Viața Maicii Domnului III / Sfântul Maxim Mărturisitorul

Viața Maicii Domnului. Buna Vestire

Astăzi este începutul mântui­rii noastre şi arătarea Tainei ce­lei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil Harul Îl binevesteşte. Pentru aceasta şi noi, împreună cu Dânsul, Născătoarei de Dum­nezeu să-i strigăm: Bucură-te, cea Plină de har, Domnul este cu tine!

Tropar la Praznicul Bunei Vestiri

(…)

            19. La şase luni de la zămislirea Elisabetei, arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu în cetate Nazaretului în casa lui Iosif şi el a vestit Fecioarei Măria această vestire slăvită şi minunată, de nerostit, de necugetat, cap şi temelie a tuturor celor bune. In care ceas, după ce rânduială şi în ce loc a avut loc vestirea? Fecioara era deja în post şi în picioare la rugăciune lângă izvor, fiindcă a zămislit Izvorul Vieţii. Era luna întâi, când Dumnezeu a zidit lumea întreagă, ca să ne înveţe că acum înnoieşte din nou lumea învechită. Era a treia zi a săptămânii, care este duminica, în care a nimicit întunericul dintâi şi a zidit lumina întâi-născută, în care a avut loc slăvită înviere din mormânt a împăratului şi Fiului Său şi, în acelaşi timp, învierea firii noastre; şi nu era doar ziua întâia, dar şi ceasul întâi, după cuvântul Prorocului: o va ajuta Dumnezeu dis-de- dimineaţă.

            20. Care au fost cuvintele arhanghelului şi cât de pline au fost ele de taină? Bucură-te, ceea ce plină de har! A spus „bucurăte” spre a nimici întristarea dintâi şi ursita vrăjmăşiei şi din pricina harului celui nou făcut acum cunoscut oamenilor, iar „plină de har” din pricina bogăţiei podoabelor Fecioarei şi a harurilor care au venit peste ea. Era doar o singură zestre, chezăşia Mirelui nemuritor şi desfacerea blestemului dintâi venit asupra noastră prin neascultarea şi rătăcirea maicii noastre dintâi, iar în locul întristării şi spaimei, darul bucuriei veşnice, şi această a doua descoperire a bogăţiei Mirelui nenuntit.

Şi arhanghelul a vesti cele două lucruri. După care a adăugat: Domnul este cu tine! Aceasta este deci bogăţia desăvârşită a împăratului. Aceasta este împlinirea făgăduinţei: însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvânt mai înalt decât cuvântul a intrat în pântecele Fecioarei Măria. S-a unit cu firea omenească nu printr-o sămânţă, ci prin puterea Celui Preaînalt şi prin venirea Duhului Sfânt. El însuşi era Cel care unea şi Cel unit, unificatorul celor două firi într-un singur ipostas, şi unitul prin har în firea omenească. El însuşi şi-a zidit templul trupului Său aşa cum i s-a părut potrivit. Şi totuşi e acelaşi cuvânt: Domnul este cu tine! El era dezlegătorul şi nimicitorul blestemului dintâi ce apăsa asupra femeilor, căci bărbatul fusese ales să fie domn al femeii, iar femeia primise porunca să se întoarcă după bărbatul său. Iar aducerea pe lume a copiilor fusese rânduită să fie în întristare şi durere din pricina neascultării dintâi, după cum dă mărturie Prorocul: când vin durerile naşterii în ceasul venirii pe lume, ea strigă de durere. Astfel deci nu era capăt robiei, întristării şi durerii femeilor. Dar când arhanghelul a spus Preasfintei Fecioare: Domnul este cu tine!, duse au fost toate datoriile întristării.

