Viața Maicii Domnului IV / Sfântul Maxim Mărturisitorul

Viața Maicii Domnului.

Naşterea

(…)

            30. Or, atunci când Iosif şi-a dat seama de sarcina ei, s-a întristat, căci nu fusese înştiinţat de marea taină. De aceea s-a umplut de mâhnire, pentru că era un bărbat drept şi socotea un chin a vedea legea răsturnată în casa sa şi să atragă asupra sa îndoiala, dar, pe de altă parte, îi era greu să o vădească şi să o dea spre pedeapsă arhiereilor. Din pricina marii podoabe a vieţii sale dumnezeieşti, se simţea tulburat şi îi era milă. De aceea, s-a gândit să o trimită în ascuns din casa sa, şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme pentru aceasta nici de Dumnezeu, nici de pedepsele Legii, şi nu te îndoi de Măria care a fost logodită cu tine după legea oamenilor. El o numea pe logodnica sa femeie, dar ea nu îi fusese dată ca femeie în chipul celorlalte femei, să nu fie! Ci ea fusese logodită cu el spre paza ei ca o comoară dumnezeiască şi închinată Domnului. Nu te teme să o ţii în casa ta, căci Cel ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte fiu şi va chema numele lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de toate păcatele lor”. Prin aceste cuvinte îngerul a nimicit teama de care suferea Iosif, dar în schimb a strecurat în sufletul său altă teamă, aceea de a se teme încă şi mai mult şi de a cinsti pe Sfânta Fecioară cea plină de Duhul Sfânt şi născătoare după trup a unui fiu de nerostit şi de nepătruns, născut mai înainte de toţi vecii, care urma să mântuiască pe poporul Său de păcatele sale, căci pentru aceasta S-a pogorât din cer pe pământ împăratul milostiv, ca să ne mântuiască pe noi credincioşii şi mchinătorii Săi, din robia păcatului şi din puterea demonilor celor răi.

            31. Astfel s-a împlinit prorocia patriarhului Iacob care spune: atunci când vor lipsi mai- marii căpeteniilor lui Iuda, va veni nădejdea tuturor păgânilor, împăratul şi Hristosul care e cu adevărat nădejdea păgânilor şi a israeliţilor care cred în numele Său cel sfânt. Căci nu toţi cei ce se trag din Israel se numesc Israel, ci cei care au primit propovăduirea Evangheliei precum stă scris mai sus. Şi aşa ne inştiinţează deopotrivă Simeon, căci el i- a dat drept nume lumină spre descoperirea neamurilor [păgâne] şi slava poporului său Israel, cei care au crezut în El. Şi i-a chemat împreună spre mântuirea poporului său. Căci văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea întregului popor. Sau, cum spune: când vor lipsii mai-marii lui Iuda? De ce a venit Domnul însuşi? Pentru aceea că era El însuşi căpetenia tuturor şi împăratul Cel adevărat şi s-a arătat în casa lui Iuda. S-a recunoscut, aşadar, că prorocia patriarhului nu vestea o împărăţie duhovnicească, ci vorbea despre regi trupeşti şi lumeşti. De aceea, Domnul a spus: împărăţia Mea nu e din lumea aceasta, pentru faptul că vorbea la sfârşit, când împăraţii Romei stăpâneau întreaga Iudee. Totuşi, Mântuitorul a primit domnia şi asupra romanilor şi asupra tuturor păgânilor care au crezut în numele Său cel sfânt. Şi nu spun împărăţia Dumnezeirii Sale numai după fire, El care este împărat şi Domn din veac şi până în veac, ci această supunere de bunăvoie faţă de El a tuturor celor credincioşi. El a chemat cu nume nou şi unic pe toţi cei ce ascultă de împărăţia Sa; adevăratul creştin, acesta este numele cinstit care ni se cuvine prin tine. Aşadar, atunci când puterea şi stăpânirea evreilor au dispărut, şi lumea întreagă era sub stăpânirea romanilor, cum spune Sfânta Evanghelie: în filele acelea a ieşit poruncă de la cezarul August să se înscrie toată lumea, atunci S-a născut adevăratul împărat şi Mântuitor al lumii întregi.

