să săvârşească o minune dacă s-ar potrivi ca unul din ei să o primească pe fecioară. Şi Domnul a dat un semn minunat, şi ramura lui Iosif a înflorit şi a rodit ca odinioară toiagul lui Aaron. Astfel, prin providenţa divină şi sfatul preoţilor, Iosif a primit de la Zaharia pe Preacurata Fecioară ca să lucreze pentru ea şi să slujească marii taine şi minunii celei mai adânci decât cunoştinţa.

17. Iosif era pe atunci în vârstă de peste şaptezeci de ani, pentru ca nimeni să nu aibă nici o bănuială asupra căsătoriei. Era văduv şi sărac în avuţii pentru ca în casa sa să crească cu creştere în cele materiale Cel ce S-a făcut sărac pentru noi, ca să ne îmbogăţească cu Dumnezeirea Sa. Era dulgher de meserie, iscusit în acest lucru mai mult decât toţi dulgherii, căci a trebuit să slujească adevăratului arhitect, ziditor şi dulgher al tuturor făpturilor. Aşa cum era cunoscut prin meseria sa, Iosif era cunoscut şi prin blândeţea, evlavia şi faptele sale cele bune. Dintre toţi preoţii de acolo, el era cel mai profund, afară de părinţii Sfintei Fecioare. Şi de ce mai e nevoie să mai vorbim despre el, când dreptatea sa era mărturisită de Dumnezeu însuşi? Toţi oamenii seminţiei sale dădeau mărturie despre aceasta. Dă mărturie Matei Evanghelistul: Iosif era drept. Când acest Iosif a primit-o pe Sfânta Fecioară, a dus-o de la Ierusalim şi din Sion în Galileea, în cetatea Nazaret, căci acolo era semnul tainei slăvite ce ne-a venit de la Iemsalimul cel de Sus şi nevăzut, de la măretiile negrăite şi nerostite şi de la scaunul împărătesc, Cuvântul lui Dumnezeu, împăratul şi Ziditorul a toate.

18. Însă, atunci când Iosif a dus-o la el pe Preasfânta Fecioară Măria ca împărăteasă şi stăpână a casei sale, el a pus-o mai-mare peste fiicele sale, cum stă scris despre întâiul Iosif: şi Faraon l-a aşezat ca stăpân al casei sale şi asupra tuturor bunurilor sale, astfel că Iosif a fost stăpânitor, povăţuitor şi mai-mare peste toţi cei din casa sa. Tot aşa, el a aşezat-o pe Sfânta Măria spre a le povăţui ca pe sine însăşi, pentru ca fiicele sale să ajungă înţelegătoare cum spune Prorocul, şi chiar dacă erau mai în vârstă decât ea, prin harul Duhului Sfânt, Sfânta Măria a fost aşezată peste ele. Or, aşa cum Preafericita şi Preasfânta era o comoară a podoabei, tot aşa avea îndeosebi linişte, pace şi smerenie. În cea mai mare parte a timpului era închisă în casa ei şi învăluită în rugăciune şi cerere către Dumnezeu, în post şi osteneli încordate. Or, atunci când a ieşit din Templu, după puţine zile a venit praznicul corturilor şi odihna chivotului. Era luna a şaptea după întâia, potrivit rânduielii numărării lunilor la evrei. Şi arhiereul Zaharia a intrat după rânduială în Sfânta Sfintelor să tămâieze cu căţuia, şi atunci i-a fost vestită naşterea lui Ioan, ca el să fie un sfeşnic înainte mergător al Luminii, o auroră pentru Soare, un glas pentru Cuvântul, un însoţitor pentru Mire şi un cavaler pentru Rege. A trebuit ca zămislirea celei sterpe, mai puţin minunată decât minunea, să premeargă zămislirii fără de sămânţă a Fecioarei, precum întăreşte cuvântul arhanghelului care spune: şi iată Elisabeta, vara ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei.

Sursa: Sfântul Maxim Mărturisitorul, Viața Maicii Domnului, diac. Ioan Ică, Editura Deisis, Sibiu – 1998

L. S.
  • L. S.

Lasă un răspuns