Domnul este cu tine şi nu mai e asupra ta puterea bărbatului, nici durerea aducerii pe lume, fiindcă într-adevăr ea singură a fost fecioară mai presus de toate fecioarele, înainte de naştere şi în naştere şi după naştere, Fecioară Preacurată. Şi El î-a dat nu numai harul pururea fecioriei ci, plecând de aici, ea s-a făcut ihcepătoarea fecioriei celorlalte femei, şi prin ea a dat putere femeilor ce vor să fie fecioare. Or, înainte de aceasta, femeile n-aveau puterea de a fi fecioare, dar această preafericită, preasfântă şi pururea Fecioară Născătoare de Dumnezeu Măria s-a făcut începătoarea şi pricina fecioriei femeilor care ar dori-o, căci într-adevăr ea s-a făcut pricina tuturor bunătăţilor, şi această măreaţă şi preasfântă Maică a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-a făcut schimbătoare a bărbaţilor şi femeilor, podoabă, laudă pentru firea omenească şi salutare pentru îngeri, ajutor al oamenilor şi putere pentru toţi credincioşii.

            21. Iar încheierea cuvântului arhanghelului e desăvârşită şi concisă: Binecuvântată eşti tu între femei, adică mai mult decât toate femeile, căci prin tine femeile însele au fost făcute vrednice de binecuvântare, aşa cum bărbatul a fost făcut vrednic de binecuvântare de către Fiul tău şi, mai mult încă, firile bărbaţilor şi ale femeilor sunt binecuvântate de către amândoi, de către tine şi de către Fiul tău. Şi aşa cum au fost hotărâte blestemul, suferinţa şi întristarea lui Adam singur, şi începând de la Eva a bărbaţilor şi femeilor, aşa începând cu tine şi cu Fiul tău s-au revărsat peste toţi bucuria şi binecuvântarea. Dar să vedem firea şi cuvântul înţelegător şi plin de înţelepciune al Sfintei Fecioare. Ea nu s-a împotrivit pe faţă, nici nu s-a arătat necredincioasă, nici n-a primit cu uşurinţă într-o clipă cuvântul, ci s-a arătat în aceeaşi măsură întrecând pe Isaia în ascultarea care nu ştie ce anume se petrece. Şi în necredinţa fără măsură a lui Zaharia, ea a stat la mijloc şi s-a tulburat după cum se şi cuvenea. Ea nu s-a tulburat la vederea arhanghelului, căci era obişnuită de nenumărate ori cu vederea sa atunci când acesta îi aducea hrana în Templu, ci s-a tulburat din pricina cuvintelor ce răsunau în urechile ei. De aceea, vestitorul i le-a tâlcuit şi i-a vorbit. Iar ea s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine ce fel de salutare poate să fie aceasta, căci nu cunoştea adâncimea tainei şi tresărea în această unire a firii dumnezeieşti cu cea a oamenilor, şi cugeta cum anume s- ar putea întâmpla aceasta. Dar minunatul vestitor Gavriil, deşi Fecioara nu-i vorbise, însă prin mintea sa ce străbate minţile a simţit cugetarea înţelegerii ei, şi nu numai că a nimicit această temere, dar a şi revărsat bucurie şi, tâlcuind naşterea negrăită, a spus: Nu te teme Mărie, căci ai aflat har la Djimnezeu Harul pe care îl găsise era cinstea şi numele de Născătoare de Dumnezeu, căci ea a fost chemată Născătoare de Dumnezeu şi s-a făcut Născătoare de Dumnezeu cu adevărat. Cu adevărat a aflat mare har la Dumnezeu, harul de a se fi făcut Maică a Fiului Unul-născut al lui Dumnezeu. Har mai înalt decât toate harurile, pe care mintea nu- poate pătrunde şi limba nu- poate rosti.