Astfel a rânduit lucrurile providenţa Sa, ca lipsa căpeteniilor lui Iuda să fie desăvârşită, şi toată puterea împărăţiei să revină romanilor. Ei domneau peste evrei cu toiag de fier, care este puterea romanilor, căci s-a numit toiag de fier cel prin care evreii au fost cu desăvârşire zdrobiţi, după Patima şi învierea lui Hristos, fiind surghiuniţi cu un surghiun veşnic. Astfel deci, pronia lui Domnezeu i-a făcut pe romani să domnească asupra evreilor, iar El însuşi a domnit asupra romanilor şi a păgânilor ca şi asupra evreilor care au crezut, şi domneşte în veci peste toate făpturile.

            32. Însă lucrurile văzute ale tainelor nevăzute sunt învăţătură; înscrierea e chipul unei alte înscrieri, căci stăpânirea împăratului peste toţi vestea singura stăpânire a singurului adevăratului Dumnezeu şi împărat a toate. Or, această înscriere preînchipuia supunerea de bună voie a tuturor şi înscrierea în ceruri a tuturor celor ce o doresc. Şi aşa cum atunci porunca a ieşit în toată ţara, aşa şi propovăduirea lui Hristos a ieşit în tot pământul, şi oricine urca spre cetatea sa învăţa tuturor întoarcerea la întâia patrie şi cetate, de unde am fost izgoniţi şi împrăştiaţi în felurite lucrări şi pământuri, şi această dare pe care toţi o dădeau împăratului ne învăţa că toţi trebuie să-i inchinăm lui Dumnezeu datoria roadelor duhovniceşti prin milostenie, bună purtare şi cugetare dumnezeiască. Prin pronia de Sus, această poruncă l-a obligat atunci pe Iosif să meargă în patria sa, în Iudeea, ieşind din Nazaret spre Betleem, ca să se împlinească prorociile: adică una că Nazarinean se va chema, şi cea de a doua, că din Betleem vine Hristos, căci Nazaret a fost locul vestirii şi al zămislirii, iar în Betleem s-a săvârşit naşterea minunată. Vedeţi aşadar îndoita smerenie a împăratului bogat făcut sărac pentru noi, căci Nazaretul era un orăşel dispreţuit, de unde nu se ivise nici măcar un proroc, cum spune Natanael: Poate să iasă din Nazaret ceva bun? Iar Betleemul, deşi fusese cinstit de proroc, era în toate celelalte lucruri cu desăvârşire sărac şi umil, de aceea Prorocul îl mângâie şi spune: Şi tu, Betleeme, pământul Iudeii, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, fiindcă din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul meu Israel! Iosif era cetăţean al acestui Betleem şi, cum se întâmplă multor oameni să-şi lase ţara lor mergând să trăiască într-alt pământ sau într-altă cetate, aşa şi Iosif s-a dus să trăiască în Nazaret. Şi pe când stătea el acolo, pentru dreptatea sa şi respectul de care se bucura, a fost logodit cu Fecioara Măria de către preoţi, şi acolo a vestit arhanghelul vestea cea mai presus de minte şi preaslăvită.