            22. Să plecăm acum urechea şi noi şi să vedem slava Mirelui Celui nenuntit şi zestrea fecioriei sale. Să pătrundem ceea ce arhanghelul descoperă cu scurtime şi limpezime: lată vei lua în pântece şi vei naşte Jiu şi vei chema numele lui lisus!. Iată că vei zămisli, pentru ca într-o clipă, o dată cu cuvântul, ea să cunoască zămislirea minunată. Şi vei aduce pe lume un fiu şi îl vei numi lisus, căci El nu are tată pe pământ, El este fără tată după naşterea omenească, cum este fără mamă după naşterea veşnică. De aceea II vei aduce pe lume fără tată, şi-i vei da numele lisus, care se tâlcuieşte Mântuitor, pentru că nu vei avea nimic din rânduielile şi durerile femeilor, ci aşa cum zămislirea ţi-a fost dată fără sămânţă, aşa şi naşterea va fi fără stricăciune şi fără durere pentru mântuirea lumii întregi, şi lucrul însuşi va fi cunoscut plecând de la numele său. Acesta va fi mare şi Fiul Cel Preaînalt se va chema. El a spus aceasta din pricina firii omeneşti, căci prin firea Sa dumnezeiască e mai înalt decât orice slavă, dar, din pricina firii Sale omeneşti, a spus: Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema. Nu numai din pricina unirii Sale ipostatice, dar şi din pricina numirii de Sus deopotrivă, şi din pricina întăririi faptelor Sale minunate, căci vei pune numele lui lisus. Insă, după aceasta, Tatăl cerului II va chema Fiu preaiubit şi, atunci când va începe să săvârşească minuni fără număr, se va face cunoscut tuturor celor cu înţelegere că acesta este Fiul Celui Preaînalt, şi Domnul Dumnezeu li va da tronul lui David, părintele Său. Şi aceasta s-a spus din pricina firii Sale omeneşti, căci începând de atunci El a început propovăduirea Evangheliei şi primirea celor ce cred în numele Său, a celor care II cheamă şi Scaun al lui David şi Casă a lui Iacob, şi va domni peste casa lui lacob în veac, şi împărăţia Sa nu va avea sfârşit. Vorbeşte despre o împărăţie fără de sfârşit nu numai cu privire la Dumnezeirea Sa, ci şi despre firea Sa omenească, căci prin cele două firi ale Sale nu va fi sfârşit al împărăţiei Sale. Va domni peste cei ce au primit împărăţia Sa cu credinţă. Acum, aşadar, va domni peste cei ce vor crede în cuvântul Său, iar la sfârşit peste toţi, când îşi va supune Lui toate, cum spune Sfântul Apostol Pavel, căci împărăţia Sa e de trebuinţă până ce va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale, căci atunci când toate I se vor supune, îşi va fi supus toate sub picioarele Sale. Atunci şi Fiul însuşi Se va supune Celui ce l-a supus Lui toate, lui Dumnezeu şi Tatăl; căci e cuvenit lucru supunerii de acum a firii noastre să I se supună, fiindcă El îşi face ale Sale lucrările izbândirilor noastre.


            23. Vedeţi însă înţelepciunea Preafericitei şi Preasfintei Fecioare, şi înalta treaptă a iubirii sale de feciorie. Ea a primit cuvântul arhanghelului, dar a fost uimită de cuvintele sale. De aceea, răspunde şi spune: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Iar aceasta nu se poate, fiindcă am fost închinată fără de prihană lui Dumnezeu, iar, pe de altă parte, fără bărbat zămislirea nu este cu putinţă. Căci aşa de mare a fost frica şi grija sa de a nu fi lipsită de fecioria ce domnea în inima sa, si de a rămâne în feciorie până la sfârşit, cum ni s-a împărtăşit din cuvintele de-Dumnezeu-purtătorilor noştri părinţi. Căci ea era cu desăvârşire neştiutoare nu numai de cele ale căsătoriei, dar şi de gândul dorinţei, întrucât de la bun început fusese crescută în suflet şi în trup cu desăvârşire sfântă şi fără prihană. Iar în inima şi mintea sa nu intrase nici un gând al vreunei patimi. Şi în acest chip, ea a fost mai adâncă şi mai înaltă decât toată firea omenească. De aceea, frumuseţea sufletului său a plăcut împăratului şi Ziditorului a toate, Care vede gândurile şi cercetează inimile şi rărunchii. El a făcut sfânt lăcaşul său, şi a socotit potrivit să se sălăşluiască în el, şi să îmbrace din el firea noastră. De aceea şi vestitorul şi înşti-inţătorul tainei negrăite o izbăveşte de această uimire şi îi tâlcuieşte naşterea negrăită, după cum spune fericitul Apostol Luca. Căci îngerul răspunde şi îi spune: Duhul Sfânt va veni peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. Tu spui: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Dar nu e nevoie de bărbat pentru acest lucru, faptele tale nu sunt ca ale celorlalte femei, aşa cum faptele Fiului tău care se va naşte din tine nu vor trebui să fie ca ale celorlalţi copii ai pământului, care în neascultare însărcinează pântecele femeii şi ei se nasc în păcat. Zămislirea ta nu va trebui să dezlege fecioria ta, ci va fi mai degrabă o pecete şi o chezăşie a lipsei oricărei prihane şi un răsad al sfinţeniei. Căci Duhul Sfânt va veni peste tine dinainte spre a te găti ca logodnică vrednică a Domnului, pentru a sfinţi încă de la început şi acest suflet sfânt gătit cu podoabe dumnezeieşti, şi trupul tău. Şi de îndată Mirele nemuritor şi Fiul tău care este puterea Celui Preaînalt te va adumbri, căci Hristos este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, El însuşi te va adumbri şi îşi va zidi înăuntrul tău templul trupului Său cu totul sfânt. Şi Cel Nematerial şi Netrupesc va îmbrăca un trup văzut şi material din tine, puterea şi strălucirea Tatălui te va adumbri fiinţial, şi Cuvântul Tatălui se va întrupa din tine, Dumnezeul nevăzut se va arăta văzut ca om, şi Fiul lui Dumnezeu se va face şi va fi chemat pentru tine Fiul Tatălui, iar fiul tău se va numi Fiul Celui Preaînalt, căci fecioria ta va rămâne fără prihană şi neatinsă.


            24. O minunate şi măreţe lucruri! O taine negrăite şi de nepătruns! Dacă însă chipul şi arătarea zămislirii tale minunate şi a naşterii tale, mai adânci decât cunoştinţa, nu se găseşte în această lume decât,în cea mai umilă dintre minuni, crede acesteia ca şi celei preaînalte şi cugetă că Cel ce se va naşte din tine se va chema sfânt şi Fiul Celui Preaînalt gata să facă tot ce vrea. Şi iată că Elisabeta, vara ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă, şi tot ceea ce El vrea săvârşeşte într-o clipă. Dar el încerca din nou treapta înţelepciunii şi tăria sfinţeniei preafericitei Fecioare. Până ce a fost o îndoială cu privire la bărbatul după legea firii, ea n-a acceptat zămislirea, ci a spus: cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat. Deşi eşti arhanghel şi vesteşti taine mai adânci decât firea, pentru mine unirea cu un bărbat nu e cu putinţă. însă atunci când arhanghelul a înştiinţat-o că Duhul Sfânt va veni şi că o va adumbri puterea Celui Preaînalt, el a bucurat-o şi a convins-o că nimic nu e cu neputinţă la Dumnezeu. Ea nu s-a trufit, nici nu s-a înălţat în mintea ei, ci s-a îmbrăcat într-o smerenie şi zdrobire de inimă încă şi mai mare, şi plină de respect Mana a spus: Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău. Şi îngerul a lăsat-o, căci şi-a împlinit slujirea ce-i fusese poruncită şi s-a minunat de frumuseţea fecioriei sale. Insă Fecioara sfântă trebuia să tină această mare taină ascunsă în inima ei, căci era plină de înţelepciune ca o Maică a înţelepciunii.

Ea n-a împărtăşit nici măcar lui Iosif vestirea îngerului, nici nimănui altcuiva în zilele acelea. De aceea, unii părinţi tâlcuiesc astfel cuvântul Evanghelistului care spune despre Iosif că nu a cunoscut-o până ce a născut pe fiul său cel întâi-născut, cum că el nu ştia această taină, nici vestirea îngerului, nici zămislirea mai presus de fire. Dacă ar fi ştiut, cum i s-ar mai fi strecurat atunci în suflet îndoiala nepotrivită că sarcina ei ar fi o ruşine pentru el? Cum ar mai fi cugetat să o părăsească în ascuns până ce a văzut arătarea îngerului? Şi din nou la naşterea Domnului, s-au arătat minuni, vestirea făcută păstorilor şi sosirea magilor călăuziţi de stea. După care şi Fecioara binecuvântată i-a făcut cunoscută vestirea arhanghelului. Or, în clipa în care vestirea a fost făcută de înger, nimeni nu a ştiut-o, şi ea a plecat la Elisabeta, vara sa, care o imita prin podoaba purtării sale, pentru ca să cunoască adevărul cuvintelor îngerului ce fuseseră spuse cu privire la Elisabeta, cum că şi aceasta era însărcinată.