            33. Însă, atunci când a ieşit porunca cezarului August ca toţi oamenii să se înscrie şi ca fiecare să se înscrie în patria sa,s-a suit şi Iosif din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David, ca să se înscrie împreună cu Măria cea logodită cu el, care era însă însărcinată de la Duhul Sfânt, şi timpul naşterii ei era aproape; dar porunca împăratului o silea şi pe Măria să urce la Betleem, căci şi ea era din casa şi seminţia lui David. Dar providenţa divină i-a condus astfel la Beteelm, căci porunca pe care o primise de la înger îl obliga pe Iosif să o slujească cu respect pe Maria. De aceea, ceilalţi fii şi rude ale sale au fost trimise înainte, iar el însuşi împreună cu Măria şi fiicele sale mergeau mai încet. Iar când au ajuns la Ierusalim şi Betleem, a sosit vremea naşterii minunate şi mai adânci decât cunoştinţa. Insă, dat fiind că pentru înscriere se adunase o mulţime numeroasă, locurile de găzduire fuseseră ocupate încă de la început în toate casele Betleemului, aşa că au trebuit să se adăpostească într-o peşteră de lângă Betleem. O, ce strâmtorare şi surghiun pentru noi a Stăpânului tuturor făpturilor! Nu s-a găsit nici loc, nici găzduire pentru El. De aceea Cel Neapropiat şi Necuprins a fost cuprins într-o mică peşteră, într-o iesle nepotrivită. Cuvântul lui Dumnezeu Cel fără de început şi necuprins, Ziditorul lumii întregi, a fost călăuza Maicii Sale într-o peşteră de lângă Betleem, cum spune Sfântul Evanghelist: dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-născut, şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. Atunci stăpânul cerului şi al pământului a fost înfăşat în scutece. O mare minune! Cel ce hrăneşte toate era hrănit cu lapte, Cel ce le înscrie pe toate era înscris. Atunci s-a împlinit prorocia lui David cu privire la Betleem şi la naşterea Domnului, care spune: Nu voi da somn ochilor mei, nici genelor mele dormitare, nici odihnă trupului meu, până ce nu voi afla loc Domnului, locaş Dumnezeului lui lacob.

Iată, am auzit de el în Efrata: Găsitu-l-am pe el în câmpia dumbrăvii. Acesta le-a spus despre Betleem unde a fost locul naşterii Domnului. De aceea a adăugat: Intra-vom în lăcaşurile Lui, închina-ne-vom în locul unde au stat sfintele sale picioare.


Cine va spune deci nemăsurata smerenie a puterilor Domnului şi va face auzite toate lucrurile Sale?

            34. Dar în ceasul naşterii Domnului, vrednica maică a lui loan Inainte-mergătorul şi Botezătorul, Elisabeta, nu lipsea nici ea, căci în fuga sa cu copilul nu sosise încă în munte. Dar cum fusese prorocită şi martora zămislirii Sfintei Fecioare, tot astfel a fost şi păzitoare slăvită a casei şi martora oculară, iar mai apoi martora şi vestitoarea naşterii Fecioarei. Şi ea era plină de bucurie şi privea naşterea negrăită ca pe un praznic minunat. Atunci peretele cel din mijloc al despărţiturii s-a surpat şi vrăjmăşia neînduplecată s-a destrămat, iar pacea şi iubirea făpturilor s-au revărsat: Dumnezeu S-a făcut om şi cerul şi pământul s-au unit, îngerii se ţineau deasupra păstorilor şi păstorii au fost luminaţi de către îngeri şi s-au bucurat de vestea cea mare, şi l-au văzut pe Bunul Păstor ca pe un miel fără prihană nou-născut în peşteră. Pământul învăţa lauda cerului, iar cei din cer se bucurau de pacea de pe pământ şi de bunăvoirea dintre oameni. Iar atunci când păstorii s-au temut şi au tremurat la vederea minunilor, un înger de lumină le-a risipit teama şi le-a vestit bucuria: Nu- vă temeţi, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut voua Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta vă va fi semnul: veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cá de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! După această vedenie şi auzire înfricoşătoare, păstorii uimiţi s- au dus de cu noapte la Betleem să caute pe mântuitorul şi lumina tuturor. Mulţi alţii dintre ei şi din cunoştinţele lor s-au adunat atunci minunându-se de cuvintele păstorilor.