            25. Când s-a dus în casa Elisabetei şi i-a auzit salutarea, de îndată glasul cuvântului, lumina din lumină, prorocul harului a văzut-o mai adânc din sânul maicii sale, şi au auzit glasul salutării ei, şi prin tresăltarea sa la sânul său a vestit chipul salutării şi închinării împăratului ce urma să se nască din ea, şi de care înţelegea să fie botezat, pentru a arăta el însuşi Prorocul, înainte-mergătorul şi Botezătorul, ce urma să vină. De aceea şi maica sa a vestit-o pe Maica Domnului, şi cu glas mare a strigat şi zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău! Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine maica Domnului meu? Că iată, de cum a venit la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu. Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini ce spuse ei de la Domnul. După aceasta, ea a povestit toate despre sine Maicii Domnului, necinstea sterpiciunii sale, arhieria şi tămâierea bărbatului Zaharia, vestirea îngerului şi muţenia care nu i-a îngăduit lui Zaharia să vorbească, ci doar să dea în scris Elisabetei, femeia lui. Or, cuvintele Elisabetei i s-au părut Fecioarei cu adevărat de la Duhul Sfânt, cum spune şi Sfântul Evanghelist: Elisabeta s-a umplut de duhul sfânt şi a strigat cu glas mare şi a zis: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tâu!” căci îi fusese împărtăşit de către Duhul Sfânt că El era sămânţa şi zămislirea fără de bărbat. De aceea l-a şi numit rodul pântecelui său, căci fiinţa trupului sfânt era numai din pântecele său iar nu dintr-o sămânţă străină. Binecuvântat este rodul pântecelui tău, căci acesta e adevăratul rod, hrană a lumii, după cum dă mărturie David: Ochii tuturor spre Tine nădăjduiesc şi Tu le dai lor hrană la bună vreme. Deschizi Tu mâna Ta şi de bunăvoinţă saturi pe toţi cei vii. După care El însuşi ne-a dat deopotrivă hrana duhovnicească, cinstit Trupul Său şi preasfânt Sângele Său. Cu adevărat binecuvântat este Rodul pântecelui tău, Fecioară fără prihană, care a nimicit blestemul venit peste noi începând cu rodul neascultării. Acest rod ne-a izgonit din rai, dar Rodul binecuvântat ivit din pântecele tău ne-a deschis uşa raiului, şi ne-a hărăzit drept moştenire raiul.


            26. Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău! Căci roadele celorlalte femei au fost sub blestemul ivit din păcatul întâiului Adam şi al Evei, şi au venit pe lume prin căsătoria trupească şi stricăciunea păcatului, dar numai acest rod, rodul pântecelui tău, e binecuvântat, căci a crescut nu din sămânţă de bărbat, nici prin stricăciunea păcatului, ci fără sămânţă şi fără stricăciune a îmbrăcat din tine trup şi n-a săvârşit nici un păcat, şi n-a fost viclenie în gura sa. Şi nu numai că e binecuvântat şi fără de păcat, dar prin harul său dumnezeiesc unit cu firea omenească osândită la blestem a dat binecuvântarea, iar Mielul lui Dumnezeu cel binecuvântat a purtat păcatele lumii. Atunci Preafericita Măria împodobită cu tot harul, aşa cum a fost Maică şi Fecioară într-un chip mai adânc decât firea, aşa şi aici s-a făcut pricină de prorocie pentru ceilalţi. Astfel, ea însăşi a rostit cuvinte pline de prorocii, pline de har, de rugăciune şi de prorocie, căci s-a umplut de Duhul Sfânt, cum ne învaţă Evanghelistul. Şi Măria a zis: Măreşte suflete a meu pe Domnul şi s-a bucurat Duhul meu de Dumnezeu Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei sale, că iată de acum mă vor ferici toate neamurile! Sufletul său era plin de toată smerenia, liniştea şi evlavia, şi pentru aceasta Dumnezeu, Mântuitorul său, a privit-o cum este spus prin Prorocul: Peste cine îmi voi arunca ochii mei decâ peste cel smerit, paşnic, şi care tremură în faţa cuvintelor Mele? Astfel a aflat-o pe Măria binecuvântată şi a privit-o şi a văzut că nu are asemănare în neamul oamenilor. De aceea a socotit potrivit să se sălăşluiască întru ea şi a primit de la ea trup omenesc şi s-a dus în căutarea celor pierduţi. Şi pricina întrupării Lui e sălăşluirea Dumnezeirii Sale. Cel Preaînalt a făcut-o sfântă şi fericită pentru toate neamurile. Prin aceste cuvinte Preafericita Maică a lui Dumnezeu a întărit cuvintele Elisabetei despre ea, cuvintele şi vestirea arhanghelului ce fuseseră spuse de la Domnul după cum a şi zis: Fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul! căci cele câteva cuvinte spuse ei de arhanghel au fost spuse de la Domnul, de care a şi fost trimis.


            27. De aceea, cea care a primit harul a mulţumit lui Dumnezeu şi a slăvit sfânt numele Său şi s-a numit pe ea însăşi smerită şi roabă, şi a rostit întru prorocie: Că iată de acum mă vor ferici toate neamurile! Oştirile îngerilor au numit-o cu adevărat fericită, ca şi neamurile oamenilor, iar cei ce nu o numesc fericită şi nu o preamăresc nu sunt număraţi împreună cu oamenii, ci sunt fiii pierzaniei şi partea diavolului. Insă toate neamurile adevăraţilor oameni o numesc fericită şi o preamăresc, şi o au drept ajutor şi mijlocire la Domnul. Şi cât de plină de har şi înţelepciune sunt cuvintele următoare: Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui, şi mila Tui din neam în neam spre cei ce se tem de El! Numele său şi mila sa sunt Fiul său Cel Unul care din milă faţă de cei ce se tem de El a făcut să vină întruparea începând de la Sfânta Fecioară pentru a se milostivi de cei căzuţi şi a-i căuta pe cei pierduţi. Dar cum vorbeşte Fiul în numele Tatălui? Pentru că Tatăl e cunoscut din Fiul, aşa cum Domnul a spus despre Sine însuşi: Am descoperit numele Tău oamenilor. Făcut-am tărie cu braţul său, adică cu Fiul său, căci El se numeşte braţul lui Dumnezeu, cum se numeşte puterea lui Dumnezeu, şi înţelepciunea şi chipul puterii, pecete neschimbată şi dreaptă a Celui Preaînalt. Astfel e numit şi braţ al lui Dumnezeu şi prin el Dumnezeu şi Tatăl i-a înfrânt pe cei nelegiuiţi în cugetele inimilor lor. Coborât-a pe cei puternici de pe scaunele lor, pe cei ce erau mai-marii ţărilor, pe demonii cei răi care, începând de la întâia neascultare şi călcare a păcatelor, tiranizau neamul oamenilor şi- sileau spre păcate şi neascultări.