            35. Iar Măria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima ei, nu numai pe cele ale păstorilor, dar şi tot ceea ce văzuse şi auzise de la început în Templu, şi după Templu: vestirea îngerului şi zămislirea fără sămânţă, naşterea fără durere şi fecioria după naştere şi faptul că nu numai că a ocolit durerile femeii şi s-a arătat maică fiind păstrată fecioară, dar şi faptul că n-a cunoscut naşterea însăşi. Iată rânduielile lucrurilor dumnezeieşti şi mutarea firii lor, căci Fiul Cel minunat n-a făcut cunoscută maicii cunoştinţa naşterii, şi într-o clipă fără şă o stie El ş-a aflat în afara pântecelui ei, şi a şezut pe tronul braţelor sale, pentru ca aşa cum zămislirea fusese făcută fără sămânţă şi fără ştiinţă, tot aşa şi naşterea să fie fără stricăciune şi fără cunoştinţă. Chipul acestei naşteri slăvite şi minunate a fost roua cea de pe lână, dar adevărul ei a fost mai înalt decât chipul, căci atunci când roua vine dintr-o dată şi în tăcere pe lână, ea nu se simte în lână fără mână. Dar această rouă dumnezeiască, care dă viaţă tuturor, a intrat pe tăcute şi fără suferinţă în pântecele Fecioarei, şi tot aşa şi ieşirea sa negrăită n-a fost cunoscută de maica cea fără prihană, ci El a îmbrăcat din ea trupul omenesc; şi astfel a ieşit din ea cu uşurinţă şi mai presus de fire Cel ce n-a făcut cunoscută naşterea Sa nu numai celorlalţi, dar nici chiar propriei Sale mame. Astfel erau minunile negrăite şi de nepătruns pe care Preasfânta Măria le păstra şi le aşeza în inima sa, şi întru toate acestea era copleşită de faptul că din ea se născuse Dumnezeul Cel adevărat, Care a fericit-o pe maica Sa neprihănită şi preabine- cuvântată între toate neamurile, şi pe care o va face slăvită în cer şi pe pământ şi lauda tuturor.

            36. Aşadar, atunci când la naşterea Domnului slavei, bucuria cea mare a fost vestită păstorilor, ei s-au dus la Betleem şi au povestit tuturor ceea ce văzuseră şi auziseră despre pruncul slavei, şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. De îndată iată că şi magi au venit de la Răsărit sub călăuzirea stelei, ca să arate că noul născut e Domnul cerului şi al pământului. Şi această stea nu era una dintre cele de pe bolta cerească, ci era o putere trimisă de Sus, care destrăma urzelile astrologiei şi nimicea întunericul calculelor, căci mersul ei nu era asemănător celodalte stele, ci ea mergea încet potrivindu-şi mersul cu puterile celor pe care-i călăuzea. Uneori mergea, alteori se oprea, uneori li se arăta, alteori se ascundea de ei, şi mersul ei era de la miazănoapte spre miazăzi, căci aşa este drumul care duce din Persia în Iudeea, şi ea nu se arăta în înălţimi, ci mergea aproape de pământ până la un mic sătuc, şi s-a arătat într-o mică peşteră. Dar ceea ce este încă şi mai important, nu se arăta numai noaptea, ci şi ziua. Astfel strălucea încât acoperea cu lumina ei până şi discul soarelui, şi nu numai o zi sau două, ci până i-a condus pe magii din Persia la Iemsalim şi Betleem. Ea însă nu li s-a arătat la naşterea lui Hristos, ci cu mult timp înainte, pentru ca ei să închidă gura celor care cercetau timpul naşterii. De aceea le-a apărut cu mult înainte şi le-a făcut credincioase inimile cu privire la naşterea împăratului, trimiţându-i la un drum lung. Şi, astfel, ea a rânduit timpul venirii şi al taberei lor pentru ca ei să-L găsească pe împăratul slavei odihnind într-o iesle. Toate acestea nu ţin nici de fire, nici de rânduiala celei mai mici stele, ci este vădit că ea a fost o putere înţelegătoare, care cunoştea toate şi le rânduia cum se cuvine sub puterea şi la porunca Ziditorului şi Rânduitorului a toate.

            37. Şi nu în zadar i-a condus steaua la Ierusalim. Iar când aceştia au venit la Ierusalim, ea s-a ascuns de ei, dar lucrul acesta s-a rânduit din două pricini: mai întâi pentru ca ea să se arate tuturor locuitorilor Iemsalimului şi să le dea de ştire despre această taină prin căutarea şi întrebarea magilor care spuneau: Unde s-a născut împăratul iudeilor? Căci am văzut steaua Sa şi am venit din Răsărit să ne închinăm lui. Din pricina acestor cuvinte tot oraşul s-a tulburat şi Irod tremura. Iar în al doilea rând, pentru ca vrăjmaşii înşişi, cărturarii şi fariseii, să dea mărturie şi să descopere locul şi timpul naşterii Domnului, şi să ia drept mărturie pe Profetul care spune: Şi tu, Betle-eme, pământul lui luda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui luda, cad din tine va ieşi Conducătorul ce va paşte pe poporul meu Israel! Căci ceilalţi regi au fost călăuzitori după cinstirea trupească, dar nu au fost păstori, căci nu şi-au pus sufletele pentru turma lor. Insă Acesta e păstorul cel adevărat, pentru că El conduce turma care îi urmează pe calea vieţii spre păşunile raiului şi îşi dă sufletul Său pentru oile Sale.