            28. Insă, atunci când Fiul lui Dumnezeu a îmbrăcat prin voia Tatălui trup de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Măria, El a zdrobit mfumurarea şi cerbicia demonilor celor fără de lege şi le-a răsturnat scaunele puterii lor, şi i-a închis cu lanţurile întunericului dându-i chinurilor, după cum spune Apostolul Petru. Astfel i-a zdrobit pe cei nevăzuţi, pe demonii vrăjmaşi şi ticăloşi, precum şi pe mai-marii şi împăraţii necredincioşi care-i prigoneau pe cei credincioşi. Şi a răsturnat şi doborât puterea lor, şi a făcut deşarte cugetele lor. Şi a înălţat pe cei smeriţi, pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe ca bogaţi i-a scos afară deşerţi şi fără nume. Şi pe sărmanii pescari, fără carte şi neştiutori, umili şi dispreţuiţi de oameni, i-a înălţat în fapte şi în cuvânt, şi i-a făcut povăţuitorii şi apostolii lumii întregi, astfel că glasul lor a ieşit în lumea întreagă până la marginile pământului şi cuvintele lor i-au făcut respectaţi de către împăraţi şi regi, şi cinstiţi în popor. Şi le-a dat lor împărăţia cerurilor şi i-a făcut fericiţi în această lume şi în cea veşnică. Cu adevărat, El a înălţat prin înălţimea sa nesfârşită pe smeriţii şi fericiţii Apostoli. A umplut de bunătăţi, prin pro-povăduirea Apostolilor, popoarele flămânde ale păgânilor, flămânde de cuvântul lui Dumnezeu, lipsite de învăţătură şi înţelegere. Le-a umplut de buna învăţătură a Duhului Sfânt şi de înţelegerea tainelor dumnezeieşti.

            29. Dar pe cei bogaţi şi nelegiuiţi prin deşertăciunea ticăloasă a înţelepciunii lumii şi pe cei mândrii, pe cei nelegiuiţi din pricina nebuniei lor îi alungă după cum este scris: Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa cunoscătorilor o voi nimici. Roagă pe Israel sluga Sa ca să-şi aducă aminte de mila sa, precum a grăit către părinţii noşti, lui Avram şi seminţiei lui până în veac. Au primit pe Israel sluga Sa cei care au crezut în Cuvântul Său şi prin Fiul său Cel Unul au fost făcuţi vrednici de a intra în înfierea dumnezeiască şi s-au făcut minte care vede pe Dumnezeu, căci aşa se tâlcuieşte Israel: minte care vede pe Dumnezeu. Şi aceştia sunt urmaşii lui Avraam, şi cu ei se împlineşte jurământul pe care Tatăl nostru -a făcut lui Avraam. Cu Hristos Cel întrupat pentru noi ca întâi-născut şi, pentru El, cu toţi cei ce cred în sfânt numele Său şi s-au făcut prin El copii ai lui Dumnezeu, cum spune Ioan Teologul şi Evanghelistul: iar tuturor celor ce L- au primit, le-a dat puterea de a se face copii ai lui Dumnezeu. Cum spune Apostolul Pavel: căci nu toţi din Israel sunt şi israeliţi; nici pentru că sunt urmaşi ai lui Avram, sunt toţi fii, ci întru Isaac a zis, se vor chema ţie urmaşi, adică: nu copiii trupului sunt copii ai lui Dumnezeu, ci fiii făgăduinţei se socotesc urmaşi care au crezut cuvântului Domnului, şi au fost botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt, fie ei iudei sau păgâni, şi s-au făcut creştini şi au învăţat împlinirea poruncilor Domnului. Ei se numesc Israel şi slujitori ai lui Dumnezeu, şi cu ei se împlineşte cuvântul Sfintei Născătoare de Dumnezeu: El a primit pe Israel sluga Sa, ca să-şi aducă aminte de mila Sa. Şi a rămas Măria împreună cu ea ca la trei luni; şi s-a înapoiat apoi la casa sa pentru că, după moartea fericiţilor părinţi ai Sfintei Fecioare, ea vedea în Elisabeta pe mama sa.

De când a primit vestirea lui Gavriil, de îndată s-a grăbit să meargă să o salute şi să-i dezvăluie cuvintele ce i-au fost spuse din partea lui Dumnezeu. Şi cu dragoste dumnezeiască şi cu firea proprie, a rămas împreună cu ea trei luni, cum spune sfântul Evanghelist. Dar când s-a apropiat vremea naşterii Elisabetei, iar ea şi-a cunoscut propria sarcină, s-a întors la casa lui Iosif, dar Sfânta Fecioară nu i-a făcut cunoscută vestirea îngerului.
(…)


Sursa: SfântulMaxim Mărturisitorul, Viața Maicii Domnului, diac. Ioan Ică, Editura Deisis, Sibiu – 1998

L. S.
  • L. S.

Lasă un răspuns