Vedeţi deci cum s-au strâns întruna cuvintele patriarhului Iacob şi ale Prorocului Miheia, căci acela a vorbit despre venirea Domnului ivit din Betleem, în timp ce acesta a învăţat că atunci când vor lipsi căpeteniile din Iuda se va arăta nădejdea neamurilor. Când magii au auzit aceste cuvinte, ei le-au întărit prin arătarea stelei şi au propovăduit că Hristos e adevăratul împărat.

            38. De aceea Irod a tremurat, căci era aprig îndrăgostit de putere şi tremura de frică să nu-şi piardă împărăţia şi puterea sa, căci era plin de neruşinare. Astfel, el a strâns căpeteniile preoţilor şi cărturarii şi a întrebat ca să afle unde urma să se nască Hristos. Insă ei au răspuns cu viclenie spunând ceva şi trecând sub tăcere altceva. I-au dat de ştire că din Betleem urma să vină Hristos, după cum spune Prorocul: Şi tu, Betleeme, pământul lui luda, nu eşti nicidecum cel mai mic dintre căpeteniile lui luda, căci din tine va ieşi Conducătorul, care va paşte pe poporul meu Israel!Dar au trecut sub tăcere cuvântul care urmează la Prorocul: Venirea Sa este dintru început, din zile veşnice, pentru că încă de pe atunci II pizmuiau pe Hristos şi nu voiau să-L recunoască Dumnezeu, şi au trecut sub tăcere cuvintele care învăţau slava Sa, căci de bună voie ochii lor se întristau şi urechile lor se închideau, ca să nu vadă şi să nu audă adevărul. Irod însă, plin de viclenie, i-a chemat pe magi în taină şi i-a întrebat despre Pruncul împărat, iar prin viclenie i-a minţit spunând că vrea să meargă şi el să i se închine, atunci când îl vor fi găsit şi îi vor fi dat de ştire unde anume se găseşte acest rege al regilor. Astfel, au aflat unii de la alţii despre naşterea Domnului iudeilor. Irod a aflat astfel mulţumită magilor şi arătării stelei atât de la iudei, cât şi de la magi, iar magii au fost încă şi mai mulţumiţi atunci când au auzit vestirea Prorocului şi când au văzut pizma şi frica lui Irod. Insă când au ieşit din Iemsalim, de îndată li s-a arătat din nou călăuza lor, steaua, foarte aproape şi mai strălucitoare decât lumina zilei. Ea strălucea mai mult decât strălucirea soarelui şi îi conducea spre Soarele dreptăţii, Ziditorul soarelui, al lunii şi al tuturor făpturilor. Ca spre cer îi conducea spre Betleem, spre peştera cea micuţă şi spre adăpostul cel umil.

            39. Iar când au sosit în acel loc, cu o strălucire mai mare ca şi cu un deget le-a arătat lucrul doririi lor, iar când şi-a isprăvit slujirea, a pierit din ochii lor. Ei însă, când au văzut călăuza lor, steaua, sau mai curând îngerul arătat în acest chip, s-au umplut cu bucurie mare'”‘ pentru că au întâlnit ceea ce căutau. Şi au văzut lumina cea mare, căci atunci când s-au înfăţişat înaintea noului-născut, Cel întâi-născut mai înainte de veci, de îndată s-au umplut de har, de duioşie şi de lumină, şi o ne-grăită bucurie sa scurs în inimile lor.



Sursa: SfântulMaxim Mărturisitorul, Viața Maicii Domnului, diac. Ioan Ică, Editura Deisis, Sibiu – 1998

L. S.
  • L. S.

Lasă un răspuns